EVENIMENT
Polițist din Rovinari, depistat pozitiv la consum de substanţe psihoactive
Un polițist în vârstă de 43 de ani a fost depistat sub influența unor substanțe interzise, în urma unei acțiuni de verificare efectuată în orașul Rovinari din județul Gorj.
Potrivit IPJ Gorj, la data de 10 noiembrie, în baza Planului de acțiune întocmit la nivelul IPJ Gorj, a fost desfășurată o acțiune pe raza orașului Rovinari, pe linia verificării consumului de alcool sau alte substanțe interzise.
Cu această ocazie, în urma testării de către polițiști din cadrul Serviciului Rutier, a unui polițist de 43 de ani, aparatul de detecție a consumului de substanțe psihoactive a indicat la una dintre substanțe, recomandarea unor analize de laborator, fapt pentru care bărbatul a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice.
Întrucât anterior testării acesta condusese autoturismul personal pe raza orașului Rovinari, în cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența unor substanțe psihoactive.
EVENIMENT
VIDEO. Ionuț Rusu, director BT Arena: „Orașul are publicul și infrastructura necesare pentru evenimente de mare anvergură”
Deși nu are încă 40 de ani, Ionuț Rusu este un tânăr veterean al politicii. S-a încris din studenție în Partidul Democrat sedus de figurile charismatice ale lui Traian Băsescu și Emil Boc. A pornit cum se spune de jos, de la lipit afișe și campanii door-to-door, până la funcţii în administrația locală. Conduce BT Arena de 11 ani și în jurul a ceea ce aceasta a devenit, un hub regional pentru evenimente culturale...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Jaqueline și Ruse s-au calificat în sferturile probei la dublu de la Transylvania Open: Ne-am ridicat una pe cealaltă
Perechea Jaqueline Cristian și Gabriela Ruse s-a calificat în sferturile probei la dublu de la Transylvania Open după ce au înfrânt perechea Y. Yuan și Q. Tang.
Româncele au reușit să se impună în două seturi 6-4, 6-3.
A fost al doilea succes al României după succesul semnat de Irina Bara și Ekaterina Gorgodze, în prima zi de concurs.
„Ne-am ridicat una pe cealaltă”
La finalul partidei, cele...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
Spectacolul aniversar Lord of the Dance-30 de ani ajunge în România la începutul lunii aprilie, cu o primă oprire la Cluj-Napoca, în 2 aprilie la BT Arena, urmând ca în data de 3 aprilie să fie prezentat la București, la Sala Palatului.
Interesul publicului pentru celebrul spectacol Lord of the Dance se reflectă în ritmul accelerat de vânzare a biletelor. Atât reprezentația din Cluj-Napoca, cât și cea din...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
VIDEO Emil Boc avertizează: Interzicerea accesului copiilor și adolescenților la rețele sociale creează doar iluzia de siguranță
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a susținut, în cadrul unei dezbateri organizate de Comitetul European al Regiunilor, că interzicerea accesului copiilor și adolescenților la rețelele sociale nu reprezintă o soluție reală pentru protecția minorilor în mediul online.
Acesta a subliniat că riscurile din spațiul digital sunt reale și grave, însă pot fi combătute doar prin reglementare inteligentă,...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
