Connect with us

EVENIMENT

UPDATE: Polițiștii nu au găsit-o acasă pe Elena Udrea. Aceasta a părăsit țara înainte de pronunțarea sentinței

Publicat

Polițiștii nu au găsit-o pe Elena Udrea la domiciliu, pentru a pune în executare mandatul de arestare, conform deciziei de joi a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

UPDATE: Poliția de Frontieră a confirmat că Elena Udrea a ieșit din țară în această dimineață, pe cale terestră și în mod legal.

Inspectoratul General al Politiei de Frontiera informează că persoana în cauză a părăsit teritoriul ţării în cursul dimineţii de 07.04.2022, pe cale terestră, în mod legal, deoarece nu avea restricţionat dreptul la liberă circulaţie de către instituţiile competente.

„Precizăm faptul că, Poliţia de Frontieră Română pune în aplicare, potrivit atribuţiilor stabilite de legislaţia naţională privind organizarea şi funcţionarea instituţiei, măsurile de restricţionare a dreptului la liberă circulaţie a persoanelor în condiţiile art. 40-41 din Legea 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, cu modificările şi completările ulterioare”, au explicat reprezentanții instituției prin intermediul unui comunicat de presă.

Concret, dacă o persoană, cetăţean român, se prezintă la ieşirea din ţara şi îndeplineşte condiţiile prevăzute de legislaţia în domeniu, acesteia i se permite continuarea călătoriei, au precizat polițiștii de frontieră.

Știrea inițială:

Polițiștii nu au găsit-o pe Elena Udrea la domiciliu pentru a pune în executare mandatul de arestare. Surse din rândul anchetatorilor susțineau că Elena Udrea a ieșit joi din țară pe la Vama Giurgiu. Autoritățile române au început procedurile și Udrea a fost dată în urmărire generală. Informația apare pe site-ul Poliției.

Ea a fost condamnată la 6 ani de închisoare. Decizia aparține Înaltei Curți de Casație și este definitivă.

elena udrea persoane urmarite

Udrea a fost condamnată în dosarul Gala Bute. Instanța a respins constestația și a menținut sentința inițială de 6 ani închisoare cu executare.

(sursa: Mediafax)

Citește Romania24.ro pe Google News

 

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Reprezentanții Primăriei Alba Iulia declară că au acționat ”prompt, etapizat și organizat” în acțiunea de deszăpezire a orașului

Publicat

reprezentanții primăriei alba iulia declară că au acționat ”prompt, etapizat

În a patra zi de când Alba Iulia este plină de zăpadă pe străzi secundare, trotuare și treceri de pietoni, reprezentații orașului au adus o serie de precizări.

Precizările au fost făcute sub forma unei postări pe Facebook, pe pagina ”Municipiul Alba Iulia”, marți, 6 ianuarie, în jurul orei 17.10. 

Reprezentanții Primăriei Alba Iulia au spus că au acționat ”prompt, etapizat și organizat” în acțiunea de deszăpezire. De parea opusă se află cetățenii orașului...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

FOTO. Firmele de deszăpezire din Cluj-Napoca, amendate cu 20.000 de lei. Emil Boc a prezentat motivul

Publicat

amen 4 e1767710112369.jpg






Primarul Emil Boc a anunțat, marți, aplicarea unor amenzi de 20.000 de lei pentru firmele de deszăpezire din Cluj-Napoca, așa cum a promis.
”Amenzi în valoare de 20.000 de lei pentru firmele de deszăpezire. Nu au curățit toate stațiile de transport în comun.
Respect pentru banul public!
Calitatea serviciilor prestate cetățenilor este de nenegociat!”, a spus Boc.

Cine se ocupă de deszăpezirea Clujului

Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Crăciunul pe rit vechi. De ce unii credincioși sărbătoresc Nașterea Domnului în 7 ianuarie. Tradiții și obiceiuri

Publicat

tradiții în ajunul crăciunului la români: credințe populare și obiceiuri

Crăciunul pe rit vechi. Unii credincioși ortodocși sărbătoresc Nașterea Domnului, în 7 ianuarie, pentru că țin cont de calendarul iulian.

Calendarul iulian sau pe stil vechi este decalat cu 13 zile faţă de calendarul oficial. A fost folosit de întreaga creştinătate, timp de 15 secole. Tot de calendarul iulian s-au servit şi Sfinţii Părinţi la Sinodul I Ecumenic de la Niceea (325), la calcularea datei Paştilor.

O îndreptare a acestui calendar a avut loc în  24 februarie...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

12-18 ianuarie: Palatul Principilor Transilvaniei și Casa Camil Velican din Alba Iulia, închise pentru lucrări de mentenanță

Publicat

12 18 ianuarie: palatul principilor transilvaniei și casa camil velican din

Palatul Principilor Transilvaniei și Casa memorială Camil Velican din Alba Iulia vor fi închise temporar, în perioada 12 - 18 ianuarie, pentru revizii și lucrări de mentenanță.

Palatul Principilor Transilvaniei din Cetatea Alba Carolina, monument istoric emblematic al orașului, nu va putea fi vizitat în perioada 12 - 18 ianuarie. Potrivit reprezentanților instituției, închiderea temporară este necesară pentru ca spațiile muzeale să fie verificate, întreținute și pregătite...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe