Connect with us

EVENIMENT

Pieton lovit mortal de un autoturism, pe un drum din Bistrița-Năsăud. Șoferul a fost reținut

Publicat

politia 112 general generic 1000x600
Arhivă foto

Un bărbat a fost reținut, după ce a provocat un accident mortal în noaptea de joi spre vineri, în orașul Năsăud. Bărbatul a accidentat mortal un pieton, apoi a părăsit locul accidentului. Șoferul era băut.

Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, vineri dimineață, polițiștii Serviciului Rutier au dispus reținerea unui bărbat, de 32 de ani, din Telciu, cercetat pentru comiterea infracțiunilor de ucidere din culpă, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia.

Bărbatul este bănuit că vineri, 14 octombrie, în jurul orei 01.00, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Național 17C, prin Năsăud, a surprins și accidentat un bărbat de 67 de ani, din Năsăud, care traversa strada.

În urma accidentului, pietonul a decedat. După producerea accidentului, șoferul și-ar fi continuat deplasarea până în localitatea Salva. Ulterior, s-ar fi întors la locul producerii accidentului împreună cu o altă persoană, pentru a anunța producerea evenimentului rutier.

Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat și a fost condus la spital pentru prelevarea probelor biologice, în vederea determinării alcoolemiei.

Ulterior, acesta a fost condus la sediul poliției, iar în urma audierilor a fost reținut pentru 24 de ore. Cercetările continuă în cadrul dosarului penal întocmit, urmând a fi stabilite cauza și împrejurările exacte în care a avut loc accidentul.

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Filarmonica de Stat din Cluj, la un pas de „casă nouă”. Când se va face mutarea

Publicat

filarmonica concert 2.jpg






Mutarea Filarmonicii de Stat Cluj-Napoca în incinta Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” este în continuare o opțiune, însă decizia finală depinde de stabilirea unui contract pe termen lung și de clarificarea costurilor reale de funcționare.

Estimarea inițială pentru mutare se ridică la aproximativ 20.000 de euro, însă conducerea instituției subliniază că suma nu este definitivă. Clădirea gazdă se află...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO: Nicolae Stanciu a revenit în teren la Genoa, dar a ratat un penalty în fața celor de la AC Milan

Publicat

video: nicolae stanciu a revenit în teren la genoa, dar

Nicolae Stanciu a ratat un penalty în min. 90+9 și, totodată, șansa de a aduce victoria echipei Genoa în meciul cu AC Milan, încheiat la egalitate, 1-1, pe San Siro, joi seara, în etapa a 19-a a primei ligi italiene de fotbal.

Fotbalistul originar din Alba, care nu mai jucase din 3 decembrie (Cupa Italiei) și în Serie A din 29 septembrie, a fost introdus pe teren în min. 83.

El a șutat peste poartă la penalty-ul acordat pentru faultul comis de Davide Bartesaghi la Mikael Egill...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Trafic îngreunat în zona Vințu de Jos, din cauza viscolului. Intervin drumarii și polițiștii

Publicat

trafic îngreunat în zona vințu de jos, din cauza viscolului.

Trafic îngreunat în zona Vințu de Jos, din cauza viscolului. Inspectoratul de Poliție Județean Alba informează că, din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, traficul rutier pe drumul județean DJ 107 C, se desfășoară pe un singur sens de circulație.

Restricția a fost impusă ca urmare a depunerilor de zăpadă pe partea carosabilă, provocate de viscol, care au îngreunat circulația autovehiculelor.

La fața locului intervin reprezentanții Secției de Drumuri Naționale,...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Mai mult de un sfert dintre tineri nu au de lucru. Rata șomajului la nivel național a ajuns la 6%

Publicat

mai mult de un sfert dintre tineri nu au de

Mai mult de un sfert dintre tineri nu au de lucru, arată datele prezentate de INS. Rata şomajului  în luna noiembrie 2025 a fost, în formă ajustată sezonier, de 6,0%, în creștere cu 0,1 puncte procentuale faţă de cea înregistrată în luna octombrie 2025, arată datele Institutului Național de Statistică. Cei mai afectați sunt tinerii cu vârsta de până la 24 de ani. 

Rata șomajului la bărbați a fost cu 0,2 puncte procentuale mai mare decât la femei.

Numărul şomerilor...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe