Connect with us

ACTUALITATE

Precizările MAI cu privire la masca de protecție: Nu e obligatorie dacă persoana e singură pe stradă

Publicat

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a făcut joi precizări în ceea ce privește obligativitatea purtării măștii de protecție. Conform acestora, masca nu este obligatorie atunci când o persoană se află singură pe stradă.

Potrivit MAI, masca de protecție se poartă obligatoriu, în localitățile cu incidență de sub 6 la mie, în spațiile publice închise, mijloacele de transport în comun, la locul de muncă, spații comerciale, dar și în spații publice deschise, cum sunt, fără a se limita la acestea: piețe, târguri, bâlciuri, talciocuri, spațiile comerciale, stații pentru transportul în comun, precum și în alte zone stabilite prin hotărâre a comitetului județean sau al municipiului București pentru situații de urgență.

La nivelul localităților în care incidența este mai mare de 6/1000 locuitori, masca este obligatorie în spațiile publice închise, mijloacele de transport în comun, la locul de muncă, spații comerciale, dar și în toate spațiile publice deschise cu excepția persoanelor care desfășoară activități, inclusiv sportive, în mod individual sau împreună cu persoanele cu care locuiesc.

Alte excepții se pot stabili, la propunerea direcțiilor de sănătate publică județene, respectiv a municipiului București, prin hotărâri ale comitetelor județene, respectiv al municipiului București pentru situații de urgență.

Nu este obligatorie purtarea măștii de protecție dacă persoana este singură pe stradă

„Nu este obligatorie purtarea măștii de protecție dacă persoana este singură pe stradă”, a transmis MAI.

Mai mult, indiferent de incidență, masca nu este obligatorie pentru persoanele vaccinate aflate la locurile de muncă situate în spații închise, cu condiția prezenței unui număr de maximum 10 persoane și asigurarea unei distanțe de 1 metru între ele, iar în zonele respective nu este permis accesul publicului sau al altor lucrători. Excepția nu se aplică în cazul spațiilor închise comune.

De asemenea, nu este obligatorie masca pentru copiii cu vârsta mai mică de 5 ani, pentru persoanele care sunt singure în birou, pentru prezentatorii TV și invitații acestora, cu condiția respectării distanței de 3 metri între persoane.

De asemenea, MAI informează că, în funcție de evaluarea riscului, efectuată de medicul de medicina muncii al unității, pot fi aplicate și excepții pentru persoanele care suferă de boli care afectează capacitatea de oxigenare sau desfășoară activități fizice intense și/sau în condiții de muncă solicitante (temperaturi ridicate, umiditate crescută etc.).

(sursa: Mediafax)

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

FOTO: Ștefan Nastasiu, elev în clasa a X-a la Colegiul Național „A. T. Laurian”, a publicat propria carte de poezii

Publicat

foto: Ștefan nastasiu, elev în clasa a x a la colegiul

Publicitate

Un licean botoșănean a demonstrat că, într-un secol al vitezei, guvernat de tehnologie, pasiunea pentru literatură poate naște produse demne de laudă. Recent, tânărul a publicat propria carte de poezii, un volum cu și pentru suflet.

 

Este vorba despre Ștefan Nastasiu, elev în clasa a X-a la Colegiul Național ,,A.T.Laurian”, profilul bilingv franceză. Volumul intitulat ,,Vaporul minții” a fost publicat recent, însă nu a avut parte de un...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Cinci filtre rutiere pe principalele artere din municipiul Botoșani, plasa perfectă în care au căzut zeci de șoferi „amețiți”

Publicat

foto: razie la flămânzi, aproape o sută de amenzi

Publicitate

Marți, în intervalul orar 15:00-20:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul Rutier au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere produse ca urmare a nerespectării regulilor de circulație.

 

Astfel, au fost instituite 5 filtre rutiere pe principalele artere din municipiul Botoșani, precum și la intrările și ieșirile din oraș, prilej cu care au fost controlate peste 40 de autovehicule, iar 23...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Șofer de 55 de ani, municipiul Botoșani, aproape de comă alcoolică: 1,50 mg/l alcool pur în aerul expirat, atât a arătat etilote

Publicat

Șofer de 55 de ani, municipiul botoșani, aproape de comă

Publicitate

Marți seară, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au oprit pentru control, pe strada I.C. Brătianu, din municipiul Botoșani, un autoturism condus de un bărbat, de 55 de ani, municipiul Botoșani.

 

Întrucât emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 1,50 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

CALENDAR ORTODOX 2026: Sfânta Împărăteasă Teodora, mama cea iubitoare de Hristos

Publicat

calendar ortodox 2026: sfânta Împărăteasă teodora, mama cea iubitoare de

Publicitate

Sfânta Teodora, Împărăteasa Bizanțului, s-a născut din părinți înstăriți și evlavioși în cetatea Constantinopolului unde a și crescut. Din fragedă vârstă i s-a dus renumele pentru înțelepciunea și frumusețea cu care era împodobită. Drept aceea, la 4 iunie anul 830 s-a căsătorit cu Teofil, împăratul Bizanțului cu care a avut 7 copii, 5 fete și 2 băieți.

Această căsnicie însă a fost umbrită de ura lui Teofil față de sfintele...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe