Connect with us

ACTUALITATE

Premieră medicală la Spitalul Militar "Carol Davila": Intervenţii chirurgicale de nefrectomie parţială asistată robotic

Publicat

umf

Medicii de la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central "Dr. Carol Davila" au realizat pe 13 şi 14 februarie primele intervenţii chirurgicale de nefrectomie parţială asistată robotic.

Nefrectomia parţială (NP) reprezintă tratamentul standard al cancerului renal localizat, în prezenţa unui rinichi controlateral normal atât morfologic, cât şi funcţional.

Ea presupune excizia completă a tumorii primare, în limite oncologice, cu prezervarea parenchimului indemn, în vederea menţinerii funcţiei renale.

Această metodă înlocuieşte, în prezent, intervenţia chirurgicală clasică, ce presupunea efectuarea unei incizii de cel puţin 15 cm iar din această perspectivă, chirurgia robotică prezintă o serie de avantaje nete în ceea ce priveşte confortul postoperator şi evoluţia pacientului.

"Această performanţă medicală a fost posibilă ca urmare a dezvoltării activităţii derulate de specialiştii Centrului multidisciplinar de cercetare pentru abordarea multifuncţională a patologiei tumorale abdominale şi mioosteoarticulare a bazinului şi membrelor pelvine (CERPATUM), proiect cofinanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, prin intermediul Programului Operaţional Sectorial "Creşterea Competitivităţii Economice" (POS CCE) şi implementat la nivelul Secţiei Chirurgie generală II. Implementarea acestui proiect a permis dezvoltarea cercetării medicale pe tema "Studiu comparativ - chirurgia robotică versus abordarea clasică a patologiilor onco-uro-genitale", se arată într-un comunicat de presă al unităţii medicale.

Potrivit sursei citate, beneficiile nefrectomiei parţiale da Vinci faţă de o intervenţie chirurgicală deschisă sunt: spitalizare de scurtă durată; mai puţină durere; mai puţine complicaţii; incizii mai mici, cicatrici mai puţine.

Intervenţiile au fost realizate de chirurgii colonel medic dr. Dinu Marius, şef Secţie Urologie, şi locotenent colonel medic dr. Victor Mădan, ambii fiind atestaţi, încă din anul 2017, pentru operarea cu sistemul chirurgical robotic da Vinci iar suportul ATI, intra şi postoperator, a fost asigurat de colonel medic dr. Narcis Tănase. Echipa a efectuat aceste prime intervenţii sub supravegherea dr. Mircea Onaca, de la Spitalul Sf. Anton Nieuwegein-Utrecht, Olanda, în calitate de instructor în operaţiile robotice.

"Operaţiile s-au desfăşurat conform celor mai noi protocoale chirurgicale minim invazive, făcând astfel posibil ca pacienţii români să beneficieze de terapii existente în centrele medicale de referinţă din Europa şi SUA. Intervenţiile chirurgicale au decurs fără probleme şi complicaţii intra şi post-operatorii, pacienţii aflându-se într-o stare generală foarte bună, echilibraţi hemodinamic şi respirator, fapt ce le-a permis începerea, sub supravegherea medicală de specialitate, a programului de mobilizare şi alimentare", afirmă sursa citată. (AGERPRES)

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Taxele și impozitele lui Bolojan scufundă orașul Flămânzi în întuneric. Oamenii refuză plata obligațiilor și blochează serviciile publice

Publicat

taxele și impozitele lui bolojan scufundă orașul flămânzi în întuneric.

Publicitate

După deciziile premierului Ilie Bolojan, care au forțat administrațiile locale să majoreze taxele și impozitele, tot mai mulți cetățeni refuză să le mai plătească. Efectul se vede deja în teritoriu: bugetele locale se subțiază rapid, iar unele primării se apropie periculos de incapacitatea de funcționare.

Un astfel de exemplu vine din orașul Flămânzi, unde administrația locală avertizează public că lipsa încasărilor poate duce la blocarea...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Tânăr de 23 de ani, prins drogat la volan în Vorona. Avea în mașină și un pistol airsoft

Publicat

incident șocant în suceava: Șofer de ride sharing înjunghiat de un

Publicitate

Un tânăr de 23 de ani din comuna Vorona a fost sancționat dur de polițiști, după ce a fost prins conducând un autoturism sub influența substanțelor interzise și având asupra sa o armă de tip airsoft.

Incidentul a avut loc în seara zilei de 31 ianuarie 2026, în jurul orei 22:00, când polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au oprit pentru control un autoturism care circula pe drumul public din comună.

Din cauza...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Zeci de intervenții ale polițiștilor în județul Botoșani: Peste 100 de amenzi aplicate în ultimele 24 de ore

Publicat

vitezomanii, în vizorul polițiștilor rutieri: 7 permise reținute și amenzi

Publicitate

Polițiștii din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani au intervenit, în ultimele 24 de ore, la aproximativ 30 de evenimente, majoritatea sesizate prin apeluri la numărul unic de urgență 112.

Pentru prevenirea faptelor antisociale și menținerea ordinii și siguranței publice, polițiștii au acționat pe raza întregului județ, fiind organizate opt acțiuni punctuale în zone considerate de interes operativ. Activitățile au vizat atât...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Acțiune BLITZ a polițiștilor rutieri: Amenzi de peste 16.000 de lei pentru transportatorii de mărfuri și persoane

Publicat

polițiștii botoșăneni, la ceas de bilanț:  infracţionalitatea în domenii specifice

Publicitate

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Botoșani au organizat, la data de 31 ianuarie 2026, o acțiune de tip BLITZ, desfășurată pentru verificarea respectării legislației privind transportul de mărfuri și persoane.

În cadrul activităților desfășurate, polițiștii au aplicat 26 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 16.000 de lei.

Șapte dintre sancțiuni au fost aplicate conducătorilor auto care nu respectau reglementările...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe