Connect with us

EVENIMENT

Petrecere terminată la spital și la poliție. Doi tineri din Galați au fost înjunghiați

Publicat

politie masina

Doi tineri din comuna Fundeni au ajuns la spital cu plăgi prin înjunghiere, iar alţi doi au fost plasaţi sub control judiciar în urma unei petreceri care a degenerat în acte de violenţă, se arată într-un comunicat transmis, marţi, de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Galaţi.

Potrivit sursei citate, poliţiştii Secţiei 3 Poliţie Rurală Lieşti au fost sesizaţi, prin numărul unic de urgenţă 112, cu privire la faptul că un tânăr, de 21 ani, din comuna Fundeni, ar fi fost agresat fizic, în locuinţa sa, de mai multe persoane.

Poliţiştii au mers la faţa locului şi au stabilit că la domiciliul tânărului a avut loc o petrecere, în timpul căreia, pe fondul consumului de alcool, între el şi un consătean, de 26 ani, ar fi izbucnit un conflict spontan. Acesta din urmă ar fi părăsit locuinţa unde se desfăşura petrecerea, dar, la scurt timp, ar fi revenit însoţit de patru bărbaţi, cu vârste cuprinse între 20 şi 40 de ani, care ar fi pătruns fără drept în curtea victimei, distrugând gardul acesteia şi un autoturism şi spărgând mai multe geamuri.

Totodată, înarmaţi cu arme albe, ar fi lovit victima provocându-i mai multe plăgi tăiate. Tânărul de 21 ani ar fi ripostat, la rândul său, lovindu-l pe bărbatul cu care avusese conflictul, cu un obiect tăietor-înţepător.

Cei doi răniţi au ajuns la spital, rămânând internaţi pentru îngrijiri medicale.

Ceilalţi patru bărbaţi au fost reţinuţi de poliţişti, pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore, iar Parchetul de pe lângă Judecătoria Lieşti a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile faţă de doi dintre aceştia.

Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violare de domiciliu, distrugere, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi lovire sau alte violenţe. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Mai mult de un sfert dintre tineri nu au de lucru. Rata șomajului la nivel național a ajuns la 6%

Publicat

mai mult de un sfert dintre tineri nu au de

Mai mult de un sfert dintre tineri nu au de lucru, arată datele prezentate de INS. Rata şomajului  în luna noiembrie 2025 a fost, în formă ajustată sezonier, de 6,0%, în creștere cu 0,1 puncte procentuale faţă de cea înregistrată în luna octombrie 2025, arată datele Institutului Național de Statistică. Cei mai afectați sunt tinerii cu vârsta de până la 24 de ani. 

Rata șomajului la bărbați a fost cu 0,2 puncte procentuale mai mare decât la femei.

Numărul şomerilor...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Societatea CUPRU MIN S.A. organizează licitație deschisă pentru: explozivi minieri și sisteme de inițiere

Publicat

societatea cupru min s.a. organizează licitație deschisă pentru: explozivi minieri

Documentul în format .PDF poate fi studiat AICI.







Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Alertă alimentară în magazinele Profi din țară, inclusiv Cluj. Loturi de lapte praf, retrase din cauza unei toxine periculoase

Publicat

profi 1 e1733305946670.jpg






O nouă alertă alimentară a fost emisă în România, după ce autoritățile și compania Nestlé au confirmat retragerea mai multor loturi de lapte praf pentru sugari.

Produsele sunt suspectate de contaminare cu cereulidă, o toxină produsă de bacteria Bacillus cereus, responsabilă de episoade acute de greață și vărsături.

ANSVSA a anunțat că inițiază o rechemare voluntară, ca măsură preventivă, după ce...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Primark va deschide un magazin uriaș la Sibiu, în 2026

Publicat

primark va deschide un magazin uriaș la sibiu, în 2026

Primark va deschide un magazin la Sibiu, în 2026. Retailerul de modă din segmentul value a anunțat dublarea numărului de magazine din țară.

Până în acest moment, au fost confirmate patru noi deschideri în Sibiu și Bacău, care se vor alătura celor deja anunțate în Iași și Craiova.

Odată finalizat acest plan, Primark va ajunge la opt magazine în România, iar extinderea va genera peste 450 de noi locuri de muncă, scrie Fashion Network.

Noul magazin va fi amplasat în Sibiu...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe