Connect with us

ACTUALITATE

Pompierii din Hunedoara au trimis peste 300 de notificări către APIA privind incendiile de vegetaţie uscată. Au ars deja 600 hectare de teren

Publicat

incendiu

Pompierii militari din judeţul Hunedoara au transmis Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) peste 300 de notificări în care sunt precizate coordonatele GPS ale parcelelor în care au fost consemnate incendii de vegetaţie uscată, agenţia fiind cea care are competenţă într-o eventuală suspendare a subvenţiilor pentru acele terenuri.

Conform datelor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara, în judeţ au ars, în această primăvară, peste 600 de hectare de terenuri cu vegetaţie uscată sau litieră de pădure, cele mai multe incendii fiind constatate în zilele sfârşitului de săptămână.

„În acest context, ISU Hunedoara organizează patrule mixte în vederea prevenirii incendiilor şi identificarea persoanelor care utilizează flacăra deschisă pentru curăţarea terenurilor. Mai mult, coordonatele GPS ale parcelelor incendiate vor fi transmise APIA care are competenţă în suspendarea subvenţiilor”, a declarat vineri, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara, Anemona Doda.

Numai în ultimele 24 de ore, pompierii militari din judeţul Hunedoara au intervenit pentru stingerea mai multor incendii care au pârjolit 7 hectare de litieră de pădure şi 14 hectare de terenuri agricole.

Zonele afectate de incendii se află în localităţile Roşcani, Hunedoara, Şoimuş, Vulcan, Ohaba de Sub Piatră şi Homorod.
În operaţiunile de stingere au fost implicaţi 30 de pompieri ai Detaşamentelor Deva, Hunedoara şi Petroşani şi ai Gărzilor de Intervenţie Geoagiu, Baru şi Dobra.

Stingerea incendiilor, generate de utilizarea focului deschis, a fost îngreunată de condiţiile meteo şi relief. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Atelier de creație măști tradiționale cu artistul botoșănean Gelu Rîșca

Publicat

atelier de creație măști tradiționale cu artistul botoșănean gelu rîșca

Publicitate

Sub îndrumarea lui Gelu Rîșca, artistul care a realizat măștile din spectacol, participanții vor învăța cum se creează măști inspirate din folclorul românesc.

Atelierul se va desfășura în data de 8 octombrie 2025 în două serii: la ora 11:00 și la ora 16:00. Participarea este gratuită, în limita a 10 locuri la ora 11.00 și 10 locuri la ora 16.00.

„Pe 11 octombrie, în ziua în care sărbătorim această poveste care a unit generații,…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

FOTO: Peste o mie de elevi s-au întâlnit cu jandarmii de la începutul anului școlar. Temele abordate

Publicat

foto: peste o mie de elevi s au întâlnit cu jandarmii

Publicitate

De la începutul noului an școlar, jandarmii botoșăneni au desfășurat douăzeci de activități de prevenire a faptelor antisociale în mediul școlar.

La activități au participat aproximativ 1000 de elevi și cadre didactice, acestea desfășurându-se sub forma unor discuții despre prevenirea faptelor antisociale și consumului de substanțe interzise cu efect psihoactiv, dar au fost abordate și teme privind siguranța școlară, evitarea victimizării…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

FOTO: Accident la Coșula! Un bărbat de 46 de ani a ajuns la spital

Publicat

foto: accident la coșula! un bărbat de 46 de ani

Publicitate

Un bărbat în vârstă de 46 de ani, a ajuns la spital după ce mașina pe care o conducea a lovit un cap de pod, apoi a rupt un stâlp de electricitate. Accidentul a avut loc în urmă cu puțin timp, în localitatea Buda, comuna Coșula.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Punctului de Lucru Flămânzi, cu o autospecială de stingere și modul de descarcerare, dar și echipajul de Terapie Intensiva Mobilă SMURD.

 

Salvatorii au constatat faptul…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Tragedie la Șendriceni: Casă cuprinsă de flăcări, femeie de 77 de ani găsită fără viață

Publicat

tragedie la Șendriceni: casă cuprinsă de flăcări, femeie de 77

Publicitate

Un incendiu s-a produs, în această dimineață, într-o gospodărie din localitatea Șendriceni. Bunurile din locuință au fost cuprinse de flăcări după ce proprietara a lăsat aragazul în funcțiune, nesupravegheat.

 

Un vecin a observat flăcările și a sunat imediat la 112. La fața locului s-au deplasat două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Dorohoi, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, un echipaj SMURD și o ambulanță…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe