Connect with us

ACTUALITATE

Petrom a investit circa 50 milioane de euro pentru staţia de tratare a gazelor de la Hurezani

Publicat

petrom
sursa foto: energy-center.ro

OMV Petrom a investit circa 200 de milioane de euro în perioada 2010-2019 în dezvoltarea unui hub centralizat pentru tratarea gazelor din producţia internă în Sud Estul României, ultima etapă a acestui proiect constând într-o investiţie de 50 de milioane de euro, începând cu 2017, pentru un nou proces eficient de tratare a gazelor.

Conform unui comunicat al companiei, în prezent, staţia este în faza de testare şi se estimează că va deveni complet operaţională în iulie.

"Hub-ul de gaze de la Hurezani deserveşte patru dintre cele mai importante zăcăminte de gaze naturale din portofoliul OMV Petrom, este situat în judeţul Gorj şi include cea mai mare staţie de tratare a gazelor din ţară. Această investiţie permite României să beneficieze de o sursă de gaze naturale de încredere, acum şi în viitor", a declarat Peter Zeilinger, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil pentru Upstream.

Investiţia de aproximativ 50 de milioane de euro a inclus construcţia unei staţii de tratare a gazelor cu o capacitate maximă de 6 milioane metri cubi de gaze naturale zilnic, care asigură separarea gazului de condensat, printr-un proces de separare la temperatură scăzută. De asemenea, în cadrul investiţiei, a fost construită infrastructura de conducte cu o lungime de peste 12 kilometri care asigură conexiunea cu zonele de producţie şi cu sistemul naţional de transport pentru gaze şi condensat.

În 2018, producţia din zăcămintele conectate la hub-ul centralizat de tratare a gazelor Hurezani s-a ridicat la 1,5 miliarde metri cubi, adică echivalentul energiei necesare pentru încălzirea unui număr de 1,4 milioane de locuinţe.

Investiţia de aproximativ 200 de milioane de euro în dezvoltarea hub-ului centralizat de tratare a gazelor de la Hurezani s-a realizat în trei etape. Aceasta a inclus 135 de milioane de euro pentru unitatea de comprimare gaze pusă în funcţiune în 2010, circa 13 milioane de euro pentru unitatea de deshidratare pusă în funcţiune în 2015 - care înlătură apa din gazul natural, şi aproximativ 50 de milioane de euro pentru cel mai recent proiect - CHD Hurezani (Instalaţia Centralizată de separare a hidrocarburilor).

Cea mai recenta etapă, care include staţiile de tratare şi infrastructura de conducte, întregeşte lanţul de comprimare şi tratare a gazelor naturale.

Noua staţie de tratare a gazelor se ridică la cele mai recente standarde tehnologice ale industriei. Proiectul creşte eficienţa energetică şi contribuie semnificativ la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, asigurând în acelaşi timp o perioadă lungă de funcţionare în siguranţă pentru infrastructură.

Construcţia a început în 2017 şi a implicat aproximativ 500.000 de ore-muncă, fără incidente de siguranţă.

OMV Petrom este cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, cu o producţie anuală de ţiţei şi gaze la nivel de grup de 58,3 milioane barili echivalent petrol în 2018. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual şi operează o centrală electrică de înaltă eficienţă de 860 MW. Pe piaţa distribuţiei de produse petroliere cu amănuntul, Grupul este prezent în România şi ţările învecinate prin intermediul a 792 benzinării, la sfârşitul lui martie 2019, sub două branduri, OMV şi Petrom.

OMV Aktiengesellschaft deţine 51,011% din acţiunile OMV Petrom. Statul român, prin Ministerul Energiei, deţine 20,639% din acţiun, Fondul Proprietatea deţine 9,998%, iar 18,352% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti şi la Bursa de Valori Londra.

OMV Petrom este cel mai mare contribuabil la bugetul de stat, cu contribuţii de 27,8 miliarde de euro reprezentând taxe, impozite şi dividende plătite în perioada 2005 - 2018.AGERPRES/(AS-autor: Nicoleta Gherasi, editor: Mariana Nica, editor online: Adrian Dădârlat)

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

VIDEO: Hramul Sfântului Cuvios Antonie cel Mare, prilej de rugăciune și bucurie pentru credincioșii din Botoșani

Publicat

video: hramul sfântului cuvios antonie cel mare, prilej de rugăciune

Publicitate

Zeci de credincioși au umplut, vineri seară, până la refuz, bisericuța din cartierul Rotunda, adunați în duh de rugăciune și evlavie pentru a-l cinsti pe Sfântul Cuvios Antonie cel Mare, ocrotitorul spiritual al parohiei. Atmosfera de sărbătoare a marcat începutul hramului unuia dintre cei mai mari asceți ai creștinătății.

Slujba Vecerniei cu Litie a fost oficiată de un sobor impresionant de preoți din municipiul Botoșani, în frunte cu...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

FOTO&VIDEO: Copiii din clasele primare au celebrat Ziua Culturii Naționale la Biblioteca Județeană „Mihai Eminescu” Botoșani

Publicat

foto&video: copiii din clasele primare au celebrat ziua culturii naționale

Publicitate

Ziua Culturii Naționale a fost marcată la Botoșani printr-o amplă suită de manifestări culturale desfășurate în perioada 12–16 ianuarie 2026, la toate secțiile și filialele Bibliotecii Județene „Mihai Eminescu”. Programul a reunit expoziții de carte, lucrări plastice, exponate documentare, dar și momente artistice emoționante, susținute de elevi din mai multe instituții de învățământ din municipiu și din județ.

Un punct de atracție...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Autostrăzile Iași-Ungheni și Suceava-Siret trebuie să fie finalizate până în 2030, a dat asigurări premierul Ilie Bolojan

Publicat

câţi km de autostradă şi drum expres vom avea în

Publicitate

Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri, la Iași, că finanțarea pentru cele două capete de autostradă din Moldova – Iași-Ungheni și Suceava-Siret, a fost aprobată de Comisia Europeană, proiectele fiind considerate esențiale pentru conectivitatea regiunii și pentru componenta de apărare.

‘În primul rând, vom discuta despre cum punem în practică cel mai important proiect de conectivitate în Moldova, cele două capete de autostradă înspre...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Primarul Botoșaniului ia în calcul acordarea de sprijin financiar persoanelor cu handicap, pentru a putea plăti impozitele

Publicat

primarul botoșaniului ia în calcul acordarea de sprijin financiar persoanelor

Publicitate

Primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei (PSD), ia în calcul acordarea unor ajutoare financiare pentru persoanele cu handicap, astfel încât acestea să își poată achita taxele și impozitele locale pentru anul în curs.

El a declarat, pentru AGERPRES, că măsura ar putea fi adoptată după aprobarea bugetului local, ca urmare a faptului că, începând din acest an, persoanele cu dizabilități nu mai sunt scutite de la plata impozitului pe clădiri,...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe