Connect with us

EVENIMENT

Prelevare multi-organ şi multi-ţesut, la Spitalul Militar Central "Dr. Carol Davila"

Publicat

prelevare multi organ spital militar carol davila bucuresti
sursa foto: Facebook / Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central "Dr. Carol Davila"

Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central "Dr. Carol Davila" a anunţat, marţi, realizarea celei de-a doua prelevări multi-organ şi multi-ţesut de la o pacientă în vârstă de 80 de ani, internată în stare critică în Secţia ATI şi care fusese declarată în moarte cerebrală în data de 19 august, conform protocoalelor naţionale în vigoare.

"În urma discuţiilor purtate cu familia de către dr. Andreea Şerbu, medic specialist ATI, înlocuitor al coordonatorului Programului naţional de transplant la nivelul SUUMC, s-a obţinut acceptul pentru donarea de organe", se precizează într-un comunicat al spitalului transmis AGERPRES.

În data de 20 august, echipe medicale specializate au efectuat prelevarea de organe. Specialişti de la Institutul Clinic Fundeni au prelevat ficatul şi de la Spitalul Clinic Colentina - ţesut osos, tendinos şi cartilagii.

"Echipa medicală s-a confruntat cu un management dificil al cazului, periprocedural, fiind vorba de o pacienta vârstnică", se explică în comunicat.

Prelevare multi-organ şi multi-ţesut, la Spitalul Militar Central "Dr. Carol Davila": Din cine a fost compusă echipa ATI

Echipa ATI care a asigurat suportul vital necesar întregii proceduri a fost compusă din dr. Andreea Şerbu, dr. Adrian Zaciu şi medicii rezidenţi Laura Ristoiu, Nedelcu Roxana şi Cîţu Carla. Menţinerea donatoarei aflată în moarte cerebrală a fost asigurată de conf. univ. dr. Mădălina Duţu, medic primar ATI.

Spitalul Universitar de Urgenţă "Dr. Carol Davila" mulţumeşte tuturor familiilor care, "deşi s-au aflat în momente extrem de dificile, au acceptat să dea o şansă la viaţă semenilor aflaţi în moment de cumpănă". Agerpres

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Bărbatul acuzat de DIICOT Alba Iulia că s-a dat drept agent SRI este căutat de autoritățile din Spania. Ce ar fi făcut ”domnul M”

Publicat

bărbatul acuzat de diicot alba iulia că s a dat drept

Teodor Manuel Isfan, ”domnul M”, bărbatul care s-a dat drept ofițer de informații SRI, polițist rutier pe străzile din Alba Iulia, dar și detașat MAE la Bilbao, este căutat și de anchetatorii din Spania. 

La finalul lunii octombrie 2025, tânărul era arestat preventiv după o anchetă a DIICOT Alba Iulia. Acesta ar fi recrutat foști combatanți din teatrele de operații și persoane pasionate de arme, pe care le-ar fi convins că vor face parte dintr-o structură secretă a SRI,...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Un clujean e cel mai mare fan pizza din țară. Câte pizza a comandat într-un an

Publicat

pizza 7.jpeg






Românii sunt pe primul loc în Europa de Sud-Est cu cele mai multe comenzi de pizza în 2025, iar un clujean a comandat cele mai multe pizza în cursul anului trecut.

 

România, pe locul doi în lume cu cele mai multe comenzi de pizza

 

România ocupă locul al doilea la nivel mondial în clasamentul ţărilor cu cele mai multe comenzi de pizza în anul 2025, imediat după Spania, fiind, totodată, pe primul loc...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

FOTO: Accident rutier pe autostrada A1 Ilia-Deva-Sebeș. O mașină s-a răsturnat pe carosabil

Publicat

foto: accident rutier pe autostrada a1 ilia deva sebeș. o mașină s a

Un accident s-a petrecut luni după-amiaza pe autostrada A1 Ilia-Deva-Sebeș, în dreptul localității Ilia. O mașină s-a răsturnat pe carosabil. În evenimentul rutier a mai fost implicat un camion.

Potrivit ISU Hunedoara, în evenimentul produs pe sensul de mers Ilia – Deva au fost implicate 2 autovehicule: un autoturism și un autocamion. Ambele circulau în aceeași direcție de mers, iar în fiecare dintre acestea se afla doar conducătorul auto.

Pompierii au acționat cu o...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Crin Antonescu confirmă că a fost trădat în campania pentru prezidențiale de Ilie Bolojan

Publicat

crin antonescu1 facebook.jpg






Fostul candidat al PNL la alegerile prezidențiale din 2024, Crin Antonescu, confirmă declarațiile liderului Consiliului Județean Ilfov, Hubert Thuma, potrivit cărora ar fi fost trădat de Ilie Bolojan în campania electorală.

„Mi-am asumat integral rezultatul din alegerile prezidențiale. Fiecare știe ce și cum a făcut în campanie și, în fond, nu mai contează.

Altfel, eu salut declarațiile domnului Thuma. Nu...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe