Connect with us

EVENIMENT

Poliţia de Frontieră: Amenzi de peste 48.000 de lei şi bunuri descoperite nedeclarate de peste 10,5 milioane lei

Publicat

Poliţiştii de frontieră au aplicat, în ultimele 24 de ore, amenzi în valoare de peste 48.000 de lei și au descoperit bunuri nedeclarate ce urmau a fi introduse ilegal în ţară, însumând peste 10,5 milioane lei. De asemenea, nu s-a permis intrarea în ţară a 19 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege.

Potrivit unui comunicat al Poliţiei de Frontieră, cu o zi în urmă, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalităţile de control aproximativ 110.000 persoane, cetăţeni români şi străini, cu peste 31.600 mijloace de transport (dintre care 9.600 automarfare).

Pe sensul de intrare au fost aproximativ 58.500 persoane cu 16.800 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 51.500 persoane cu 14.800 mijloace de transport.

Cele mai tranzitate frontiere au fost: frontiera aeriană - aproximativ 38.600 de persoane; frontiera cu Ungaria - aproximativ 36.100 de persoane şi 15.300 de mijloace de transport şi frontiera cu Moldova - aproximativ 13.700 de persoane şi 5.400 de mijloace de transport.

PFR recomandă participanţilor la trafic, în condiţiile lucrează la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere, să tranziteze prin toate punctele deschise traficului internaţional, pentru evitarea apariţiei suprasolicitărilor.

Informaţii privind situaţia punctelor de frontieră deschise traficului internaţional se regăsesc pe aplicaţia Trafic on-line care poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/. Agerpres

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Salvatorii ISU Alba au intervenit la 80 de misiuni, în weekend. Cele mai multe au fost urgențe medicale

Publicat

salvatorii isu alba au intervenit la 80 de misiuni, în

Salvatorii din cadrul ISU Alba au intervenit la 80 de misiuni, în perioada 23 - 25 ianuarie. Cele mai multe au fost intervenții SMURD.

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Unirea” al județului Alba au intervenit pentru gestionarea a 80 misiuni în acest final de săptămână.

Din totalul acțiunilor desfășurate, situația se prezintă astfel:

  • 69 de intervenții SMURD;
  • 2 incendii: Echipajele de stingere au intervenit prompt pentru localizarea...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Suma minimă neimpozabilă la salariul minim, în 2026: Ce trebuie să știe salariații și angajatorii

Publicat

ordonanța ”trenuleț” 2026: lista măsurilor adoptate de guvern. ce impozite

Suma minimă neimpozabilă la salariul minim, în 2026. Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice (DGRFP) Galaţi, din subordinea ANAF, a publicat, vineri, o serie de informații privind aplicarea sumei minime neimpozabile la salariul minim, în anul 2026. 

DGRFP Galaţi informează contribuabilii că în Monitorul Oficial al României nr. 1203/2025 a fost publicată O.U.G. nr. 89/2025 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, reglementarea unor...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Atacurile câinilor fără stăpân continuă la Beliș. Primar: Câinii nu au fost așa de periculoși până acum

Publicat

1769418312 caine agresiv scaled e1768984847258.jpg






Un nou caz de mușcătură produsă de un câine fără stăpân a fost semnalat în comuna Beliș, la câteva zile după un incident grav petrecut în aceeași zonă. Deși primarul susține că animalele nu sunt periculoase, localnicii afirmă că instituțiile au intervenit doar parțial, iar teama persistă în comunitate.

Primul incident a avut loc miercuri, 21 ianuarie, aproape de centrul comunei, în zona Pensiunii Ana...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Exponatul lunii la muzeul ”Ioan Raica” din Sebeş: Turnul studentului, pictură, realizată în anul 1974 de Iosif Vasile Gaidoş

Publicat

exponatul lunii la muzeul ”ioan raica” din sebeş: turnul studentului,

Exponatul lunii ianuarie 2026 la Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeș a fost desemnată pictura Turnul Studentului, realizată de artistul plastic Iosif Vasile Gaidoș. Executată în tehnica uleiului pe carton, cu dimensiunile de 49 × 70 cm, lucrarea, semnată și datată în stânga jos „I. V. Gaidoș, 1974”, a fost donată muzeului sebeșean chiar în anul realizării sale.

În prim-planul lucrării este redat un fragment de curtină din piatră, care traversează orizontal întreaga...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe