EVENIMENT
Pipote şi ficăţei de pui provenite din Polonia, retrase de la comercializare din magazinele Profi şi Penny
Retailerii Profi şi Penny au iniţiat retragerea de la comercializare a unor cantităţi de pipote şi ficăţei de pui, origine Polonia, contaminate cu Salmonella enteritidis, potrivit anunţurilor postate de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).
Produsele au fost livrate în reţeaua acestor magazine de societatea Copanex SRL.
Astfel, din reţeaua Profi s-a iniţiat retragerea produsului "Pipote de pui. Produs congelat. 500g.", origine Polonia, Lot: 301021, data de producţie: 14.09.2021, iar data de expirare: 14.09.2022.
"Vă informăm că s-a iniţiat retragerea de la comercializare a produsului menţionat mai sus, ca urmare a evidenţierii prezenţei Salmonella enteritidis. Se recomandă persoanelor care au achiziţionat produsul din lotul menţionat mai sus să nu îl consume, ci să îl distrugă sau să îl aducă înapoi în oricare magazin Profi. Contravaloarea va fi restituită, fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal", se arată în anunţ.
Produsele au ajuns în zeci de magazine din 21 de judeţe şi Bucureşti.
De asemenea, din reţeaua Penny s-a iniţiat retragerea tuturor loturilor de produse "Pipote de pui. Produs congelat. 500g.", origine Polonia,
EAN: 7896589533311, ca urmare a evidenţierii prezenţei Salmonella enteritidis la unele dintre loturile analizate. Produsele au fost livrate de aceeaşi societate - Copanex SRL.
Un alt anunţ de pe site-ul ANSVSA menţionează că din reţeaua Penny s-a decis retragerea unui lot de produse de "Ficat de pui. Produs congelat. 1000g.", origine Polonia, livrate tot de Polonia, din cauza contaminării cu Salmonella enteritidis.
Datele de indentificare sunt: Lot: 021121, data de producţie: 17.08.2021, data de expirare: 17.02.2023, EAN: 5994229001731.
Persoanele care au achiziţionat produsul din lotul menţionat mai sus sunt sfătuite să nu îl consume, ci să îl distrugă sau să îl aducă înapoi în oricare magazin Penny, contravaloarea fiind restituită, fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal.
Pe de altă parte, compania Froneri anunţă retragerea de pe piaţă a anumitor loturi de îngheţată comercializate prin reţeaua Auchan, ca urmare
a informării primite de la unul din furnizorii săi. Motivul retragerii este legat de prezenţa accidentala a oxidului de etilenă, peste limitele permise
de reglementările în vigoare, în compoziţia ingredientelor din compoziţia produselor. Loturile cu probleme sunt postate pe site-ul ANSVSA.
Persoanele care au achiziţionat aceste produse au posibilitatea să le returneze la Serviciul Clienţi din magazinul Auchan de unde le-au cumpărat şi vor primi înapoi contravaloarea lor, prin prezentarea bonului fiscal, până la data de 02.01.2022.
Numai în ultimă lună, pe site-ul ANSVSA au fost postate 16 anunţuri referitoare la retragerea de la comercializare a unor produse alimentare din cauza contaminării cu bacterii precum Salmonella Enteritidis, sau Listeria monocytogenes, ori ca urmare a prezenţei oxidului de etilenă.AGERPRES
Sursa foto: Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor/facebook.com
EVENIMENT
VIDEO: Nici un gest sau vreo urmă de emoție din partea Adrianei Viliginschi la Curtea de Apel Alba Iulia. Ce spune avocatul său
Adriana Viliginschi, fosta concubină a omului de afaceri Adrian Kreiner, a ajuns joi 12 februarie la Curtea de Apel Alba Iulia. Aceasta a contestat arestarea preventivă în dosarul în care este acuzată că a ajutat-o pe Amiana Paștină să își omoare mama.
Procurorii susțin că Adriana Viliginschi i-ar fi oferit suport moral înainte și după comiterea crimei. Drept urmare procurorii au cerut arestarea preventivă, iar magistrații Tribunalului Sibiu au admis în urmă cu câteva zile...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Clujul, în topul mașinilor cu probleme. Aproape 7 din 10 vehicule verificate de RAR aveau nereguli
Situație alarmantă pe drumurile din Cluj. În urma controalelor efectuate de Registrul Auto Român în 2025, 67,8% dintre vehiculele verificate în județ prezentau neconformități tehnice sau probleme legate de acte.
Mai grav, aproape 8% dintre mașini au fost considerate pericol iminent de accident.
Aproape 200 de mașini, pericol iminent de accident în Cluj
În județul Cluj au fost controlate 2.587 de vehicule....
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Traficant de droguri de mare risc, prins de BCCO Alba Iulia. Ascundea ”marfa” în diferite obiecte pe care le trimitea prin curier
Traficant de droguri de mare risc, prins de BCCO Alba Iulia: Polițiștii Brigăzii de Combaterea a Criminalității Organizate Alba Iulia - Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Sibiu, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Sibiu, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, de 38 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, în formă...
Citește mai mult pe Alba24.ro
O femeie din Bistra este cercetată de polițiști după ce a fost prinsă în timp ce conducea sub influența alcoolului.
Potrivit IPJ Alba, în noaptea de 11 spre 12 februarie 2026, polițiștii Postului de Poliție Bistra au oprit, pentru control, pe DN 75, pe raza localității Bistra, un autoturism condus de o femeie, în vârstă de 38 de ani, din localitatea Bistra.
Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul alcooltest, rezultând valoarea de 0,99mg/litru alcool pur în aerul...
Citește mai mult pe Alba24.ro
