Connect with us

EVENIMENT

Peste 70.000 de cazuri de variola maimuței, înregistrate la nivel mondial de la începutul lunii mai

Publicat

variola maimutei sursa foto ro vaccinare

Peste 70.000 de cazuri de variola maimuţei au fost înregistrate la nivel mondial, de la începutul epidemiei. Chiar dacă numărul de cazuri noi este în scădere, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a făcut apel la prudență, informează AFP.

Directorul OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a anunţat că în acest an au fost înregistrate 26 de decese şi peste 70.000 de cazuri de contaminare.

Dintre acestea, 42.000 au fost înregistrate în Americi şi aproape 25.000 în Europa.

Peste 70.000 de cazuri de variola maimuței, la nivel mondial. Numărul cazurilor noi, în scădere

"La nivel global, numărul cazurilor este în scădere, însă săptămâna trecută 21 de ţări au asistat la o creştere, în special în regiunea Americilor, care reprezintă aproape 90% dintre cazurile din ultima săptămână", a spus directorul OMS la o conferinţă de presă de la Geneva.

"O epidemie care încetineşte poate fi o epidemie mai periculoasă, pentru că putem crede că s-a încheiat criza şi să reducem prudenţa", a adăugat el confirmând că organizaţia pe care o conduce colaborează cu statele în vederea creşterii capacităţilor acestora de monitorizare epidemică.

"Suntem îngrijoraţi de numărul de cazuri din Sudan, în special în taberele de refugiaţi de la graniţa cu Etiopia", a adăugat el.

Peste 70.000 de cazuri de variola maimuței, înregistrate la nivel mondial. Rămâne o urgență de sănătate

"Ca şi COVID-19, variola maimuţei rămâne o urgenţă de sănătate publică de interes internaţional (USPII), iar OMS va continua să o trateze ca atare", a precizat Tedros Adhanom Ghebreyesus.

De la începutul epidemiei, 107 ţări membre OMS au înregistrat cazuri noi. Un număr de 39 dintre acestea nu au raportat pacienţi noi în ultimele 21 de zile.

SUA (26.723), Brazilia (8.147), Spania (7.209), Franţa (4.043), Marea Britanie (3.654), Germania (3.640), Peru (2.587), Columbia (2.453), Mexic (1.968) şi Canada (1.400) sunt cele mai afectate zece ţări din lume şi reprezintă 87% din cazuri.

Cazurile de variola maimuţei au crescut brusc de la începutul lunii mai, în afara ţărilor africane unde această boală este de mult timp endemică, în rândul bărbaţilor care întreţin relaţii sexuale cu bărbaţi.

Conform datelor OMS, 97% dintre cazuri au fost bărbaţi cu vârsta medie de 35 de ani, iar 49% erau SIDA pozitivi.

Boala provoacă febră, dureri musculare şi leziuni cutanate.

Agerpres

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Sindicaliștii din Sănătate amenință cu grevă generală. Tăierile salariale propuse de Guvern ar afecta peste 216.000 de angajați

Publicat

sindicaliștii din sănătate amenință cu grevă generală. tăierile salariale propuse

Reprezentanții Federației „Solidaritatea Sanitară” avertizează că vor declanșa grevă generală dacă Guvernul va menține reducerea cu 10% a cheltuielilor salariale din sistemul public de sănătate. Sindicaliștii susțin că măsura ar afecta sporurile și indemnizațiile a peste 216.000 de lucrători din spitale, încălcând prevederile contractului colectiv de muncă.

Vicepreședinta Federației „Solidaritatea Sanitară”, Anca Ciora, a declarat la emisiunea Sinteza Zilei de la...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

FOTO: O firmă care a împrăștiat asfalt frezat pe o stradă neasfaltată din Aiud, amendată de Poliția Locală

Publicat

foto: o firmă care a împrăștiat asfalt frezat pe o

Serviciul Poliția Locală Aiud a sancționat contravențial miercuri cu suma de 2.000 lei o societate comercială pentru efectuarea unor lucrări de intervenție pe o stradă din municipiu, fără a deține autorizație și fără acordul primăriei.

Potrivit reprezentanților Primăriei Aiud, lucrările nu au fost executate la solicitarea sau cu aprobarea instituției.

„Societatea în cauză a utilizat material rămas de la o altă lucrare și a intervenit din proprie inițiativă pe...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

FOTO. Veste bună pentru turdeni. 72 de familii vor primi cheile noilor locuințe sociale

Publicat

apartamente turda.jpg






Turda începe anul cu o veste excelentă pentru zeci de familii care așteaptă o șansă la un cămin stabil. Municipalitatea a finalizat un nou ansamblu de locuințe sociale, iar în perioada următoare vor fi repartizate 72 de apartamente moderne, construite pe strada Intrarea Negru Vodă.

Proiectul, recepționat la finalul anului trecut, reprezintă una dintre cele mai importante investiții recente în domeniul locuirii...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Programele pentru simulările la Evaluarea Națională și Bacalaureat 2026 au fost publicate. Când vor avea loc şi la ce materii

Publicat

programele pentru simulările la evaluarea națională și bacalaureat 2026 au

Programele pentru simulările la Evaluarea Națională și Bacalaureat 2026. Ministerul Educaţiei a anunțat că au fost publicate programele pentru simulările examenelor naţionale pe care le vor susţine elevii de clasa a VIII-a şi cei din anii terminali de liceu.

Potrivit reprezentanților ministerului, simulările organizate la nivel național se vor desfășura conform calendarelor specifice, astfel:

  • în perioada 16-18 martie 2026 - probele scrise pentru simulare EN VIII
  • în perioada...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe