Connect with us

ACTUALITATE

Poliţist din Bistrița-Năsăud, prins în flagrant în timp ce lua șpagă. Pe lângă ”cașcaval”, a primit și niște carne

Publicat

Arhivă Foto

Un agent de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud a fost prins luând mită bani şi produse din carne de la o persoană cercetată într-un dosar privind infracţiuni la regimul armelor, care ar fi dorit clasarea cauzei, potrivit unui comunicat de presă remis joi de Direcţia Generală Anticorupţie (DGA).

"În data de 11.05.2021, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud, împreună cu poliţiştii anticorupţie ai Direcţiei Generale Anticorupţie - Serviciul Judeţean Anticorupţie Bistriţa-Năsăud, au organizat şi realizat prinderea în flagrant a unui agent de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa -Năsăud, în timp ce a primit de la o persoană fără calitate specială, martor denunţător în cauză, suma de 200 euro şi produse din carne, în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu, respectiv finalizarea cercetărilor penale prin soluţia de clasare a unui dosar penal în care a fost cercetat martorul denunţător pentru săvârşirea unor infracţiuni la regimul armelor", se menţionează în comunicatul DGA.

Poliţistul a primit mandat de reţinere pentru 24 de ore şi este cercetat penal pentru luare de mită.

AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

CALENDAR ORTODOX 2026: Întâmpinarea Domnului

Publicat

calendar ortodox 2026: Întâmpinarea domnului

Publicitate

La 40 de zile după Naşterea Domnului, cinstim ziua aducerii Pruncului Iisus la templul din Ierusalim, de Preasfânta Lui Maică şi de Dreptul Iosif, care ascultau și împlineau porunca Legii vechi. În această zi bătrânul Simeon, mişcat de Duhul Sfânt, a venit şi el la templu, unde i s-a împlinit, înainte de moarte, aşteptarea de a-L vedea pe Mesia, precum i se făgăduise.

El a văzut, în Pruncul adus la templu, mântuirea pe care Dumnezeu a...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Avertisment Bitdefender pentru utilizatorii Android: Un nou virus poate fura date bancare

Publicat

avertisment bitdefender pentru utilizatorii android: un nou virus poate fura

Publicitate

Dispozitivele sunt în pericol din cauza unui nou virus care fură date bancare. Cercetătorii au avertizat asupra unor noi atacuri cibernetice care utilizează platforma Hugging Face ca depozit pentru a distribui mii de variații de încărcături malițioase cu troieni de acces la distanță (RAT) pentru Android, prin care se fură datele de autentificare pentru servicii financiare, relaează alba24.ro.

Hugging Face este o platformă de găzduire online...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

MOMENTUL DE CULTURĂ. CU GEORGICĂ MANOLE (426)

Publicat

momentul de culturĂ. cu georgicĂ manole (412)

Publicitate

O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist:

DIN CAIETUL MEU DE ÎNSEMNĂRI 

Actorul Ion Caramitru despre Eminescu: 1. „Eminescu rămâne la originea frumoasei limbi româneşti pe care o vorbim astăzi”; 2. „…Eminescu, făcând studii de limbă germană, îndreptându-se spre cultura şi filozofia germană, a dus limba română, ca structură şi limpezime, pe culmi nemaiatinse până la el”; 3. „De când sunt împătimit...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Iarna lovește în buzunare: Facturile la gaze sunt cu până la 30% mai mari în ianuarie 2026 față de 2025

Publicat

sprijinul pentru energie continuă și în 2026: reducerea se aplică

Publicitate

Facturile la gaze ale românilor au crescut semnificativ în ianuarie 2026, ajungând cu până la 30% mai mari față de aceeași perioadă a anului trecut. Analiza aparține Asociația Energia Inteligentă, iar concluziile sunt prezentate de președintele organizației, Dumitru Chisăliță.

Potrivit datelor centralizate, consumul de gaze al populației a fost cu aproximativ 18% mai mare în ianuarie 2026 comparativ cu ianuarie 2025, pe fondul gerului persistent....

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe