EVENIMENT
Premieră în Uniunea Europeană: Austria a adoptat legea privind vaccinarea OBLIGATORIE
Parlamentul de la Viena a adoptat joi legea privind obligaţia tuturor adulţilor de a se vaccina împotriva COVID-19. Astfel, Austria a devenit prima ţară din Uniunea Europeană care ia o astfel de măsură pentru a lupta împotriva pandemiei, în pofida numeroaselor proteste de stradă, transmite AFP.
Proiectul de lege, anunţat în noiembrie pentru a impulsiona o campanie de vaccinare şovăielnică, a fost aprobat cu o largă majoritate (137 de voturi pentru, 33 împotrivă). Măsura va intra în vigoare pe 4 februarie.
Citește și Austria pune capăt lockdown-ului pentru persoanele nevaccinate, pe fondul reducerii presiunii asupra spitalelor
'Vaccinarea este şansa pentru societatea noastră să atingă o libertate durabilă şi continuă, fără ca virusul să ne limiteze', a declarat cancelarul conservator Karl Nehammer în faţa presei, înaintea şedinţei din parlament.
El a recunoscut că subiectul ”face obiectul unei dezbateri intense şi pasionate”.
În plus faţă de Verzi, partenerii de coaliţie ai conservatorilor, proiectul a fost susţinut şi de conducerea partidelor social-democrat şi liberal.
Singura care s-a opus a fost extrema dreapta, în numele apărării libertăţilor individuale.
Liderul FPO (Partidul Libertăţii), Herbert Kickl, care se opune vehement vaccinurilor, a acuzat în timpul dezbaterilor ”un proiect care deschide calea totalitarismului în Austria”.
”Nu avem majoritate astăzi în parlament, dar o avem în exterior”, a mai spus el, promiţând să sfideze legea.
Proteste în stradă
Mulţi austrieci se opun noii legi şi manifestează cu zecile de mii practic în fiecare weekend.
Guvernul insistă că obiectivul nu este de a impune nici vaccinarea cu forţa, nici sancţiuni financiare. Acestea vor putea ajunge la 600-3.600 de euro, dar vor fi ridicate dacă respectivul contravenient se va vaccina în termen de două săptămâni.
Votul de joi a intervenit în timp ce Austria a raportat un număr record de infectări, aproape 30.000.
În jur de 72% din populaţie este vaccinată cu schema integrală, procent inferior celui din Franţa ori Spania.
Potrivit Ministerului Sănătăţii, mai sunt de convins să se vaccineze un milion şi jumătate de adulţi. A fost anunţată şi o loterie, cu premii de 500 de euro pentru vaccinaţi.
Pentru a le lăsa timp recalcitranţilor, care vor primi o scrisoare de convocare la vaccinare, faza controalelor va începe la mijlocul lunii martie. Agerpres
Citește Romania24.ro pe Google News
EVENIMENT
Ministrul Sănătății vrea să-i dea afară pe medicii care lucrează la privat în timpul programului de la stat. Ce spune Rogobete
Ministrul Sănătății vrea să-i dea afară pe medicii care lucrează la privat în timpul programului de la stat. Alexandru Rogobete a transmis că trebuie desfăcute contractele de muncă ale medicilor angajați în spitalele publice, care se duc să lucreze la privat în timpul programului de la stat.
Ministrul Sănătății a mai anunțat că va fi introdusă în lege o nouă prevedere care va interzice dreptul la libera practică a medicilor din sistemul medical public, la privat, în...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Duminica Înfricoșătoarei Judecăți. Lăsatul Secului pentru carne. Semnificații și tradiții înainte de Postul Paștelui 2026
Postul Paștelui 2026: În 15 februarie este Lăsatul secului pentru carne și Duminica Înfricoșătoarei Judecăți, potrivit calendar ortodox. Credincioșii se pregătesc pentru cel mai lung și mai aspru post din acest an. Se păstrează încă unele obiceiuri sau tradiții, legate de acest moment din an.
Lăsata Secului are două etape ce conduc treptat către Postul Sfintelor Paști, potrivit crestinortodox.ro.
Prima este Duminica Infricoșătoarei Judecăți, în acest an în 15...
Citește mai mult pe Alba24.ro
„Buletinul de luciditate” este o rubrică de analiză și opinie semnată de Radu Nicosevici & GPT. Opiniile exprimate aparțin autorilor și nu reflectă în mod necesar poziția editorială a publicației Cluj24.ro. Analiza se bazează pe date și informații provenite din surse internaționale și instituționale (Financial Times, Reuters, OECD, Comisia Europeană, Eurostat, după caz), integrate în text și menționate la...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
Universitatea Cluj a învins-o pe FK Csikszereda cu scorul de 4-1 (4-0), sâmbătă seara, pe Cluj Arena, într-un meci din etapa a 27-a a Superligii de fotbal.
Dan Nistor, la meciul 500
Dan Nistor a jucat meciul său cu numărul 500 în prima ligă şi a reuşit să marcheze (36), după ce tot el ratase câteva secunde mai devreme un penalty pentru un fault la Omar El Sawy.
Doar Ionel Dănciulescu are mai multe...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
