EVENIMENT
Peste 700 de controale pentru combaterea furtului de lemn au fost fost efectuate în această săptămână
Peste 700 de controale au fost efectuate, în ultima săptămână, de polițiști din toată țara, sub coordonarea de specialitate a Direcției de Ordine Publică din I.G.P.R., pentru protejarea fondului forestier și prevenirea și combaterea faptelor ilicite în domeniul silvic.
În perioada 30 octombrie - 5 noiembrie 2020, polițiștii au desfășurat 748 de controale pentru verificarea provenienței, prelucrării, depozitării şi valorificării lemnului, precum și pentru verificarea legalității transportului materialului lemnos.
Au fost verificate obiective cum sunt exploatări forestiere, instalații de debitat, depozite, târguri, piețe, oboare și ocoale silvice.
Pentru neregulile constatate în domeniul silvic, au fost înregistrate 123 de dosare penale, în care sunt cercetate 85 de persoane și au fost aplicate 144 de sancțiuni contravenționale la Legea 171/2010 – Legea contravențiilor silvice, în valoare de 232.100 de lei.
Ca măsuri complementare, au fost confiscați peste 770 de metri cubi de lemn fără documente legale.
Au fost înregistrate 7 apeluri care semnalau posibile transporturi ilegale de material lemnos, 3 dintre acestea confirmându-se în urma verificărilor.
EVENIMENT
Duminica Înfricoșătoarei Judecăți. Lăsatul Secului pentru carne. Semnificații și tradiții înainte de Postul Paștelui 2026
Postul Paștelui 2026: În 15 februarie este Lăsatul secului pentru carne și Duminica Înfricoșătoarei Judecăți, potrivit calendar ortodox. Credincioșii se pregătesc pentru cel mai lung și mai aspru post din acest an. Se păstrează încă unele obiceiuri sau tradiții, legate de acest moment din an.
Lăsata Secului are două etape ce conduc treptat către Postul Sfintelor Paști, potrivit crestinortodox.ro.
Prima este Duminica Infricoșătoarei Judecăți, în acest an în 15...
Citește mai mult pe Alba24.ro
„Buletinul de luciditate” este o rubrică de analiză și opinie semnată de Radu Nicosevici & GPT. Opiniile exprimate aparțin autorilor și nu reflectă în mod necesar poziția editorială a publicației Cluj24.ro. Analiza se bazează pe date și informații provenite din surse internaționale și instituționale (Financial Times, Reuters, OECD, Comisia Europeană, Eurostat, după caz), integrate în text și menționate la...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
Universitatea Cluj a învins-o pe FK Csikszereda cu scorul de 4-1 (4-0), sâmbătă seara, pe Cluj Arena, într-un meci din etapa a 27-a a Superligii de fotbal.
Dan Nistor, la meciul 500
Dan Nistor a jucat meciul său cu numărul 500 în prima ligă şi a reuşit să marcheze (36), după ce tot el ratase câteva secunde mai devreme un penalty pentru un fault la Omar El Sawy.
Doar Ionel Dănciulescu are mai multe...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Aliniere rară a planetelor în februarie: Mercur, Venus, Marte și Jupiter vor fi vizibile cu ochiul liber. Când vor putea fi văzute
Un eveniment astronomic rar va avea loc sâmbătă, 28 februarie, când pe cer va putea fi observată o "paradă planetară".
Potrivit NASA, fenomenul cunoscut drept "paradă planetară" sau aliniere planetară are loc atunci când cel puțin patru sau cinci planete pot fi observate simultan.
În acest caz, pe 28 februarie, pasionații vor avea ocazia să observe planetele Mercur, Venus, Jupiter, Saturn, Uranus și Neptun aliniate strâns pe cer.
Un eveniment asemănător a avut loc și în...
Citește mai mult pe Alba24.ro
