Connect with us

EVENIMENT

Pornografie infantilă: 31 de persoane reţinute în Europa după o amplă operaţiune de poliţie

Publicat

fotografie cu caracter ilustrativ

Treizeci şi unu de bărbaţi au fost reţinuţi la mijlocul lunii noiembrie în cadrul unei ample operaţiuni poliţieneşti desfăşurate în Franţa şi în alte ţări europene.

Aceştia sunt suspectaţi că au administrat şi utilizat conţinuturi de pedofilie infantilă prin intermediul serviciului de mesagerie cifrată Signal, conform informaţiilor furnizate de jandarmeria franceză şi citate de AFP într-o ştire din ziua de luni.

În total, au fost descoperite peste 200.000 de fişiere cu astfel de conţinuturi.

Punctul de plecare al operaţiunii l-a constituit o alertă de la Centrul american pentru copii dispăruţi şi exploataţi (NCMEC), pentru 'deţinere de material de pornografie infantilă', vizându-l pe un bărbat care locuia în sud-estul Franţei, plasat în arest preventiv în februarie.

O anchetă întreprinsă sub pseudonim de jandarmi a permis identificarea a şapte grupuri de discuţii, opt administratori, trei spaţii de stocare securizate, a precizat colonelul Pascal Péresse, şeful diviziei de operaţiuni a Centrului de luptă contra infracţiunilor cibernetice (C3N).

10 suspecți, reținuți în Franța

După vizionarea unor imagini deosebit de dure, în jur de '700 de indivizi de 73 de cetăţenii diferite' au fost identificaţi de peste 70 de anchetatori, dintre care 25 specializaţi în noi tehnologii.

Între 13 şi 17 noiembrie, '10 suspecţi au fost reţinuţi în Franţa, 5 în Ungaria, 4 în Belgia şi 2 în Bulgaria, adică 21 în Uniunea Europeană', 'noi reţineri de persoane fiind prevăzute de asemenea în curând în Finlanda, România şi Ucraina', a precizat colonelul Péresse.

Mai multe persoane au fost plasate în detenţie provizorie. Unele sunt acuzate de asemenea de viol asupra unui minor de 15 ani şi de corupere de minori.

Persoanele reţinute au profiluri diverse, printre ele figurând un fost institutor din Mayotte (departament francez de peste mări), un pediatru ungar, un animator radio şi turişti care au călătorit în Thailanda. Agerpres

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

EXCLUSIV. DNA, despre centura metropolitană a Clujului: Comisii rogatorii internaționale și ordine europene de anchetă

Publicat

centura cluj.jpg






Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) efectuează cercetări in rem privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate corupției, în legătură cu procedura de achiziție a lucrărilor de proiectare și execuție a centurii metropolitane Cluj.

”Din cercetările efectuate până în prezent rezultă indicii de falsificare a anumitor acte folosite în procedura de achiziție, însă, pentru...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

„School Street”, proiect pilot la Cugir: Circulația mașinilor în zona unei școli din oraș, restricționată dimineața, timp de o oră

Publicat

conceptul „school street” ar putea fi implementat la cugir. străzile

„School Street”, proiect pilot la Cugir. Circulația mașinilor urmeză să fie restricționată dimineața, timp de o oră, în zona Școlii Gimnaziale Singidava aflată pe strada Alexandru Sahia din Cugir, pentru a oferi elevilor mai multă siguranță și un spațiu mai prietenos în drumul acestora spre școală. 

„În acest moment vorbim despre un proiect pilot, care va fi testat doar la Școala Gimnazială Singidava – localul de pe strada Alexandru Sahia.

Nu este o măsură...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

PNL Cluj, în cazul centurii metropolitane: Rugăminte pentru USR Cluj, sunați la București!

Publicat

pnl.jpg






PNL susține că, la Cluj, USR reușește performanța politică a anului: în aceeași zi, același partid cere și continuarea contractului pentru Centura Metropolitană și denunțarea lui urgentă.

Viorel Băltărețu, secretar de stat al USR din Guvernul României vrea „preluarea unor părți din contract” și mersul înainte. USR Cluj cere ruperea lui imediată.

”Continuăm sau reziliem? Construim sau...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Câți locuitori ai județului Alba trăiesc din pensia minimă. Date oficiale ale Casei Județene de Pensii

Publicat

câți locuitori ai județului alba trăiesc din pensia minimă. date

14.831 de locuitori din Alba încasează lunar pensia minimă, arată datele Casei Județene de Pensii Alba. 

Începând cu anul 2024 (și menținută în 2025), pensia minimă garantată în România, denumită oficial indemnizație socială pentru pensionari, este de 1.281 lei pe lună.

Această sumă se acordă pensionarilor din sistemul public care au realizat stagiul minim de cotizare, diferența până la această valoare fiind suportată de la bugetul de stat.

De pensia minimă...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe