Connect with us

EVENIMENT

Peste trei tone de petarde şi artificii, confiscate de poliţişti din Bucureşti şi judeţul Ilfov

Publicat

mascati politisti perchezitii
fotografie cu caracter ilustrativ

Polițiștii din București au efectuat două percheziții în București și în județul Ilfov, confiscând peste trei tone de petarde și artificii. Această acțiune a avut loc în cadrul investigațiilor legate de un dosar penal care vizează operațiuni ilegale cu articole pirotehnice.

"Din datele şi probele administrate în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că mai multe persoane ar comercializa în mediul online cantităţi însemnate de articole pirotehnice.

Astfel, în vederea probării activităţii infracţionale a bănuiţilor, la data de 28 decembrie au fost puse în executare două mandate de percheziţie, fiind depistate 3.100 de kilograme de articole din categoriile celor interzise la deţinere şi comercializare de către persoane neautorizate", informează un comunicat al Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti, transmis, vineri, AGERPRES.

Cantitatea de articole pirotehnice a fost sigilată şi ridicată de către poliţişti.

Cercetările sunt continuate de poliţişti din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de producere, experimentare, prelucrare, deţinere, transport, folosire sau orice altă operaţiune cu materii explozive, efectuată fără drept.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române. Agerpre

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Hotărâre a CJ pentru Situații de Urgență Alba, ca urmare a codului portocaliu din județ. Lista măsurilor adoptate

Publicat

hotărâre a cj pentru situații de urgență alba, ca urmare

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Alba a adoptat, vineri, Hotărârea nr. 1 din 2 ianuarie 2026, în contextul avertizării meteorologice Cod Portocaliu, emisă pentru județul Alba.

Potrivit avertizării, în intervalul 2 ianuarie, ora 10:30 – 3 ianuarie, ora 10:00, sunt prognozate intensificări puternice ale vântului, viscol, vizibilitate redusă sub 50 de metri și depuneri de zăpadă de 30–50 de centimetri.

În acest context, Inspectoratul pentru Situații de...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Ghiseul.ro a căzut, vineri, de mai multe ori. Siteul permite calcularea noilor taxe pe 2026

Publicat

ghiseul.ro a căzut, vineri, de mai multe ori. siteul permite

Site-ul Ghiseul.ro a căzut vineri, de mai multe ori. Siteul permite calcularea noilor taxe pe 2026, pe care trebuie să le plătească românii. 

Mai mulți utilizatori au raportat nefuncționarea siteului către downdetector. Vineri după amiază, siteul era complet nefuncțional.

După câteva minute, a revenit, pentru ca apoi să fie din nou imposibil de utilizat. După o perioadă, a fost din nou funcțional.

Nu este clar momentan care este motivul pentru care (nu) funcționează în...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Retrospectivă 2025. Ion Mureșan: Pentru mine cârciuma nu e o cârciumă, e confesional. Alcoolul e un fel de mir, de apă sfințită

Publicat

whatsapp image 2025 02 03 at 11.12.20.jpeg






Criticul Alexandru Cistelecan îl numește pe Ion Mureșan „cel mai mare poet al României de azi, care e ca și necunoscut în afara unui cerc de taina de literați cu oarecare inițiere.” A fost sărbătorit de ziua lui, 9 ianuarie, a.c., la Teatrul Național din Cluj ca un patriarh al cetății si ca un rege al poeziei. Rar poeții apucă să vadă recunoștința contemporanilor. Muri o merita, la cei 70 de ani ai săi, cu...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Pârtii de schi din Alba, Cluj, Hunedoara, Sibiu și Vâlcea. Acces, tarife și facilități în Șureanu, Păltiniș, Apuseni și Parâng

Publicat

pârtii de schi din alba, cluj, hunedoara, sibiu și vâlcea.

Județul Alba rămâne una dintre destinațiile preferate ale pasionaților de sporturi de iarnă din centrul țării și nu numai. Cu aproximativ 25 de kilometri de pârtii de schi, dar și cu acces rapid către stațiuni importante din județele învecinate, zona oferă alternative pentru toate nivelurile de experiență, de la începători la schiori avansați.

Cele mai cunoscute pârtii din Alba sunt cele de la Șureanu și Arieșeni - Vârtop. Pentru pasionații de schi din Alba Iulia și...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe