EVENIMENT
Plafonare de la 1 aprilie la curent și gaze, pentru un an. Premierul Ciucă a anunțat NOILE tarife
Premierul Nicolae Ciucă a anunțat luni că Guvernul va interveni în sprijinul economiei printr-un set de măsuri care includ plafonări și compensări ale prețurilor la energie și gaze naturale, pentru un an de zile, începând cu 1 aprilie.
Premierul Nicolae Ciucă a anunțat că România va cere realocarea fondurilor rămase necheltuite din programele europene anterioare destinate economiei românești.
„Traversăm o perioadă complicată, marcată de crize multiple, care necesită decizii și măsuri eficiente, de contracarare a creșterii prețurilor. În acest sens, am discutat cu ministrul de Finanțe, care se află la Bruxelles, unde discută cu omologii europeni din ECOFIN să găsească măsuri concrete, la nivelul Uniunii Europene, pentru sprijinul economic al țărilor membre.
Avem deja un mecanism care a funcționat în perioada pandemiei și care poate fi extins și chiar dezvoltat în contextul celorlalte crize cu care ne confruntăm azi. România va cere realocarea fondurilor rămase necheltuite din programele europene anterioare destinate economiei românești, pentru a putea interveni în ajutorul mediului de afaceri, al întreprinderilor românești. Acest pachet trebuie să facă față provocărilor ridicate pe piața europeană și să garanteze continuitate, stabilitate și predictibilitate, atât mediului de afaceri, cât și populației”, a afirmat Nicolae Ciucă.
Premierul spune că Guvernul va adopta în această săptămână pachetul de măsuri care să reducă presiunea generată de facturile la energie și gaze naturale.
Noile tarife
„Vom interveni în sprijinul economiei românești, printr-un set de soluții care includ plafonări și compensări ale prețurilor la energie și gaze naturale, pentru un an de zile, începând cu 1 aprilie. Pentru un consum de până la 100 de kw pe lună, românii vor plăti 0,68 de lei/kw, iar pentru un consum cuprins între 100 și 300 de kw, vor plăti 0,8 de lei/kw.
La gaz, prețul practicat pentru gospodării va fi de 0,31 de lei/kw. Cu excepția marilor consumatori, care vor avea pachete dedicate de ajutor de stat, toate companiile românești vor beneficia de un preț fix, la energia electrică, de 1 leu pe kw, tva inclus, și 0,37 lei/kw pentru gaz, tva inclus”, a mai spus premierul.
Aceasta a anunțat că Guvernul este în discuții cu Comisia Europeană pentru a continua și în acest an sprijinul acordat marilor consumatori precum combinatele chimice sau cele din industria de prelucrare de materii prime.
Acesta a spus că este în permanentă legătură cu ministrul Agriculturii și cu producătorii români de alimente, reprezentanții rețelelor marilor magazine.
„România este bine aprovizionată, stocurile noastre asigură toate bunurile de care avem nevoie”, a declarat Nicolae Ciucă.
(sursa: Mediafax)
Citește Romania24.ro pe Google News
EVENIMENT
Tabloul ,,Prinderea lui Horea”, exponatul lunii februarie, prezentat de Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia
Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia prezintă miercuri, 4 februarie 2026, de ora 11.00, exponatul lunii februarie. Este vorba despre tabloul ,,Prinderea lui Horea”, realizat de artistul Traian Achim.
Lucrarea expusă surprinde capturarea liderilor Horea și Cloșca, petrecută în 27 decembrie 1784, în pădurea Scorușet, din proximitatea localității Albac.
Exponatul va putea fi admirat pe tot parcursul lunii februarie, la parterul clădirii centrale a Muzeului Național al Unirii...
Citește mai mult pe Alba24.ro
CUPRU MIN SA, societate comercială care are ca obiect principal de activitate extracția de minereuri metalifere neferoase, prepararea minereurilor cuprifere și valorificarea concentratului de cupru, cod CAEN – 0729
ANGAJEAZĂ:
-
Sudor: 4 posturi
Cerințe:
- Experiență profesională minim un an, cu documente doveditoare
- Realizarea operațiunilor de sudură electric și autogen
-
Operator preparare: 2 posturi
Cerințe:
- Experiență profesională minim un an, cu...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
FOTO. Digitalizare la superlativ. Sala de ședințe a CJ Cluj, mai tare decât sălile instituțiilor europene, NATO și ONU
În această perioadă (3-6 februarie) se desfășoară la Barcelona evenimentul ISE (Integrated Systems Europe), cel mai mare târg IT și audio-vizual din Europa. În cadrul acestuia, proiectul sălii de conferință din cadrul Consiliului Județean Cluj a fost prezentat ca proiect de referință la nivel internațional.
”Recunoscută drept una dintre cele mai performante săli de ședință din instituțiile publice...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Tânără din Alba, rănită într-un accident produs în Sibiu. Mașina în care se afla a fost lovită din spate de un alt autoturism
O tânără în vârstă de 24 de ani din județul Alba a fost rănită într-un accident produs marți dimineața, la ieșirea din municipiul Sibiu spre Cristian.
Potrivit IPJ Sibiu, polițiștii rutieri intervin la un accident de circulație, produs pe Șoseaua Alba Iulia din municipiul Sibiu.
Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit faptul că, în timp ce conducea un autoturism pe Șoseaua Alba Iulia pe direcția Sibiu - Cristian, un tânăr de...
Citește mai mult pe Alba24.ro
