EVENIMENT
Poșta Română pune la dispoziția refugiaților din Ucraina peste 200 de locuri de cazare în 18 județe
Compania Naţională Poşta Română anunţă că pune la dispoziţie spaţiile de cazare din circuitul intern dedicate angajaţilor, pentru găzduirea populaţiei ţării vecine, refugiate în România. Este vorba de 203 locuri, situate în 23 de unități de cazare din 18 județe.
Managementul Poştei Române a hotărât, în cadrul unei şedinţe desfăşurate în regim de urgenţă, să emită o decizie prin care aprobă punerea la dispoziţia prefecturilor judeţene a spaţiilor de cazare de care dispune în reţeaua proprie, pentru găzduirea cetăţenilor refugiaţi din Ucraina.
Astfel, autorităţile locale judeţene care vor fi implicate în operaţiunile umanitare dedicate populaţiei refugiate din calea războiului pot dispune de unităţile de cazare interne ale Poştei Române pe înteaga perioadă cât sprijinul umanitar va fi acordat populaţiei ţării vecine.
Poșta Română dispune la nivelul rețelei oficiilor poştale de un total de 23 unităţi de cazare, care sunt dedicate circuitului intern al angajaţilor, în 18 de județe.
În cadrul acestor locaţii, numărul de paturi existent în acest circuit este de 203.
„Poşta Română, prin misiunea ei, este formată din oameni care se dedică oamenilor, fără discriminare. Aşa că nu putem să stăm cu mâinile în sân şi doar să compătimim suferinţele cetăţenilor Ucrainei, care sunt nevoiţi să plece din ţara lor. Dorim să fim solidari, nu numai cu gândul, ci şi cu fapta! Am hotărât să punem la dispoziţia autorităţilor locale care se vor implica în operaţiunile de găzduire a ucrainienilor, toate spaţiile noastre de cazare. Refugiații vor avea acces la condiţii normale de găzduire, la utilităţi, pentru a îşi putea duce traiul decent pe perioada dislocării din ţara natală. Este un pas mic, prin care înţelegem să punem umărul pentru ca umanitatea să nu fie învinsă!”, a declarat Valentin Ştefan, directorul general al Poştei Române.
(sursa: Mediafax)
EVENIMENT
CJ Cluj caută finanțare alternativă pentru Spitalul Monobloc de Copii. Alin Tișe: Credit de 250 de milioane de euro prin BEI
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj, a declarat marți, la ZiuaLive, că administrația județeană caută soluții alternative de finanțare pentru Spitalul Monobloc de Copii, inclusiv prin contractarea unui credit de 250 de milioane de euro prin Banca Europeană de Investiții (BEI), în condițiile în care finanțarea prin PNRR rămâne incertă.
Alin Tișe a explicat că proiectul Spitalului de Copii nu...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Premieră. UMF lansează primul curs de chirurgie robotică urologică. Anca Buzoianu: Chirurgia robotică a început la Cluj
Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj găzduiește în această perioadă primul curs de chirurgie robotică urologică din România, intitulat WetLab, destinat medicilor specialiști și primari urologi. Evenimentul se desfășoară în cadrul Centrului de Aptitudini Practice și Simulare în Medicină și marchează un pas important în dezvoltarea chirurgiei robotice la nivel național.
...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Fotbalistul Denis Crișan revine la Cluj-Napoca și devine noul atacant al CFR-ului. A fost crescut de crescut de PSV și Espanyol
CFR Cluj continuă strategia de a investi în tineri jucători cu potențial, anunțând oficial transferul lui Denis Crișan, atacant lateral în vârstă de doar 18 ani. Fotbalistul revine la Cluj-Napoca, orașul său natal, și devine jucătorul echipei din Gruia.
Format în academii de prestigiu din Europa, Denis Crișan are deja un parcurs remarcabil la nivel juvenil. Acesta a făcut parte din renumita academie a celor...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
FOTO. Clădirea emblematică din cărămidă roșie a fostei fabrici Carbochim, într-o nouă etapă de transformare
Prin lucrările de reabilitare a clădirii administrative cu fațadă din cărămidă roșie de pe fosta platformă Carbochim, una dintre cele mai reprezentative construcții industriale ale orașului, păstrate în cadrul proiectului mixed-use RIVUS, este reconsolidată și pregătită pentru etapele următoare.
Clădirea, imagine emblematică a fostei fabrici Carbochim, a fost construită între anii 1949–1952 și are o...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
