EVENIMENT
Polițiștii salvează trei femei din Etiopia, ținute captive într-un apartament din Timișoara
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Timiș au intervenit într-un caz de salvare a trei femei din Etiopia, cu vârste cuprinse între 25 și 35 de ani, care se aflau într-o situație periculoasă. Apelul de ajutor a fost inițiat de una dintre femei, care a comunicat că se află reținută împotriva voinței sale într-o locuință.
Potrivit IPJ Timiș, la data de 26 mai 2023, polițiștii Serviciului de Investigaţii Criminale Timiș au salvat trei femei din Etiopia, cu vârste cuprinse între 25 și 35 de ani, care se aflau în pericol.
În fapt, la data de 25 mai 2023, în jurul orei 11:50, polițiștii timișoreni au fost sesizați prin apel 112 de o femeie, cetățean străin, cu privire la faptul că aceasta s-ar afla, împotriva voinței ei, într-o casă din municipiul Timișoara, în proximitatea unui service.
Ulterior, apelul telefonic s-a întrerupt fără a se mai putea lua legătura cu apelanta.
În cauză, polițiștii Serviciului de Investigaţii Criminale Timiș s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, de urgență fiind desfășurate activitățile specifice în vederea depistării femeii.
În urma investigațiilor efectuate, a fost identificat proprietarul telefonului mobil de pe care a fost efectuat apelul telefonic, respectiv un bărbat în vârstă de 28 ani, cetățean sudanez, iar la data de 26 mai 2023, acesta a fost depistat în dreptul unui bloc situat pe strada Gheorghe Lazăr din municipiul Timișoara, județul Timiș.
Polițiștii salvează trei femei din Etiopia, ținute captive într-un apartament din Timișoara. Apartamentul se afla la etajul 10 al unui bloc
Ulterior, bărbatul a condus polițiștii la un apartament de la etajul 10 al imobilului, în interiorul acestuia fiind găsite 3 femei din Etiopia, cu vârste cuprinse între 25 și 35 de ani și 8 bărbați, toți din Sudan, cu vârste cuprinse între 22 și 47 de ani.
Toate persoanele au fost conduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș pentru audieri, în urma investigațiilor efectuate stabilindu-se că una dintre cele 3 femei este persoana care a apelat numărul de urgență 112, folosind un telefon mobil pe care l-a găsit în apartament.
„De asemenea, s-a stabilit faptul că cele trei femei ar fi fost ținute fără voința lor în apartament de către unul dintre bărbați, în vârstă de 44 de ani, în vederea obținerii unei sume de bani suplimentare față de suma de 6.500 de euro plătită de către cele 3 femei pentru a ajunge în Germania.
Precizăm faptul că cele 3 femei nu au fost victimele vreunui fel de abuz”, a precizat reprezentantul IPJ Timiș.
Polițiștii salvează trei femei din Etiopia, ținute captive într-un apartament din Timișoara. Polițiștii continuă cercetările
Totodată, în apartament a fost găsit și telefonul mobil de pe care ar fi fost efectuat apelul telefonic, acesta fiind ridicat în vederea continuării cercetărilor.
În urma investigațiilor suplimentare efectuate, cercetările au fost extinse și cu privire la săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți, urmând a fi efectuate de către polițiștii din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș.
Activitatea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Municipiului Timișoara și Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul I.P.J. Timiș, precum și al polițiștilor Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, Direcției Operațiuni Speciale Timișoara, al I.T.P.F. Timișoara și al Unității Teritoriale de Analiză a Informațiilor Timișoara.
Polițiștii continuă cercetările, în vederea luării măsurilor legale care se impun.
EVENIMENT
Câți locuitori ai județului Alba trăiesc din pensia minimă. Date oficiale ale Casei Județene de Pensii
14.831 de locuitori din Alba încasează lunar pensia minimă, arată datele Casei Județene de Pensii Alba.
Începând cu anul 2024 (și menținută în 2025), pensia minimă garantată în România, denumită oficial indemnizație socială pentru pensionari, este de 1.281 lei pe lună.
Această sumă se acordă pensionarilor din sistemul public care au realizat stagiul minim de cotizare, diferența până la această valoare fiind suportată de la bugetul de stat.
De pensia minimă...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Premieră în România: două comune au decis să se unească. Soluție de supraviețuire, cu buget de austeritate
Premieră în România: două comune au decis să se unească. Două comune din România au decis să se unească sub o singură administrație. Este vorba despre o premieră națională, înregistrată în județul Satu Mare.
Primarii din comunele Socond (3.100 de locuitori) și Beltiug (3.384 de locuitori) au ajuns la concluzia că, deşi dispun de toată infrastructura necesară pentru buna funcţionare a unei aşezări, nu se vor putea susţine financiar în următorii doi, trei ani.
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
FOTO. Micile artiste din trupa ”Glamour” din Cluj-Napoca urcă pe scena „Românii au talent”, la PRO TV
Micile artiste din trupa ”Glamour” din Cluj-Napoca vor urca, vineri, de la ora 20,30, pe scena emisiunii ”Românii au talent”, difuzată la PRO TV.
Trupa este formată din patru fetițe talentate – Chloe Hozan, Natalia Vlad, Irina Dărăban și Iulia Șeulean – care au doar 6 anișori, dar demonstrează deja o prezență scenică impresionantă. Dezinvolte, expresive și pline de energie, ele sunt mici artiste...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Vremea de weekend în Alba, 13 - 15 februarie: Se răcește din nou. Prognoza meteo pe zile și localități
Vremea de weekend în Alba, 13 - 15 februarie: Se răcește din nou. Prognoza meteo pe zile și localități. Finalul săptămânii aduce în județul Alba o vreme schimbătoare. Dacă la început de weekend vom avea parte de temperaturi peste media perioadei, în ultima zi a săptămânii se va răci accentuat. Sunt anunțate și precipitații, mai ales în zonele montane.
Vineri, 13 februarie: vremea va fi în general predominant norosă în majoritatea localităților din județ. Temperaturile...
Citește mai mult pe Alba24.ro
