Connect with us

EVENIMENT

Poliţist din Dâmboviţa, trimis în judecată pentru trafic de influenţă. Ar fi primit bani ca să ”rezolve” două permise suspendate

Published

on

Un poliţist din cadrul IPJ Dâmboviţa a fost trimis în judecată pentru trafic de influenţă, după ce a primit bani de la două persoane pentru a le ajuta să primească mai devreme decât termenul legal permisul de conducere ce fusese suspendat, se arată într-un comunicat al DGA - Serviciul Judeţean Anticorupţie Dâmboviţa, remis vineri.

"Poliţiştii anticorupţie ai Direcţiei Generale Anticorupţie - Serviciul Judeţean Anticorupţie Dâmboviţa au efectuat mai multe activităţi de cercetare penală, pe baza ordonanţelor de delegare emise de procurorul desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, care, la data de 15 ianuarie a.c., a întocmit rechizitoriul şi a dispus trimiterea în judecată a unui agent de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa, cercetat în stare arest preventiv pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă", se precizează în comunicat.

Conform sursei citate, în cauză s-a reuşit probarea activităţii infracţionale a poliţistului, reţinându-se ca situaţie de fapt că, în cursul lunii august 2020, acesta a pretins şi a primit de la două persoane suma de 2.800 lei, lăsând să se înţeleagă că are influenţă asupra unor poliţişti din cadrul I.P.J. Dâmboviţa - Serviciul Rutier.

Totodată, poliţistul a promis celor două persoane că îi va determina pe colegii săi să îndeplinească un act contrar atribuţiunilor de serviciu şi să restituie uneia dintre acestea, înainte de împlinirea termenului legal, permisul de conducere suspendat pe o perioadă de 90 de zile, ca urmare a săvârşirii unor abateri la regimul circulaţiei pe drumurile publice.

"Anterior, în data de 12 ianuarie a.c., procurorul de caz a întocmit acorduri de recunoaştere a vinovăţiei cu cele două persoane menţionate, pentru săvârşirea infracţiunilor de cumpărare de influenţă şi complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă", mai informează DGA - Serviciul Judeţean Anticorupţie Dâmboviţa. Agerpres

Comentează

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Bărbat de 73 de ani, dispărut din Cluj-Napoca, găsit mort sub un pod din Gherla. Ce spun polițiștii

Published

on

doliu.jpg






Poliția Municipiului Gherla a fost sesizată, luni, de către o femeie, prin apel 112, cu privire la faptul ca în zona canalului Morii, sub un pod, ar fi găsit o persoană decedată.

Un echipaj de poliție s-a deplasat la fața locului, constatând că cele sesizate se confirmă. În contextul verificărilor, s-a stabilit identitatea persoanei, fiind vorba de un bărbat de 73 de ani, care ar fi plecat voluntar în urmă cu o...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Continue Reading

EVENIMENT

OPINIE. Radu Nicosevici: Cazul Grindeanu: inconsecvență sau strategie?

Published

on

nicosevici.jpg






În politica românească, ipocrizia nu mai este doar o abatere morală. A devenit strategie. Iar unul dintre cei mai vizibili exponenți ai acestei transformări este astăzi Sorin Grindeanu.

Există politicieni oportuniști. Există politicieni versatili. Și există politicieni care reușesc performanța de a poza simultan în reformatori, garanți ai stabilității și critici ai sistemului din care provin. Nu doar că...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Continue Reading

EVENIMENT

Șoferii care rămân fără permis ar putea conduce din nou, doar după decizie definitivă în instanță. Propunere CSM

Published

on

Șoferii care rămân fără permis ar putea conduce din nou,

Șoferii care rămân fără permis și contestă măsura prin acțiune în instanță ar putea avea dreptul de a conduce din nou abia după decizie definitivă a acesteia. Este o propunere a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), care ar viza reducerea proceselor civile privind amenzile rutiere sau permisele.

Inițiativa face parte dintr-un set de măsuri propuse de CSM și aduse în atenția Ministerului Justiției.

Propunerea ar urma să conducă la degrevarea instanțelor de miile de...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

EVENIMENT

Ambasadorul României în SUA: Nicușor Dan va sta la aceeași masă cu președintele Trump

Published

on

nicusor dan.jpg






Ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, a declarat luni, la Antena 3 CNN, că România ar urma să beneficieze de o serie de avantaje prin participarea președintelui Nicușor Dan la Consiliul Păcii inițiat de Donald Trump, deși țara noastră va participa cu statutul de observator, scrie Mediafax.

„Este foarte important să fim aici, avem acces la aceste informații din interior, la discuții. Președintele...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Continue Reading