EVENIMENT
Peste 9.000 de poliţişti vor acţiona zilnic în perioada sărbătorilor de Paşti
Peste 9.000 de poliţişti vor acţiona, zilnic, la nivel naţional, în perioada 22-25 aprilie, pentru menţinerea ordinii şi siguranţei publice, atât în zonele cu aflux mare de persoane, cât şi în proximitatea lăcaşurilor de cult.
"Vor fi asigurate măsuri pentru menţinerea ordinii publice în locurile aglomerate (gări, aerogări, pieţe, târguri, oboare etc.), în proximitatea lăcaşurilor de cult, unde urmează a se desfăşura slujbe religioase, precum şi în localităţile turistice, zonele de agrement şi spre punctele de trecere a frontierei", informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) transmis, joi, AGERPRES.
Poliţiştii rutieri vor acţiona pe căile de acces ce converg spre lăcaşurile de cult şi zonele de agrement, în punctele cu risc ridicat de accidente şi la orele cu trafic intens, pentru combaterea excesului de viteză, prevenirea accidentelor şi blocajelor rutiere, dirijarea, fluidizarea şi controlul circulaţiei pe principalele căi de comunicaţie spre şi dinspre staţiunile turistice.
Vor fi folosite elicoptere din cadrul Inspectoratului General de Aviaţie
Pentru monitorizarea traficului rutier şi coordonarea dispozitivelor de circulaţie, pe principalele artere, în intervalele în care se preconizează un trafic intens, vor fi folosite elicoptere din cadrul Inspectoratului General de Aviaţie, în funcţie de condiţiile atmosferice şi de evoluţia valorilor de trafic înregistrate.
"În această perioadă, 1.600 de poliţişti rutieri, în medie, zilnic, vor acţiona pe principalele drumuri naţionale şi autostrăzi pentru prevenirea accidentelor grave şi fluidizarea traficului pe căile de acces din zona lăcaşurilor de cult şi a staţiunilor turistice", arată sursa citată.
Pentru prevenirea accidentelor de circulaţie grave şi menţinerea unei atitudinii prudente în trafic, poliţiştii rutieri vor acţiona, în medie, cu 370 de aparate radar în întreaga ţară.
Poliţiştii de la transporturi vor asigura măsurile de ordine publică
Poliţiştii de la transporturi vor asigura măsurile de ordine publică, zilnic, în trenuri de călători, în staţii şi triaje de cale ferată, aerogări şi de porturile de la Marea Neagră sau pe Dunăre.
Potrivit sursei citate, în noaptea de Înviere, pentru menţinerea ordinii publice la manifestările religioase, vor fi angrenaţi poliţişti rutieri, de la ordine publică, de investigaţii criminale şi din cadrul altor structuri.
"Recomandăm cetăţenilor să circule prudent şi să nu conducă dacă au consumat băuturi alcoolice. De asemenea, le recomandăm să respecte indicaţiile poliţiştilor rutieri, care se află în trafic pentru siguranţa tuturor", precizează IGPR. Agerpres
Citește Romania24.ro pe Google News
EVENIMENT
L-ați văzut? Bărbat din Aiud, dat dispărut de mama sa. A plecat spre Alba Iulia și nu a mai putut fi contactat
Polițiștii din Alba caută un bărbat care a dispărut din municipiul Aiud. Persoanele care pot oferi informații sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la 112.
În seara zilei de 8 februarie 2026, polițiștii din Aiud au fost sesizați de către o femeie cu privire la faptul că fiul său, SZANTO ROBERT LEHEL, în vârstă de 52 de ani, a plecat de la domiciliul său, la aceeași dată, în jurul orei 10.00, spre municipiul Alba Iulia și nu a mai revenit,...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
VIDEO: Imagini impresionante cu tunelurile de pe Autostrada Sibiu - Pitești A1, realizate după noua metodă austriacă
O serie de imagini impresionante cu tunelurile de pe Autostrada Sibiu - Pitești A1, au fost publicate de un pasionat de infrastructură.
O serie de imagini filmate în ultimele zile de Raducu P Drum, un pasionat de infrastructură, prezintă modul în care arată în prezent tunelurile realizate de Porr Construct SRL, prin noua metoda austriacă.

Ambele galerii ale primului tunel (cel scurt) se construiesc exclusiv prin excavare –...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Guvernul adoptă săptămâna viitoare al treilea pachet fiscal-bugetar. Reforma și relansarea economică, miza noului pachet
Guvernul României se pregătește să adopte săptămâna viitoare al treilea pachet de măsuri fiscal-bugetare, un plan ambițios care combină reforma administrației publice cu măsuri de relansare economică, urmând ca acesta să fie promovat în Parlament prin angajarea răspunderii.
Potrivit premierului Ilie Bolojan, cele două proiecte vor fi aplicate simultan, deoarece reformele în administrație vor crea spațiul...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
De ce trebuie să dezactivezi WI-FI-ul și Bluetooth-ul de pe mobil, când pleci de acasă. Aceste funcții par inofensive, dar nu sunt
De ce trebuie să dezactivezi WI-FI-ul și Bluetooth-ul de pe telefon, atunci când pleci de acasă: De cele mai multe ori, când plecăm de acasă, ne asigurăm că am încuiat ușa, că avem cheile și telefonul, dar uităm un detaliu aparent minor: Wi-Fi-ul și Bluetooth-ul rămase pornite.
Deși par inofensive, aceste funcții pot avea consecințe reale asupra securității, autonomiei bateriei și chiar a confidențialității noastre digitale.
Atunci când Wi-Fi-ul este activ, telefonul...
Citește mai mult pe Alba24.ro
