EVENIMENT
Pot începe procedurile pentru semnarea ultimei secţiuni a Autostrăzii Sibiu-Piteşti. Anunțul ministrul Transporturilor
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat joi că pot începe procedurile pentru semnarea ultimei secţiuni a Autostrăzii Sibiu-Piteşti, în condiţiile în care Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) a respins contestaţia împotriva câştigătorului desemnat iniţial de CNAIR.
"Pot începe procedurile pentru semnarea ultimei secţiuni a Autostrăzii Sibiu-Piteşti! CNSC a respins contestaţia împotriva câştigătorului desemnat iniţial de CNAIR pentru proiectarea şi execuţia secţiunii 3 (Cornetu-Tigveni) a acestei autostrăzi pentru proiectarea şi execuţia secţiunii 3 (Cornetu-Tigveni) a acestei autostrăzi", a scris, pe Facebook, Grindeanu.
Asocierea româno- italiană trebuie să finalizeze cei 37,4 km de autostradă în 57 de luni (12 luni proiectare şi 45 de luni execuţie).
Potrivit contractului în valoare de 5,32 miliarde de lei (fără TVA), finanţat din fonduri europene nerambursabile, pe traseul secţiunii Cornetu-Tigveni vor fi construite: 95 de poduri şi pasaje un tunel cu două galerii independente în lungime de 1,7 km/ galerie, 2 noduri rutiere (Cornetu şi Văleni) şi un ecoduct în zona localităţii Călineşti, a mai scris ministrul pe reţeaua de socializare.
Autostrada Sibiu-Piteşti va avea în total o lungime de peste 122 de km şi va asigura o legătură rutieră modernă cu reţeaua europeană de autostrăzi, pe Coridorul 4 Paneuropean.
Agerpres
EVENIMENT
Aproape o treime dintre elevii români nu înțeleg concepte științifice de bază. Raport UNICEF
Aproape o treime dintre elevii români nu înțeleg concepte științifice de bază, arată un raport UNICEF, fcut public miercuri.
Raportul precizează că aproximativ jumătate dintre elevii români (43%) ating un nivel funcţional al literaţiei ştiinţifice, în timp ce 24% au competenţe tranzitorii, care pot fi consolidate rapid prin sprijin adecvat, arată rapoartele naţionale elaborate de UNICEF.
Dar aproximativ 32% dintre elevi sunt la risc de a nu fi capabili să înţeleagă şi...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Zăcăminte de minerale rare, descoperite în Apuseni de o companie canadiană: uraniu, cobalt, nichel, aur, plumb, zinc și cupru
Zăcăminte de minerale rare, descoperite în Apuseni de o companie canadiană. Este vorba despre zăcăminte de uraniu, cobalt, nichel, aur, plumb, zinc și cupru, arată un comunicat de presă din februarie al Leading Edge Materials, care prezintă cele mai recente date ale explorărilor desfășurate în ultimii ani.
Descoperirea a fost făcută pe un perimetru de aproximativ 25 de kilometri pătrați din județul Bihor, la limita cu Arad, în cadrul proiectului de explorare Bihor Sud.
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Răducanu, calificare în sferturile de la Transylvania Open. Victorie pe tabloul de dublu pentru Jaqueline și Ruse
Cluj-Napoca găzduiește zile intense de tenis la Transylvania Open 2026, iar una dintre principalele favorite ale turneului WTA 250, Emma Răducanu, și-a confirmat statutul după o victorie solidă în fața slovenei Kaja Juvan, calificându-se în sferturile de finală.
Startul partidei a fost unul neașteptat pentru fanii britanicei. Juvan a intrat extrem de motivată pe teren și a dominat primele game-uri,...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Volei Alba Blaj a învins Volero le Cannet și s-a calificat în sferturile de finală CEV Cup
Volei Alba Blaj a învins miercuri, pe teren propriu, în fața unei săli arhipline, formația Volero le Cannet și s-a calificat în sferturile de finală CEV Cup.
Calificarea în sferturi a fost, de altfel, obiectivul meciului. Scorul pe seturi a fost 25-17, 18-25, 25-20, 25-19.
Echipa noastră termină grupa pe locul 3, după ce a pierdut anterior cu Savino Del Bene Scandicci (3-0 şi 3-0), VakifBank Istanbul (3-1 şi 3-0) şi Volero Le Cannet (3-1).
Volei Alba Blaj este de opt ori...
Citește mai mult pe Alba24.ro
