ECONOMIE
Peste jumătate din angajați se aşteaptă să li se mărească salariile în anul 2023

Aproximativ 53% dintre angajaţi se aşteaptă ca în anul 2023 să le crească salariile, iar 40% au de gând să îşi caute un alt loc de muncă dacă acest lucru nu se va întâmpla în contextul majorării inflaţiei, conform unui sondaj realizat de o comunitate online a angajaţilor din România.
Sondajul Undelucrăm.ro a fost realizat în decembrie 2022, iar pentru acesta au răspuns 3.834 de angajaţi şi 446 de angajatori (specialişti în resurse umane ai companiilor).
Respondenţii provin din domeniile IT, retail, financiar-bancar, BPO & servicii, telecomunicaţii, producţie bunuri de consum, servicii de sănătate, producţie industrială, HoReCa, producţie-transport hidrocarburi/energie, servicii ştiinţifice/tehnice, construcţii/imobiliare, media&cultură.
Potrivit cercetării, aproximativ 27% dintre angajaţi spun că ar avea nevoie de o majorare a salariului de 20-30% pentru a se descurca cu cheltuielile, 20% dintre ei de 10-15%, iar în jur de 19% au nevoie de o creştere cuprinsă între 15% şi 20%.
Pe de altă parte, circa 7% dintre respondenţi au spus că ar vrea o majorare de peste 50% a salariului pentru a le ajunge banii.
În acelaşi timp, 6,5% dintre angajaţi au spus că s-ar descurca cu cheltuielile pe care le au chiar dacă nu le-ar creşte salariul în acest an.
În cazul în care salariul nu le va fi mărit, 41% dintre angajaţi au de gând să îşi caute un alt loc de muncă, 19% vor încerca o renegociere cu managerul direct, 13% îşi vor căuta o colaborare suplimentară sau un al doilea job, iar 9% ar aprecia dacă li se vor oferi şi alte beneficii.
Peste jumătate din angajați se aşteaptă să li se mărească salariile în anul 2023. În jur de 35% dintre angajaţi spun că li se măreşte anual salariul
Aproximativ 19% nu au niciun plan pentru eventualitatea în care anul acesta nu vor primi un salariu mai mare.
În jur de 35% dintre angajaţi spun că li se măreşte anual salariul, 28% doar în urma unei renegocieri, 19% dintre angajaţi au salarii mai mari în funcţie de performanţă, iar 12% spun că în compania în care lucrează se măresc salariile anual doar pentru anumite poziţii.
Aproape 2% dintre respondenţi au răspuns că au salariul mai mare în fiecare trimestru, iar 5% din doi în doi ani.
Dacă nu vor avea un salariu mai mare anul acesta, 29% dintre angajaţi spun că se vor descurca însă vor face mici ajustări, respectiv vor pleca mai puţin în vacanţe sau vor cumpăra unele produse mai ieftine.
În jur de 23% cred că se vor descurca, dar doar dacă vor face ajustări foarte mari – vor renunţa la a-şi cumpăra haine noi, vor alege cât de des pot produse marcă proprie, vor da mare atenţie cheltuielilor utilitare (energie, apă).
Aproximativ 17% cred că se vor descurca foarte greu pentru că ratele şi alte cheltuieli importante înseamnă deja mult din veniturile lunare.
În jur de 13% au spus că se vor descurca greu chiar dacă nu au rate pentru că salariul lor este destul de mic şi nici perspective de creştere nu au.
Peste jumătate din angajați se aşteaptă să li se mărească salariile în anul 2023. 8% dintre angajați spun că se vor descurca destul de bine
10% afirmă că se vor descurca destul de greu pentru că ratele reprezintă un procent important din veniturile lunare ale familiei, dar mai sunt ajutaţi de părinţi.
Pe de altă parte, 8% spun că se vor descurca destul de bine şi nu îşi vor reduce cheltuielile.
