Connect with us

ACTUALITATE

Piaţa berii din Germania a scăzut în 2023

Publicat

bar bere alcool alba24 e1647947674586 1000x600.jpg

Tendința descendentă a consumului de bere în Germania este confirmată de datele publicate de Oficiul Federal de Statistică (Destatis), conform transmisiei DPA.

O cantitate de 8,4 miliarde de litri de bere a fost vândută anul trecut de berarii şi distribuitorii de bere din Germania, în scădere cu 4,5% faţă de 2022.

Berarii germani se luptă cu un trend descrescător de mai mult timp (din anii '1990), pe fondul evoluţiilor demografice şi al îngrijorărilor cu privire la efectele alcoolului asupra sănătăţii şi trecerii la băuturile nealcoolice, chiar dacă în 2022 s-au bucurat de o uşoară relansare a vânzărilor, după ce restaurantele şi barurile au fost închise pentru lungi perioade de timp în 2020 şi 2021.

Din 1993, cifra de afaceri în industria berii a scăzut cu mai mult de un sfert, în pofida popularităţii berii în Germania.

Anul trecut, exporturile au scăzut cu 5,9%, în timp ce consumul intern cu 4,2%.

Federaţia berarilor germani susţine că producătorii sunt prinşi la mijloc între costurile ridicate, scăderea cererii consumatorilor şi presiunile asupra preţurilor din partea vânzătorilor de bere.

Berea este un produs sezonier, pentru care vânzările cresc exploziv în timpul lunilor de vară şi scad toamna şi iarna.

Marile evenimente organizate în timpul verii, precum Cupa Mondială la fotbal, tind să stimuleze consumul de bere. Agerpres

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Peste 140 de elevi din Darabani au spus „NU” drogurilor și alcoolului, prin proiectul TIN ACT

Publicat

peste 140 de elevi din darabani au spus „nu” drogurilor

Publicitate

Peste 140 de elevi din clasele a XI-a și a XII-a de la Liceul „Dimitrie Cantemir” au participat astăzi la o amplă sesiune de informare desfășurată în cadrul proiectului TIN ACT, o inițiativă dedicată sprijinirii tinerilor în procesul de integrare pe piața muncii și în dezvoltarea personală armonioasă.

Activitatea face parte din proiectul TIN ACT, implementat de A.J.O.F.M Botoșani în parteneriat cu Asociația Institutul pentru Parteneriat...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Ministrul Alexandru Rogobete respinge reducerea cu 10% a veniturilor din sănătate: „Ar genera o criză fără precedent în sistem

Publicat

doctor medic sanatate pixabay 1000x600.webp.webp

Publicitate

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, spune că nu susține reducerea cu 10% a veniturilor personalului medical. Acesta precizează că spitalele au deja lipsă de personal și probleme grave.

„Nu este o declaraţie nouă, spun încă de câteva săptămâni că scăderea cu 10%, scădarea pauşală în sistemul de sănătate, cu 10% a veniturilor sistemului de sănătate, ar crea şi ar genera o criză fără precedent în sistem.

Pentru că sistemul...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Atenție la condițiile de trafic! Este COD GALBEN de ceață în judeţul Botoșani

Publicat

atenție la condițiile de trafic! este cod galben de ceață

Publicitate

Atenție la condițiile de trafic! Meteorologii au instituit Cod galben de ceață pentru judeţul Botoșani până mâine dimineață, la ora 02:00.

Din această cauză, pe drumurile din județ se va reduce vizibilitatea sub 200 de metri, izolat sub 50 de metri.

Pentru evitarea producerii unor evenimente nedorite, conduceți prudent, reduceți viteza, folosiți sistemul de iluminare, măriți distanța dintre autovehicule și evitați orice manevră...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Atenționare de călătorie MAE: Italia – grevă la nivel național în sectorul transportului aerian

Publicat

atenționare de călătorie mae: italia – grevă la nivel național

Publicitate

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană, asupra faptului că, la data de 16 februarie, în intervalul orar 00:00 – 23:59, va fi organizată o grevă la nivel național care va afecta transportul aerian.

Activitatea personalului de zbor al companiilor aeriene, precum și serviciile de handling la sol în aeroporturi vor fi afectate pe întreg...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe