EVENIMENT
Pietoni spulberați pe o trecere de pietoni din Timișoara. Au fost loviți de o mașină care a ricoșat
Grav accident de circulație petrecut, marți după-amiază, în Timișiara, la intersecția Căii Șagului cu Bulevardul Liviu Rebreanu. Două persoane au ajuns la spital, după ce au fist loviți, chiar pe trecerea de pietoni, de o mașină care a ricoșat, după ce a fost izbităde un alt autiturism.
Conform polițiștilor de la Rutierp, ajunși la fața locului, accidentul s-ar fi produs din cauza unui bărbat de 59 de ani. Acesta, în timp ce conducea un camion, a virat la stânga, fără să păstreze distanța regulamentară față de un alt autoturism aflat în trafic, condus regulamentar de un tânăr de 29 de ani, pe aceeași direcție.
În urma impactului, mașina șoferului nevinovat a fost proiectată pe trecerea de pietoni, unde a accidentat un bărbat și o femeie, care traversau strada regulamentar. Cei doi, în vârstă de 32 și 49 de ani, au fost răniți și au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale.
EVENIMENT
”Alba-Neagra” între Alba și Cluj în procesul dintre cel mai temut interlop din Europa și un medic. Pentru ce se judecă Clămparu
Un proces între cel mai temut interlop român din Europa și un medic se plimbă într-un veritabil joc de ”alba-neagra” între instanțele din Alba și Cluj. Ambele Tribunale și-au declinat competența de la o instanță la alta și s-a ajuns în situația în care ÎCCJ va fi nevoită să dea o decizie.
Este vorba despre un proces în care de data aceasta victimă este cel supra numit ”Cap de Porc”, sau pe numele său real, Ioan Clămparu. Cel care a avut cea mai mare structură de...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Ce pedeapsă a primit un șofer care a provocat un accident mortal pe Autostrada A1, Sebeș-Deva. Cum s-a produs tragedia
Un șofer care în urmă cu mai mulți ani a provocat un accident mortal pe Autostrada A1, Sebeș-Deva. Accidentul rutier s-a petrecut în data de 5 decembrie 2022, iar o decizie în primă instanță a fost dată de magistrații Judecătoriei Sebeș pe 29 ianuarie 2026.
La mai bine de trei ani de la momentul accidentului rutier, magistrații au dat o decizie în acest caz. În urma accidentului un șofer a decedat, iar cel de al doilea s-a ales cu o condamnare pentru ucidere din culpă.
În...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
FOTO. Schioare din Cluj, de doar 17 ani, în echipa României la Jocurile Olimpice de la Milano Cortina. Va concura la slalom
O schioare din Cluj, în vârstă de doar 17 ani, Sofia Moldovan, face parte din echipa României care va participa în perioada 6-22 februarie la Jocurile Olimpice de iarnă de la Milano Cortina. Sofia, care este cea mai tânără sportivă din delegație, va concura la slalom.
Aceasta este elevă în clasa a X-a la Liceul Waldorf din Cluj-Napoca.
”Schiul alpin va trimite la Milano Cortina 2026 cea mai tânără...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Scandal de hărțuire sexuală, judecat la Curtea de Apel Alba: Primar condamnat, după ce a solicitat favoruri sexuale unei angajate
Cazul fostului primar din comuna Călinești, județul Argeș, Mihai Georgescu, se va judeca în apel la Curtea de Apel Alba Iulia. Este vorba despre un caz rar întâlnit în instanțele din România folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual.
Mai exact fostul primar a fost condamnat după ce a cerut favoruri sexuale din partea unei angajate pentru promovare. Angajata primăriei, nu a acceptat acest lucru, ba mai mult de atât a înregistrat conversațiile cu acesta.
Apoi a făcut o...
Citește mai mult pe Alba24.ro