La rândul lor, aproximativ 62% dintre angajatori au declarat că au în plan să majoreze salariile angajaţilor în acest an, 21% doar pentru anumite poziţii, iar 17% nu le vor creşte.
În jur de 36% dintre specialiştii în HR spun că în companiile pe care le reprezintă salariile vor creşte cu 5-10%, aproximativ 22% afirmă că majorarea va fi de 5%, iar în 17% dintre companii va fi o creştere de 10-15%.
Aproximativ 2,5% dintre experţii în resurse umane au menţionat o creştere de 30-40% în companiile în care lucrează.
Peste jumătate din angajați se aşteaptă să li se mărească salariile în anul 2023. 52% dintre angajatori spun că mărirea salarială pe care vor să o facă este ca parte a unui plan anual
De asemenea, 52% dintre angajatori spun că mărirea salarială pe care vor să o facă este ca parte a unui plan anual de a-şi menţine angajaţii motivaţi, 28% vor să facă acest lucru din cauza contextului economic, 17% ca urmare a dinamicii din piaţa muncii, iar 2,5% datorită rezultatelor peste aşteptări ale companiei.
În jur de 5% vor să majoreze salariile personalului din alte motive.
Cei care nu vor face majorări de salarii au decis astfel pentru că îşi doresc să îşi recompenseze angajaţii şi prin alte metode – 39%. În jur de 28% nu vor creşte salariile pentru că situaţia financiară a companiei de la finalul 2022 nu permite o majorare salarială, 17% din cauza întregului context macroeconomic şi tot 17% pentru că firmele în care activează majorează salariile doar în urma unor negocieri angajat-angajator.
Întrebaţi ce ar trebui să facă angajatorii în contextul economic actual, jumătate dintre specialiştii în HR cred că ar trebui ca salariile să crească în funcţie de performanţă.
17% cred că angajatorii ar trebui să creeze alte metode de creştere a implicării, stării de bine şi performanţei angajaţilor chiar dacă nu se măresc salariile (de exemplu, să ofere diferite vouchere pentru mai multe tipuri de servicii, cursuri şi traininguri).
Peste jumătate din angajați se aşteaptă să li se mărească salariile în anul 2023. În jur de 11,5% cred că firmele ar trebui să majoreze salariile tuturor angajaţilor
Pe de altă parte, în jur de 11,5% cred că firmele ar trebui să majoreze salariile tuturor angajaţilor direct proporţional cu inflaţia.
De asemenea, 11% cred că ar trebui să se majoreze salariile tuturor conform politicii anuale a companiei, iar acelaşi procent crede că angajatorii ar trebui să renunţe la angajaţii care nu performează şi să mărească salariile celor implicaţi.
„Observăm din acest sondaj o aşteptare pertinentă a angajaţilor de a avea salarii mai mari anul acesta având în vedere contextul economic şi totodată o intenţie pe măsură a companiilor.
De asemenea, observăm atenţia cu care specialiştii în resurse umane urmăresc creşterea salariilor astfel încât aceasta să fie proporţională cu situaţia macroeconomică, dar şi cu rezultatele angajaţilor.
Este de remarcat că angajatorii se gândesc la diferite metode de a-şi motiva angajaţii chiar dacă nu îşi permit o creştere salarială”, a afirmat Costin Tudor, fondator şi CEO Undelucram.ro.
Undelucram.ro este cea mai mare comunitate online a angajaţilor din România, cu peste un milion de angajaţi pe platformă la nivel regional.
Platforma pune la dispoziţia angajaţilor şi Salariometru – un instrument online pentru compararea salariilor, un calculator de salariu şi resurse pentru dezvoltarea carierei, precum modele de CV, topul angajatorilor şi articole despre industrie. Agerpres
ECONOMIE
FOTO: Secretarul de stat în Transporturi Ionel Scrioșteanu a verificat stadiul lucrărilor pe Lotul 1 al Autostrăzii A0 Nord și se declară optimist

Lucrările pe Lotul 1 al Autostrăzii A0 Nord avansează. Sunt șanse să fie gata înainte de termen. Autostrada A0 Nord, Lotul 1, promite să lege mai eficient zonele din jurul Bucureștiului.
Secretarul de stat în Transporturi, Ionel Scrioșteanu, a verificat stadiul lucrărilor pe Lotul 1 al Autostrăzii A0 Nord și se declară optimist.
„Am fost într-o verificare pe șantierul Lotului 1 al Autostrăzii Bucureștiului A0 Nord, a cărei execuție a început luna martie, anul acesta.
În șantier sunt mobilizați 300 de muncitori și 160 de utilaje. Lucrările au avut un start bun, sunt în grafic și sunt șanse mari ca pe tronsonul intre DN1 și DN1A să fie finalizate în avans față de graficul contractat”, a scris Ionel Scriosteanu, într-o postare recentă pe Facebook
Autostrada A0 Nord – Lot 1: stadiul lucrărilor
La acest moment, pe sectorul între km 12+120 – km 20+000 (Buftea DN1A – Corbeanca DN1), sunt în execuție următoarele lucrări de terasamente:
- decapare pământ vegetal: 95% realizat
- stabilizare teren fundare: 85% realizat
- umplutură terasament: 23%
- podețe casetate: 14%
- podețe tubulare: 9%
- parcare de scurtă durată km 14+500: decapare pământ vegetal 100%.
Totodată, se lucrează la finalizarea descărcării siturilor arheologice la km 18+303 și km 13+900 și la eliberarea amplasamentului de utilități existente în diverse puncte ale șantierului.
- Pe sectorul cuprins între km 2+500 – km 12+120, a început execuția lucrărilor de relocare utilități, se finalizează activitățile de descărcare situri arheologice prezente și se execută lucrări de decopertare și stabilizare teren fundare.
- Pe sectorul cuprins între km 2+300 – 8+720, se face decapare pământ vegetal, se execută tronsoanele experimentale în vederea stabilirii procentelor de liant, se aprovizionează cu materiale pentru straturile de umplutură și se amenajează drumurile tehnologice.
- Zona pasaj peste CF101 București – Pitești DN7: cu o lungime de 733 m, structura 6 – momentan se execută platforme pentru cele 17 pile, în vederea începerii, de săptămâna viitoare, a execuției lucrărilor de fundații indirecte (320 piloți forați).
- Pasaj peste râul Colentina, CF 300 București – Ploiești și CF Mogoșoaia – Buftea, structura 7: este compusă din 17 deschideri cu o lungime totală de 650 m. În acest moment sunt prezente în șantier 2 foreze și sunt executați 130/294 piloți forați, 5 radiere sunt finalizate.
- Noduri rutiere la intersecțiile cu DN7 și DN1A: sunt instalate organizările de șantier, respectiv Organizare de Șantier DN1A – baza administrativă și Organizare de Șantier DN7 – baza de producție. Un aspect particular este că Organizare de Santier DN1A – baza administrativă este complet funcțională, cu preîncărcare rampe culee în scopul consumării tasărilor.
- La pasajul peste DJ Ciorogârla-Joița: preîncărcare rampă culee în scopul consumării tasărilor.
Traseul Lotului 1 Nord se află între A1 și DN1, de la Dragomirești la Corbeanca. Acesta și are o lungime de 17,5 km.
Amplasamentul lucrărilor este situat pe teritoriul județelor Ilfov (pe raza unităților administrativ teritoriale Dragomirești-Vale, Buftea, Mogoșoaia, Corbeanca) și Giurgiu (pe raza localităţilor Joița și Săbăreni).
Pe acest lot lucrează constructorul sibian RETTER Projectmanagement, în asociere cu italienii de la Impresa Pizzarotti.
Foto: Irinel Ionel Scrioșteanu/ Facebook
ECONOMIE
VIDEO: Retter construiește eficient și sustenabil. Pasajul suprateran peste DN1, la Therme București, aproape de finalizare

Retter construiește eficient și sustenabil. Pasajul suprateran peste DN1, la Therme București, aproape de finalizare. Tehnologie de ultimă generație pentru un proiect modern, curat și rapid.
La km 19+757 pe DN1, în zona Balotești–Corbeanca, compania Retter derulează lucrările pentru construirea pasajului suprateran (Pod Therme), un proiect de infrastructură rutieră major, realizat în beneficial Therme Nord București.
Acest pasaj va asigura conectivitate eficientă și trafic fluent într-o zonă cu dezvoltare accelerată și cerințe stricte privind protecția mediului.
Lucrările sunt realizate cu un nivel ridicat de eficiență, grație investițiilor în echipamente performante și metodologii moderne de lucru, orientate atât spre reducerea duratei de execuție, cât și spre minimizarea impactului asupra mediului.
Înlocuirea metodei clasice de hidroizolație – reducerea timpului de execuție de la 28 la 7 zile
Un element esențial al eficienței în această etapă a proiectului este optimizarea procesului de pregătire a betonului pentru aplicarea hidroizolației.
În locul metodei clasice, care presupune timpi de așteptare de până la 28 de zile pentru uscarea și tratarea corespunzătoare a stratului suport, Retter utilizează un ansamblu de echipamente Husqvarna, format din mașina de sablat Blastrac 2-20DT și un sistem de aspirare performant.
Această tehnologie permite curățarea și deschiderea porilor suprafeței din beton într-un mod rapid și uniform, fără apă, fără contaminanți, cu o aderență crescută.
Prin urmare, hidroizolația poate fi aplicată mult mai devreme, scurtând întregul proces la doar 7 zile – o reducere de peste 75% a timpului față de metodele tradiționale.
Zero praf – un avantaj esențial într-o zonă cu restricții de mediu
Zona Therme este supusă unor restricții stricte privind generarea de praf care rezultă și din traficul intens al Drumului Național 1 în timpul lucrărilor de execuție.
Echipamentele utilizate de Retter sunt special alese pentru a lucre curat, fără emisii de praf, datorită sistemului integrat de aspirare, conectat la mașina de sablat.
Acesta absoarbe complet praful generat în timpul sablării, chiar în momentul impactului, prevenind dispersarea în aer sau pe șantier.
Astfel, nu doar că se respectă legislația și standardele de mediu din zonă, dar se asigură și un mediu de lucru sigur pentru personal, fără riscuri de contaminarea altor procese sau zone învecinate.
Protecție suplimentară pentru rosturile de dilatație și aparatele de reazem, component sensibile ale lucrării de artă
Un alt avantaj-cheie al sablării fără praf este protejarea componentelor critice, cum sunt rosturile de dilatație si aparatele de reazem.
În metodele clasice, praful se poate infiltra în aceste zone greu accesibile, afectând calitatea lucrării sau funcționarea optimă a rosturilor și reazemelor.
Prin utilizarea echipamentelor moderne, păstrarea curățeniei este totală, ceea ce contribuie la durabilitatea și siguranța structurii.
Concluzie
Prin aplicarea acestor tehnologii moderne, Retter demonstrează angajamentul său față de eficiență, inovație și responsabilitate. Nu este vorba doar despre construire rapidă, ci despre construire inteligentă și sustenabilă, cu un impact minim asupra mediului și cu rezultate de calitate superioară.
Pasajul suprateran peste DN1 – Podul Therme – devine astfel un exemplu de bună practică în domeniul infrastructurii rutiere moderne, în care tehnologia contribuie activ la atingerea obiectivelor de performanță, mediu și siguranță.
ACTUALITATE
Estimări pentru finalul anului 2024: Creștere a prețurilor în construcții și comerțul cu amănuntul

Managerii din România prevăd o creștere a prețurilor în construcții și comerțul cu amănuntul pentru perioada octombrie – decembrie 2024. De asemenea, estimările acestora relevă că numărul angajaților în sectorul construcțiilor și al serviciilor va rămâne stabil.
