Connect with us

ACTUALITATE

Poveste de iubire neobișnuită, între un papagal și un cățel

Publicat

Sursă foto: La Stampa

Un papagal s-a îndrăgostit de câinele casei și nu se desparte de el nici măcar o secundă.

Papagalul Mango face parte din specia Roseicollis, numită și „iubitorii” sau „inseparabilii”. Sunt ultra-loiali și când se îndrăgostesc, o fac pe viață. Acest lucru se întâmplă de obicei între exemplare din aceeași specie, dar nu întotdeauna. Mango l-a ales pe cățelul casei, Bella, scrie La Stampa.

În ciuda diferenței de vârstă – papagalul are acum 4 ani, iar pudelul 13 - sunt un cuplu inseparabil. Și au vrăjit, împreună, Instagram cu fotografii. Perechea are aproape 7.000 de urmăritori.

Acasă sau în grădină, Mango stă continuu lângă Bella, nu-și lasă „iubita” în pace nici măcar o secundă. Și câinele nu-i disprețuiește atenția: s-a obișnuit cu prezența papagalului.

Mango era un pui când a fost adus acasă de proprietară, Corie Trezon, 47 de ani.

Mango doarme în cușcă noaptea, însă ziua stă pe umerii cățelului și îl însoțește peste tot.

„Primesc mesaje minunate de la oameni care spun că imaginile le fac ziua mai bună. Sunt fericită să aflu asta”, spune Corie Trezon pentru „People”. MEDIAFAX

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Nicușor Dan anunță referendum în rândul magistraților: „CSM acționează în interes public?”

Publicat

nicușor dan anunță referendum în rândul magistraților: „csm acționează în

Publicitate

Președintele Nicușor Dan a anunțat, duminică, că intenționează să inițieze, în luna ianuarie, un referendum adresat corpului magistraților. Aceștia vor fi chemați să se pronunțe asupra unei singure întrebări: dacă Consiliul Superior al Magistraturii acționează în interesul public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar, relatează alba24.ro.

Potrivit președintelui, dacă răspunsul e că nu reprezintă interesul...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Incendiu la o locuință din Stânca, orașul Ștefănești: O familie a trecut prin clipe de coșmar

Publicat

incendiu la o locuință din stânca, orașul Ștefănești: o familie

Publicitate

O familie din localitatea Stânca, orașul Ștefănești, a trecut prin momente dramatice, în această după-amiază, după ce un incendiu a izbucnit în locuința acesteia, punând în pericol întreaga casă.

La fața locului au intervenit, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Ștefănești, cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD.

La sosirea echipajelor de intervenție, flăcările cuprinseseră bunurile din două...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Pompierii din Dorohoi, mesageri ai speranței în prag de sărbători: daruri și emoție pentru familii nevoiașe

Publicat

pompierii din dorohoi, mesageri ai speranței în prag de sărbători:

Publicitate

În pragul Sărbătorilor de Iarnă, pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Dorohoi au demonstrat, încă o dată, că misiunea lor nu se oprește la intervențiile de urgență. Prin gesturi simple, dar încărcate de omenie, aceștia au ales să fie sprijin și alinare pentru familiile aflate în dificultate.

Încărcați cu daruri, zâmbete și multă emoție, pompierii au ajuns la șapte familii numeroase din localitățile Arborea, municipiul...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Accident rutier la Zăicești: O persoană a ajuns la spital, după coliziunea dintre două autoturisme

Publicat

accident rutier la zăicești: o persoană a ajuns la spital,

Publicitate

Un accident rutier s-a produs, în urmă cu puțin timp, în localitatea Zăicești, unde două autoturisme au fost implicate într-o coliziune. În urma impactului, o persoană a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere echipată cu modul de descarcerare, precum și trei ambulanțe aparținând Serviciului Județean de...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe