EVENIMENT
Poliţiștii din Sibiu cercetează moartea unui bebeluș care a murit la trei zile după naştere
Poliţia a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă după ce un băieţel din localitatea Vurpăr, a decedat vineri, la trei zile după ce s-a născut, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter.
Copilul s-a născut marţi, 7 mai, în Maternitatea din Sibiu de unde a fost externat. Vineri, 10 mai, o femeie a sesizat Poliţia că băieţelul a decedat în locuinţa părinţilor săi.
"La data de 10 mai a.c., in jurul orei 23,45, o femeie a sesizat Poliţia Municipiului Sibiu cu privire la faptul că un sugar născut în data de 7 mai, băieţel, ar fi decedat în locuinţa părinţilor din localitatea Vurpăr. Poliţiştii care s-au deplasat la adresa menţionată împreună cu medic legist din cadrul LML Sibiu au efectuat cercetări preliminare, constatându-se că nu sunt suspiciuni cu privire la circumstanţele în care a survenit decesul copilului. Acesta a fost transportat la LML Sibiu în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cu exactitate a cauzei decesului, iar la nivelul Secţiei 1 Poliţie Rurală Şelimbăr s-a deschis dosar de cercetare penală privind săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter. AGERPRES
EVENIMENT
Eurodeputatul de Cluj, Daniel Buda: Țineți minte un lucru, Ilie Bolojan nu face nimic pentru el, ci pentru România
Eurodeputatul de Cluj, Daniel Buda (PNL/PPE) a transmis un mesaj fostului ministru PSD al Finanțelor, Adrian Câciu, căruia i-a spus să țină minte un lucru, că premierul Ilie Bolojan ”nu face nimic pentru el, ci pentru România”.
”Atașez documentele din Parlamentul European care demonstrează declanșarea procedurii prealabile privind suspendarea fondurilor europene alocate României.
Toți cei care astăzi îl...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Horoscopul Chinezesc 2026: Anul Calului de Foc începe pe 17 februarie. Previziuni pentru fiecare zodie
Horoscopul Chinezesc 2026. Anul Nou Chinezesc începe marți, 17 februarie. Anul 2026 aduce energia Calului de Foc, combinație rară dintre animal și element, care se repetă o dată la 60 de ani. Cel mai recent moment similar a fost în 1966.
Horoscopul Chinezesc 2026 urmează un ciclu de 12 ani. Fiecare an este reprezentat de un animal diferit și de unul dintre cele cinci elemente (Lemn, Foc, Pământ, Metal și Apă).
În 2026, ciclul a ajuns la Cal, care este al șaptelea animal din...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Tinerii cu vârsta sub 21 de ani nu vor putea participa la jocuri de noroc. Legea anti-păcănele, adoptată de Senat
Tinerii cu vârsta sub 21 de ani nu vor putea participa la jocuri de noroc. Senatul a adoptat, luni ”legea anti-păcănele”, prin care vârsta de acces la aceste jocuri a fost majorată de la 18 la 21 de ani. Votul final va fi la Camera Deputaților.
Propunerea vizează protejarea copiilor și tinerilor de efectele jocurilor de noroc. Inițiativa a fost depusă în Parlament în noiembrie 2025.
Proiectul a fost adoptat de Senat cu 96 de voturi pentru, 8 contra și 2 abțineri.
Acesta...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
VIDEO Alertă la Prefectura Cluj. Sute de cadavre de bizoni, căprioare și cerbi pe câmp la Recea Cristur. Pericol pentru sănătate
Comitetul Local penntru Combaterea Bolilor (CLCB) Cluj se va întruni marți sau miercuri la Prefectură pentru a lua măsuri față de situația înregistrată pe raza comunei Recea Cristur, unde au fost descoperite pe câmp mai multe sute de cadavre de bizoni, căprioare și cerbi.
Prefectul Maria Forna a declarat, luni, pentru Cluj24 că structura organizată la nivelul Prefecturii Cluj are rolul de a gestiona, preveni și...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
