EVENIMENT
Poluare cu produse petroliere pe râul Argeș
O posibilă poluare cu produse petroliere s-a produs, marți, pe râul Argeș. Miroase puternic a petrol și se observă dâre de combustibil pe câțiva metri.
Polițiștii argeșeni au fost sesizați că, pe râul Argeș, în zona Podul Viilor, se observă urme de reziduuri petroliere.
„La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Pitești, care au constat că cele sesizate se confirmă. De asemenea, în zona indicată s-a deplasat grupa operativă și polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, în vederea efectuării cercetării. Totodată, au fost luate primele măsuri, împreună cu reprezentanții Gărzii de Mediu, reprezentanții I.S.U. Argeș și Apelor Române, pentru limitarea efectelor și neutralizarea substanțelor”, a informat Poliția Argeș.
Se fac cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul și luarea măsurilor legale.
Conform epitesti.ro, în zonă se observă dâre de combustibil pe câțiva metri, iar oamenii se plâng că miroase puternic a petrol. Mediafax
Sursa foto: arhivă
EVENIMENT
Condițiile în care se declară inactivitatea fiscală a firmelor, ca urmare expirării mandatului administratorilor: Precizări ANAF
Condițiile în care se declară inactivitatea fiscală a firmelor, ca urmare expirării mandatului administratorilor sau a unor modificări legislative recente: Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) precizează că au rămas neschimbate criteriile pentru declararea inactivității fiscale în ceea ce privește mandatul administratorilor.
Precizările oficiale de la ANAF vin în contextul apariției în spațiul public a unor informații false pe acest subiect.
ANAF nu declară...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Investiție de 10 milioane euro la Iclod. O firmă ridică o fabrică de ultimă generație și aduce până la 150 de locuri de muncă
Compania Norstal Steel Structures investește 10 milioane de euro într-un proiect important pentru dezvolatarea economică a comunei Iclod.
Proiectul vizează construirea unei fabrici moderne de structuri metalice, orientată către piața scandinavă și proiectată la cele mai înalte standarde europene de calitate.
Noua unitate industrială este gândită încă din faza de proiect pentru a respecta integral standardele...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
România a primit 16,7 miliarde de euro prin programul SAFE. Pe ce vor fi cheltuiți banii pentru reînarmare
România a primit 16,7 miliarde de euro prin programul SAFE. Ministrul Apărării Naționale, Radu Miruță, a participat la reuniunea Consiliului Afaceri Externe al Uniunii Europene, la care miniștrii europeni ai apărării au dat votul final asupra programelor de reînarmare pentru opt state membre.
România a primit a doua cea mai mare finanțare din Uniunea Europeană, în cadrul Programului SAFE, în valoare de 16,7 miliarde de euro.
Fondurile vor ridica valoarea bugetului României...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Câte puncte gastronomice locale sunt în județul Alba și în ce zone sunt cele mai multe. Oferta culinară crește de la an la an
Numărul punctelor gastronomice locale din județul Alba este în creștere de la un an la altul, transmit reprezentanții DSVSA Alba.
În prezent, sunt înregistrate 34 de astfel de unități, după ce, anul trecut, au fost înființate șase puncte gastronomice locale, dublu față de anul 2024, când au fost înregistrate trei unități.
Primele puncte gastronomice locale din județul Alba au fost înregistrate în anul 2019.
Majoritatea acestora sunt situate în zona Munților Apuseni,...
Citește mai mult pe Alba24.ro
