Connect with us

ACTUALITATE

Pfizer solicită autorizarea vaccinului pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 12 şi 15 ani în SUA

Publicat

Alianţa Pfizer/ BioNTech a depus vineri în Statele Unite o cerere de extindere a autorizaţiei în regim de urgenţă a vaccinului său împotriva COVID-19 la copiii cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani, relatează AFP.

Alianţa intenţionează să facă această cerere pe lângă ''autorităţi de reglementare din întreaga lume în următoarele zile'', au precizat cele două companii într-un comunicat.

Această cerere de prelungire, depusă la Agenţia Statelor Unite pentru Medicamente (FDA), se bazează pe datele din studiile clinice de fază 3 din această grupă de vârstă ''care s-au dovedit a fi 100% eficiente'' în prevenirea bolilor, au subliniat sursele citate.

La sfârşitul lunii martie, companiile au publicat rezultatele testelor lor efectuate pe 2.260 de adolescenţi din Statele Unite, care arătau ''răspunsuri puternice cu anticorpi'' după vaccinare.

Vaccinul a fost, de asemenea, ''bine tolerat, iar efectele secundare au fost în general similare cu cele observate'' la persoanele cu vârsta cuprinsă între 16 şi 25 de ani, au adăugat vineri Pfizer şi BioNTech.

În prezent, acest vaccin este autorizat pentru persoanele cu vârsta de 16 ani şi peste în SUA. Agerpres

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

VIDEO: Incendiu de proporții la Albești. Un service auto, o vopsitorie și un depozit de materiale combustibile s-au făcut scrum

Publicat

urmările incendiului devastator de la băiceni: gospodărie distrusă, mașină făcută

Publicitate

Un incendiu de proporții s-a produs, în această seară, în localitatea Buimăceni, comuna Albești. Un depozit de materiale combustibile, un service auto si o vopsitorie au fost cuprinse de flăcări. La caz s-au deplasat, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Trușești, Detașamentului Botoșani, dar și Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență Albești, Hlipiceni și Todireni cu opt autospeciale de stingere. Primii...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

FOTO: Accident la Ungureni! O femeie a ajuns la spital

Publicat

foto: accident la ungureni! o femeie a ajuns la spital

Publicitate

O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident produs, în urmă cu puțin timp, în localitatea Ungureni. În eveniment au fost implicate două autoturisme.

 

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Stației Săveni, cu o autospecială de stingere și modul de descarcerare și un echipaj aparținând Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani.

 

Aceștia au constatat faptul că nu erau persoane încarcerate. O femeie a...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Scene ca-n filme pe un drum din Trușești: Tânăr mascat, cu pistolul în mână, oprit de polițiști

Publicat

scene ca n filme pe un drum din trușești: tânăr mascat,

Publicitate

Tânăr cu cagulă pe față și pistol în mână, depistat de polițiști pe un drum din județ

La data de 1 ianuarie 2025, în jurul orei 21:00, polițiștii Secției de Poliție Rurală nr.3 Hlipiceni au identificat pe un drum sătesc, din comuna Trușesti, un tânăr, care avea o cagulă pe față și un pistol în mână.

Acesta a fost somat de polițiști să se oprească din deplasare. La solicitarea acestora a lăsat arma jos și și-a scos...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Șofer beat, scos din trafic la Călărași. S-a ales cu dosar penal

Publicat

Șofer beat, scos din trafic la călărași. s a ales cu

Publicitate

Joi, in jurul orei 01:00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au oprit pentru control, pe drumul judetean DJ 282, un autoturism condus de un bărbat, de 38 de ani, din comuna Călărași.

Întrucât emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 0, 87 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe