Connect with us

EVENIMENT

UPDATE: Plan ROȘU de Intervenţie, activat în Tulcea. Microbuz cu pasageri, răsturnat pe DJ 222F. Cinci persoane rănite

Publicat

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Tulcea a activat Planul Roşu de Intervenţie în cazul unui microbuz cu persoane care s-a răsturnat, joi după-amiază, în afara părţii carosabile.

UPDATE: Cinci din cele 14 persoane aflate în autobuzul răsturnat pe drumul judeţean dintre satele Ostrov şi Dăeni necesită îngrijiri medicale, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta, Florentin Daciu.

"În vehicul, au fost 14 persoane, din care patru adulţi şi un copil de 17 ani necesită îngrijiri medicale. Toţi sunt conştienţi şi stabili", a menţionat Florentin Daciu..

ISU Delta a fost solicitat în jurul orei 14,00 să intervină la accidentul rutier produs pe drumul judeţean, între localităţile Ostrov şi Dăeni.

La locul producerii accidentului s-au deplasat patru ambulanţe, dintre care două ambulanţe SMURD, o autospecială de descarcerare cu punct medical avansat, o autospecială de descarcerare grea, trei autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi a fost solicitat şi sprijinul elicopterului SMURD.

Accidentul a avut loc la Ostrov-Dăeni, pe DJ 222F, incidentul fiind semnalat în urma unui apel la 112, informează Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.

În momentul de faţă nu se cunoaşte numărul exact al ocupanţilor autovehiculului, iar la faţa locului au fost trimise un echipaj de descarcerare, două echipaje de prim-ajutor SMURD, două ambulanţe SAJ şi elicopterul SMURD, mai precizează sursa citată . AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

De ce ne sperie Vineri 13 și cum a ajuns să fie ziua ghinionului

Publicat

pexels birdy 5584265 pisica neagra.jpg






Vineri 13, pentru unii, o zi ca oricare alta; pentru alții, simbolul ghinionului suprem. Numărul 13 a fost privit dintotdeauna cu teamă, iar combinat cu ziua de vineri, a născut superstiții care au traversat secole și continente.

De la povești religioase la filme horror și psihologia fricii colective, această zi are o încărcătură aparte în cultura globală.

Ziua care a transformat superstiția în legendă

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Bărbat din Lupșa, prins de polițiști băut la volan. S-a ales cu dosar penal

Publicat

bărbat din lupșa, prins de polițiști băut la volan. s a

Un bărbat din Lupșa este cercetat de polițiști după ce a fost prins în timp ce conducea băut. 

Potrivit IPJ Alba, la data de 12 februarie 2026, în jurul orei 18:30, polițiștii din orașul Baia de Arieș au oprit, pentru control, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 69 de ani, din localitatea Lupșa.

În urma testării bărbatului, cu aparatul alcooltest, a rezultat valoarea de 0,65 mg/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, în...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

FOTO-VIDEO: Incendiu puternic pe DN1, la Veștem. O vulcanizare auto a fost cuprinsă de flăcări. ISU Sibiu intervine cu mai multe autospeciale

Publicat

incendiu puternic pe dn 1 vestem sibiu

Un incendiu puternic a izbucnit vineri, 13 februarie, pe DN1, în zona localității Veștem. Din primele informații, un incendiu puternic a izbucnit la o vulcanizare auto.

Potrivit ISU Sibiu, se intervine de urgență vineri, 13 februarie, pe DN1, în zona localității Veștem, pentru stingerea unui incendiu izbucnit în curtea unui operator economic. Potrivit primelor informații, ar fi vorba despre o vulcanizare auto.

YouTube video

La fața locului au fost mobilizate trei autospeciale de stingere, o autocisternă și un echipaj SMURD, pentru a limita extinderea flăcărilor și pentru a acorda eventuale îngrijiri medicale.

Conform informațiilor transmise de reprezentanții ISU, incendiul se manifestă cu flacără deschisă și degajări mari de fum, existând riscul de propagare.

Misiunea pompierilor este în desfășurare. Autoritățile urmează să stabilească exact cauza producerii incendiului.

Citește mai departe

EVENIMENT

Compania Delgaz avertizează: „La fiecare două zile, monoxidul de carbon face o victimă”. Cazuri raportate și în Cluj

Publicat

cos fum 1.jpg






De la începutul anului, patru persoane și-au pierdut viața și alte 22 au fost intoxicate cu monoxid de carbon în județele din aria de activitate a Delgaz Grid, potrivit datelor transmise de companie. Cauzele principale sunt coșurile de fum înfundate, racordurile neetanșe sau sistemele necorespunzătoare de evacuare a gazelor arse.

Reprezentanții companiei recomandă instalarea detectoarelor de monoxid de carbon în...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe