EVENIMENT
Poşta Română: Consumatorii vulnerabili pot depune cererile pentru tichetele de energie în oficiile poștale din întreaga țară

Poşta Română pune la dispoziţia consumatorilor vulnerabili posibilitatea de a depune în format tipărit cererile pentru acordarea tichetelor de energie, direct la subunităţile poştale din întreaga ţară.
Potrivit unui comunicat al companiei, prin cele peste 5.000 de subunități poștale, Poșta Română facilitează accesul la acest sprijin financiar pentru cetățenii fără internet sau din localitățile mai greu accesibile, reafirmându-și rolul de partener de încredere pentru…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
29 august: Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul. Ce NU ai voie să faci. Zi marcată cu cruce roșie în Calendarul Ortodox 2025

Pe 29 august, Biserica Ortodoxă prăznuiește Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, „Înaintemergătorul” Domnului. Este ultima mare sărbătoare din acest an bisericesc, pentru ca pe 1 septembrie începe un nou an bisericesc. Este zi de post aspru (mulți țin chiar post negru), rânduită în amintirea muceniciei celui care a mustrat fără teamă nedreptatea.
Sărbătoarea poartă o puternică notă de sobrietate: se evită petrecerile și nunțile, iar în tradiția populară…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
ANAF le-a solicitat soților Iohannis eliberarea casei pierdute în instanță și plata datoriei. Ce sumă trebuie să plătească

Agenția Națională de Administrarea Fiscală a solicitat soților Iohannis eliberarea imobilului situat în Sibiu, str. N. Bălcescu nr. 29, precum și plata voluntară a sumelor reprezentând contravaloarea lipsei de folosință, aferente perioadei 1999 – 2015, actualizate cu indicele de inflație și cu aplicarea dobânzii legale.
Potrivit unor surse G4Media, fostul președinte Klaus Iohannis trebuie să plătească suma de 4,7 milioane de lei încasată din închirierea imobilului din…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
În plin scandal în Educație, Guvernul schimbă regulile pentru directori și inspectori. Care sunt noile norme de predare

Guvernul a aprobat, în ședința de joi, noi reglementări privind norma didactică de predare pentru personalul de conducere, îndrumare și control din învățământul preuniversitar de stat.
Măsurile vor intra în vigoare începând cu anul școlar 2025 – 2026 și stabilesc un echilibru între sarcinile administrative și obligațiile didactice ale acestui personal-cheie din educație.
Guvernul schimbă regulile…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Noi criterii de acordare a majorărilor salariale pentru bugetarii care lucrează cu fonduri europene. Precizările Guvernului

Noi criterii de acordare a majorărilor salariale pentru bugetarii care lucrează cu fonduri europene. Guvernul a aprobat, în ședința de joi, modificarea criteriilor de acordare a majorărilor salariale pentru personalul care gestionează fonduri comunitare.
Executivul a stabilit, printre altele, că angajații care obțin calificativul „foarte bine” vor primi o creștere a salariului de bază și a indemnizațiilor aferente de 40%, față de 50% cât este în prezent, iar cei cu…
Citește mai mult pe Alba24.ro