Datele Institutului Național de Statistică (INS) din ancheta de conjunctură din octombrie indică o creștere moderată a volumului producției industriale și o ușoară scădere a numărului de salariați în industrie. În construcții, se anticipează o scădere a volumului producției, dar o stabilitate relativă a forței de muncă, alături de creșterea prețurilor lucrărilor.
Potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS), în cadrul anchetei de conjunctură din luna octombrie 2024, managerii din industria prelucrătoare previzionează, pentru următoarele trei luni, creştere moderată a volumului producţiei (sold conjunctural +7%).
Referitor la numărul de salariaţi se estimează scădere moderată, soldul conjunctural fiind de -6%. Pentru preţurile produselor industriale se prognozează creştere moderată în următoarele trei luni (sold conjunctural +15%).
Potrivit estimărilor din luna octombrie 2024, în activitatea de construcţii se va înregistra, pentru următoarele trei luni, scădere moderată a volumului producţiei (sold conjunctural -11%).
Managerii estimează relativă stabilitate a numărului de salariaţi (sold conjunctural -5%). În ceea ce priveşte preţurile lucrărilor de construcţii se preconizează creştere a acestora (sold conjunctural +23%).
În sectorul comerţ cu amănuntul, managerii au estimat, pentru următoarele trei luni, tendinţă de creştere a activităţii economice (sold conjunctural +20%).
Volumul comenzilor adresate furnizorilor de mărfuri de către unităţile comerciale va înregistra creştere moderată (sold conjunctural +16%). Angajatorii prognozează, totodată, creştere moderată a numărului de salariaţi (sold conjunctural +11%) şi a preţurilor de vânzare cu amănuntul (sold conjunctural +30%).
Potrivit estimărilor din luna octombrie 2024, cererea de servicii (cifra de afaceri) va înregistra relativă stabilitate în următoarele trei luni (sold conjunctural +5%). Managerii din sectorul servicii prevăd relativă stabilitate a numărului de salariaţi (sold conjunctural 0%) iar pentru preţurile de vânzare sau de facturare ale prestaţiilor aceştia estimează o tendinţă de creştere moderată (sold conjunctural +15%).
În comunicat se menţionează că soldul conjunctural indică percepţia managerilor întreprinderilor asupra dinamicii unui fenomen care nu trebuie confundată cu ritmul creşterii sau scăderii oricărui indicator statistic produs de INS. Soldul conjunctural procentual este obţinut ca diferenţă între procentajul managerilor care au ales varianta pozitivă a fenomenului şi procentajul celor care au indicat varianta negativă.
sursa: Agerpres

Gramul de aur a atins joi, 17 oxctombrie, un nou maxim istoric. Pe de altă parte, leul s-a apreciat faţă de euro și s-a depreciat față de dolarul american.
Astfel, gramul de aur s-a scumpit joi, 17 octombrie 2024, cu 50,16 bani (0,13%), ajungând la o cotaţie de 394,4609 lei, de la 393,9593 lei, cât anunţase miercuri Banca Naţională a României (BNR). Astfel, gramul de aur a înregistrat din nou o valoare record.
Moneda naţională s-a apreciat, joi, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României (BNR) la 4,9720 lei, în scădere cu 0,38 bani (-0,08%) faţă de cotaţia precedentă, de 4,9758 lei.
În schimb, leul a pierdut teren în faţa dolarului american, care a fost cotat la 4,5778 lei, în creştere cu 1,03 bani (0,23%), comparativ cu miercuri, când s-a situat la 4,5675 lei.
Pe de altă parte, moneda naţională s-a apreciat în raport cu francul elveţian, calculat de BNR la 5,2956 lei, în scădere cu 0,46 bani (-0,09%), faţă de 5,3002 lei, cotaţia anterioară.
sursa: Agerpres