Connect with us

ACTUALITATE

Plăți de 427 de milioane de euro pentru fermierii români, trimise spre decontare către Comisia Europeană

Publicat

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a transmis la sfârșitul lunii ianuarie Comisiei Europene solicitarea de decontare a sumei de 426,8 milioane de euro reprezentând rambursarea plăților realizate din bugetul național către fermieri în perioada 16 octombrie – 31 decembrie 2021.

Potrivit AFIR, declarația transmisă însumează totalul plăților efectuate de agenție în trimestrul IV către beneficiarii proiectelor de investiții finanțate prin intermediul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020). De asemenea, sunt prinse plățile directe și compensatorii aferente măsurilor delegate către Agenția de Plăți pentru Intervenție în Agricultură (APIA).

Banii vor ajunge în România peste o lună și jumătate.

„Conform procedurilor de lucru stabilitate la nivelul Comisiei Europene, declarația de cheltuieli aferentă trimestrului IV a fost încărcată direct de către AFIR în sistemul informatic utilizat pentru schimbul de date între statele membre și CE, urmând ca, după verificarea sumelor cuprinse în declarația de cheltuieli, Comisia să ramburseze României, în termen de 45 de zile, fondurile europene alocate pentru agricultură și dezvoltare rurală”, a anunțat AFIR.

Până în prezent, Comisia Europeană a rambursat României peste 6,4 miliarde de euro pentru agricultură și dezvoltarea durabilă a mediului rural prin PNDR 2014 – 2020.

(sursa: Mediafax)

Citește Romania24.ro pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Proclamarea generală a canonizării celor 16 Sfinte Femei Românce, mucenițe, monahii, soții de domnitori, mame de sfinți și mărturisitoare. Programul evenimentului

Publicat

proclamarea generală a canonizării celor 16 sfinte femei românce, mucenițe,

Publicitate

Evenimente liturgice, prilejuite de proclamarea generală a canonizării celor 16 Sfinte Femei Românce, vor avea loc la Catedrala Patriarhală ‘Sfinții Împărați Constantin și Elena’ din București și se vor desfășura conform următorului program:

Joi, 5 februarie, la ora 17:00, la Catedrala Patriarhală, după încheierea Vecerniei, se va săvârși ultima slujbă de pomenire pentru cele 16 femei românce cu viață sfântă (mucenițe, monahii, soții...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Minoră dispărută în județul Botoșani. Apel public pentru găsirea Robertei Chihaia

Publicat

minoră dispărută în județul botoșani. apel public pentru găsirea robertei

Publicitate

Autoritățile din județul Botoșani sunt în alertă după dispariția unei minore din municipiul Dorohoi. Chihaia Roberta Elena, în vârstă de 16 ani, este căutată de familie și de poliție, după ce a plecat voluntar dintr-un complex de apartamente și nu a mai revenit până în prezent.

Potrivit informațiilor oficiale, dispariția a fost semnalată în data de 3 decembrie 2025, când minora a părăsit complexul de apartamente „Amicii” din...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Acțiune a polițiștilor din Săveni. Zeci de persoane verificate

Publicat

foto: razie la flămânzi, aproape o sută de amenzi

Publicitate

Miercuri, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni, împreună cu cei ai Secției de Poliție rurală nr. 9 Vlăsinești au organizat o acțiune pentru siguranța cetățenilor, în zona de competență.

 

Astfel, au fost vizate zonele în care se formează aglomerări de persoane și localuri publice, prilej cu care au fost legitimate peste 40 de persoane și verificate 20 de autoturisme.

 

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 12...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

COD GALBEN de ceață și polei pentru mai multe localități din județul Botoșani

Publicat

cod galben meteo alerta 3.jpg

Publicitate

Cod galben de ceață și polei pentru o parte din județul Botoșani

 

 

 

Conduceți prudent! Meteorologii au actualizat prognoza și au emis un nou Cod galben de ceață pentru o parte din judeţul Botoșani, valabil până la ora 11:00.

 

Publicitate

Din această cauză, pe drumurile din Hudești, Ștefănești, Coțușca, Havârna, Rădăuți-Prut, Avrămeni, Manoleasa,...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe