Connect with us

ACTUALITATE

Pfizer: Vaccinul, sigur la copiii cu vârste între 5 și 11 ani. Generează un răspuns imun „robust”

Publicat

Vaccinul Pfizer este sigur la copiii cu vârste între 5 și 11 ani și generează un răspuns imun „robust”, anunță reprezentanții companiei.

Pfizer și BioNTech au testat pe copii aproximativ o treime din doza folosită pentru adolescenți și adulți, la 3 săptămâni distanță, conform cnbc.com.

Studiul a arătat că vaccinul Pfizer anti-COVID este sigur și generează un răspuns imun „robust”.

Vaccinul a fost bine tolerat și a produs răspuns imun. Efectele secundare sunt comparabile cu cele observate în studiul efectuat pe persoanele cu vârste cuprinse între 16 și 25 de ani.

Efectele secundare frecvente pentru adolescenți și adulți includ oboseală, cefalee, dureri musculare, frisoane, febră și greață, potrivit Centrului pentru Controlul și Prevenirea Bolilor.

Datele au inclus peste 2.200 de copii

Datele, care au inclus peste 2.200 de copii, vor fi transmise autorităților de reglementare „cât mai curând posibil”, arată compania.

„Suntem dornici să extindem protecția oferită de vaccin la populația mai tânără, mai ales având în vedere răspândirea variantei Delta și amenințarea substanțială pe care aceasta o reprezintă pentru copii”, a declarat Albert Bourla, CEO al Pfizer.

Tulpina Delta a dus la o creștere a spitalizărilor din SUA, inclusiv în rândul copiilor mici care nu se pot vaccina.

Bourla spunea săptămâna trecută că Pfizer ar putea avea date despre copiii cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani până la sfârșitul acestei luni.

Comunicatul de luni nu menționează dacă vreunul dintre copiii din studiu a suferit miocardită, o afecțiune cardiacă rară observată la un număr mic de adolescenți și adulți tineri.

(sursa: Mediafax)

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

VIDEO: Incendiu de proporții la Albești. Un service auto, o vopsitorie și un depozit de materiale combustibile s-au făcut scrum

Publicat

urmările incendiului devastator de la băiceni: gospodărie distrusă, mașină făcută

Publicitate

Un incendiu de proporții s-a produs, în această seară, în localitatea Buimăceni, comuna Albești. Un depozit de materiale combustibile, un service auto si o vopsitorie au fost cuprinse de flăcări. La caz s-au deplasat, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Trușești, Detașamentului Botoșani, dar și Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență Albești, Hlipiceni și Todireni cu opt autospeciale de stingere. Primii...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

FOTO: Accident la Ungureni! O femeie a ajuns la spital

Publicat

foto: accident la ungureni! o femeie a ajuns la spital

Publicitate

O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident produs, în urmă cu puțin timp, în localitatea Ungureni. În eveniment au fost implicate două autoturisme.

 

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Stației Săveni, cu o autospecială de stingere și modul de descarcerare și un echipaj aparținând Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani.

 

Aceștia au constatat faptul că nu erau persoane încarcerate. O femeie a...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Scene ca-n filme pe un drum din Trușești: Tânăr mascat, cu pistolul în mână, oprit de polițiști

Publicat

scene ca n filme pe un drum din trușești: tânăr mascat,

Publicitate

Tânăr cu cagulă pe față și pistol în mână, depistat de polițiști pe un drum din județ

La data de 1 ianuarie 2025, în jurul orei 21:00, polițiștii Secției de Poliție Rurală nr.3 Hlipiceni au identificat pe un drum sătesc, din comuna Trușesti, un tânăr, care avea o cagulă pe față și un pistol în mână.

Acesta a fost somat de polițiști să se oprească din deplasare. La solicitarea acestora a lăsat arma jos și și-a scos...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Șofer beat, scos din trafic la Călărași. S-a ales cu dosar penal

Publicat

Șofer beat, scos din trafic la călărași. s a ales cu

Publicitate

Joi, in jurul orei 01:00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au oprit pentru control, pe drumul judetean DJ 282, un autoturism condus de un bărbat, de 38 de ani, din comuna Călărași.

Întrucât emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 0, 87 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe