EVENIMENT
Peste 76.000 de persoane au tranzitat frontiera, în ultimele 24 de ore. Nu s-a permis intrarea în țară a 48 de străini
Aproximativ 76.800 de persoane, cetăţeni români şi străini, cu peste 32.700 de mijloace de transport (dintre care 14.000 de automarfare), au efectuat formalităţile de control prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări în ultimele 24 de ore, informează vineri IGPF.
Conform unui comunicat transmis AGERPRES, pe sensul de intrare în ţară au fost aproximativ 44.400 de persoane cu 17.700 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire - 32.400 de persoane cu 15.000 mijloace de transport.
Frontiera cu Ungaria a fost tranzitată de aproximativ 33.800 de persoane şi 17.100 de mijloace de transport (6.100 automarfare), din care pe sensul de intrare în ţară au fost aproximativ 20.800 de persoane cu 10.000 mijloace de transport.
În prezent, traficul se derulează cu operativitate fără a se înregistra timpi de aşteptare, precizează IGPF, care recomandă participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor deschise traficului internaţional, astfel încât să fie evitată apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea.
În ceea ce priveşte activităţile specifice, în zonele de competenţă - punctele de trecere şi "frontiera verde" - poliţiştii de frontieră au constatat, în ultimele 24 de ore, 24 de fapte ilegale (17 infracţiuni şi 7 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini.
Au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de peste 379.200 de lei.
Valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la aproximativ 1.260 lei.
În ultimele 24 de ore, nu s-a permis intrarea în ţară a 48 de cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege, şi de asemenea nu s-a permis ieşirea a 14 cetăţeni români din diferite motive legale. Agerpres
EVENIMENT
Crăciunul pe rit vechi. De ce unii credincioși sărbătoresc Nașterea Domnului în 7 ianuarie. Tradiții și obiceiuri
Crăciunul pe rit vechi. Unii credincioși ortodocși sărbătoresc Nașterea Domnului, în 7 ianuarie, pentru că țin cont de calendarul iulian.
Calendarul iulian sau pe stil vechi este decalat cu 13 zile faţă de calendarul oficial. A fost folosit de întreaga creştinătate, timp de 15 secole. Tot de calendarul iulian s-au servit şi Sfinţii Părinţi la Sinodul I Ecumenic de la Niceea (325), la calcularea datei Paştilor.
O îndreptare a acestui calendar a avut loc în 24 februarie...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
12-18 ianuarie: Palatul Principilor Transilvaniei și Casa Camil Velican din Alba Iulia, închise pentru lucrări de mentenanță
Palatul Principilor Transilvaniei și Casa memorială Camil Velican din Alba Iulia vor fi închise temporar, în perioada 12 - 18 ianuarie, pentru revizii și lucrări de mentenanță.
Palatul Principilor Transilvaniei din Cetatea Alba Carolina, monument istoric emblematic al orașului, nu va putea fi vizitat în perioada 12 - 18 ianuarie. Potrivit reprezentanților instituției, închiderea temporară este necesară pentru ca spațiile muzeale să fie verificate, întreținute și pregătite...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Locuitorii unei străzi din Alba Iulia au rămas fără apă, după o avarie la rețea. Precizările Apa CTTA
Locuitorii de pe strada Energiei din Alba Iulia au rămas marți după-amiaza fără apă după o avarie la sistemul de alimentare. Potrivit reprezentanților operatorului Apa CTTA, furnizarea apei a fost sistată pe această stradă, până la remedierea avariei.
La repunerea în funcțiune a alimentării cu apă potabilă, este posibil să apară depășiri ale parametrului turbiditate, în acest caz cetățenii sunt rugați să utilizeze apa numai în scopuri menajere.
Eventualele...
Citește mai mult pe Alba24.ro
