EVENIMENT
Prelevare de organe la Spitalul de Neurochirurgie Iași: Un copil de 10 ani aflat în moarte cerebrală a salvat mai multe vieți
O nouă prelevare de organe a fost efectuată, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi, donatorul fiind un copil de 10 ani aflat în moarte cerebrală.
Beneficiarii transplantului sunt copii atât din ţară, cât şi din străinătate. S-au prelevat, după ce a fost primit acordul familiei, ficatul, rinichii, cordul şi plămânii.
"Este a doua prelevare făcută de la un copil în mai puţin de o săptămână. (...) Din păcate, fiind un copil atât de mic nu au fost receptori pediatrici pentru toate organele pe teritoriul României. Au venit echipe medicale de la Eurotransplant, respectiv pentru plămâni de la Viena, pentru cord de la Hanovra şi pentru ficat de la Bonn. Toate transplanturile le-au făcut tot la copii", a declarat Raluca Neagu, coordonatorul Centrului Regional de Transplant Iaşi.
Ea a precizat că plămânii au fost transplantaţi unei fete de 15 ani, care suferea de fibroză chistică, iar ficatul şi cordul la copii cu vârste de aproximativ 10 ani.
"La noi în ţară transplant de plămân la copii nu se face, la ficat se face, dar acum nu aveau un receptor. Unul dintre rinichi a fost transplantat la Spitalul Parhon la un copil tot cu vârstă de aproximativ 11 ani, iar cel de-al doilea rinichi e în drum spre Cluj", a menţionat Neagu. AGERPRES
EVENIMENT
PNL Cluj îl acuză pe Viorel Băltărețu de ipocrizie: USR fuge de guvernare, dar atacă proiectele mari
Reprezentanții PNL Cluj reacționează dur la declarațiile făcute de Viorel Băltărețu, secretar de stat USR, pe tema Centurii Metropolitane Cluj, acuzând USR de dublu standard și lipsă de implicare în proiectele majore de infrastructură.
Liberalii clujeni susțin că USR se prezintă ca partid de guvernare, dar evită responsabilitatea atunci când apar proiecte complexe și costisitoare.
PNL: USR nu a contribuit...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
2-6 februarie: Evenimente speciale dedicate Zilei Internaționale a Cititului Împreună, la Centrul Cultural "Lucian Blaga" Sebeș
Ziua Internațională a Cititului Împreună este mai mult decât o celebrare a cărții, este o afirmare a importanței alfabetizării și a educației timpurii.
Aflată la a 10-a ediție națională, ZICI este parte a unui eveniment internațional organizat de către LitWorld din 2010 și Citim Împreună România.
În prima miercuri din luna februarie, lumea întreagă răspunde invitației LitWorld de a celebra Ziua Internațională a Cititului Împreună (World Read Aloud Day), un...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Un incendiu a fost semnalat luni după-amiaza în centrul orașului Alba Iulia. Acesta a izbucnit la un autoturism, pe strada Tudor Vladimirescu, lângă Mercur Mall City Center.
Potrivit ISU Alba, pompierii s-au deplasat autospecială de stingere cu apă și spumă.

Revenim cu amănunte.
imagini: ISU Alba
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
VIDEO FOTO. 10 fani norocoși au câștigat o întâlnire cu Simona Halep. Jucătoarea de tenis a aruncat mingi în public
Turneul de tenis Transylvania Open care se desfășoară în perioada 31 ianuarie-7 februarie pe BTarena a venit cu o surpriză pentru fanii prezenți.
După meciul Miriam Bulgaru – Olga Danilović, Simona Halep a aruncat 10 mingi în public, iar norocoșii care au prins mingile au câștigat o întâlnire cu jucătoarea de tenis.

Legătura emoțională cu Transylvania Open
Prezența Simonei Halep la Cluj are o...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
