Connect with us

ACTUALITATE

Poliţist din Vaslui reţinut pentru favorizarea infractorului. A încercat să intervină pentru un coleg arestat preventiv

Publicat

arestat, catuse

Sîrghe Romeo Mihai, agent şef principal de poliţie în cadrul IPJ, a fost reținut, vineri de DIICOT, pentru 24 de ore, fiind învinuit de instigare la favorizarea făptuitorului.

Potrivit unui comunicat de presă remis de DIICOT, poliţistul este acuzat că a încercat să determine un martor dintr-un dosar să-şi schimbe declaraţia, pentru a-l favoriza pe un coleg poliţist, arestat preventiv.

„În cauză există suspiciunea rezonabilă că, în cursul lunii noiembrie, inculpatul Sîrghe Romeo Mihai, agent şef principal de poliţie în cadrul IPJ Vaslui, în contextul în care în alt dosar, aflat pe rolul DIICOT – BT Vaslui şi în care se efectuează acte de urmărire penală împreună cu lucrători din cadrul DGA – SJA Vaslui, privind un alt lucrător de poliţie, faţă de care au fost luate măsuri preventive, inculpatul a determinat o persoană vătămată să revină asupra declaraţiilor iniţiale, în scopul împiedicării tragerii la răspundere penală cu privire la persoana arestată şi pentru îngreunarea cercetărilor în respectiva cauză. La data de 5 decembrie. procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Vaslui, împreună cu ofiţeri din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Vaslui au pus în executare 3 mandate de percheziţie domiciliară, dintre care unul la sediul unui post de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui şi un altul la domiciliul agentului de poliţie din cadrul acestei instituţii”, precizează sursa citată.

În cursul zilei, inculpatul va fi prezentat Tribunalului Vaslui cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Suportul de specialitate în acest caz a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Atenție, șoferi! Mai multe localități din județul Botoșani se află sub COD GALBEN de ceață

Publicat

cod galben meteo alerta 3.jpg

Publicitate

Meteorologii au emis un Cod galben de ceață pentru o parte din județul Botoșani, valabil până la ora 10:00.

 

Din această cauză, pe drumurile din Flămânzi, Hudești, Frumușica, Albești, Trușești, Ștefănești, Coțușca, Lunca, Havârna, Rădăuți-Prut, Călărași, Avrămeni, Manoleasa, Hlipiceni, Păltiniș, Vlăsinești, Todireni, Mileanca, Prăjeni, Sulița, Dângeni, Santa Mare, Știubieni, Darabani, Drăgușeni, Durnești, Dobârceni,…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Educația globală, trăită cu sens: Elevii Liceului „Demostene Botez” Trușești, inspirați de părintele Cătălin Postolache

Publicat

educația globală, trăită cu sens: elevii liceului „demostene botez” trușești,

Publicitate

În cadrul Săptămânii Educației Globale, elevii Liceului „Demostene Botez” Trușești au avut parte de o activitate aparte, desfășurată sub îndrumarea preotului Cătălin Postolache, de la Parohia Șulița II, în care care valorile, dialogul și speranța s-au transformat în lecții vii, cu impact direct asupra modului în care tinerii privesc lumea și rolul lor în ea.

Atmosfera caldă a întâlnirii a creat cadrul ideal pentru ca elevii să…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

MOMENTUL DE CULTURĂ. CU GEORGICĂ MANOLE (405)

Publicat

momentul de culturĂ. cu georgicĂ manole (405)

Publicitate

O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist

 

DICȚIONAR SPECIAL

 

„GĂINAŢUL” LUI PAUL VERLAINE: Comparaţia vrea să pună în evidenţă incongruenţele multiple între „omul creator” şi „creatorul trăitor”, adică între creaţia individului şi viaţa sa. Explică universitarul Codrin Liviu Cuţitaru în articolul său, „Detalii complicate”, din „Dilema veche” nr. 955 din 2022: „…subtilul simbolist…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Botoșani: Tentativă de mituire filmată cu body-cam în Botoșani. Polițiștii au refuzat 200 de euro și 2.000 de lei

Publicat

botoșani: tentativă de mituire filmată cu body cam în botoșani. polițiștii

Publicitate

Luni, în jurul orei 13:25, ofițerii de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Botoșani au fost sesizați de către un echipaj de poliție din cadrul IPJ Botoșani – Poliția  Municipiului  Botoșani – Biroul Rutier cu privire la faptul că, în aceeași zi, în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza localității Victoria, comuna Stăuceni, județul Botoșani, au constatat că…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe