Connect with us

ACTUALITATE

Premieră mondială în Italia. Tumoare de 20 dentimetri, îndepărtată printr-o operație fără incizii

Publicat

medic

O operație în premieră mondială a avut loc la spitalul Niguarda din Milano. O tumoare la rinichi, care se întindea până la inimă, lungă de peste 20 de centimetri, a fost îndepărtată cu o operație fără incizii. Pacientul are 83 de ani.

Intervenția s-a putut face fără cicatrici, respectiv fără deschiderea abdomenului și a pieptului, datorită folositii unui robot și a unei canule de aspirație tumorală, inserată printr-o venă din gât, scrie La Repubblica.

Conform spitalului, este pentru prima dată în lume când se încearcă o astfel de intervenție.

Urologii și chirurgii cardiaci au studiat o tehnică ad hoc minim invazivă, pentru a elimina cancerul de rinichi care se infiltrase complet în vena cavă din vena renală și apoi ajungea în atriul drept al inimii.

Având în vedere vârsta și condițiile fragile ale pacientului, căruia i s-au implantat recent două stenturi cardiace, medicii au decis să nu recurgă la operația tradițională.

Operația a durat 9 ore.

„Având în vedere vârsta și starea pacientului, am optat pentru o procedură minim invazivă, fără incizie abdominală și fără deschiderea sternului. Pentru a face acest lucru am recurs la robotul chirurgical și la o canulă de aspirație tumorală”, spune Aldo Bocciardi secției de urologie.

Acest lucru a fost posibil numai după ce chirurgii cardiaci au îndepărtat o parte din infiltrația cardiacă și apoi au împins partea rămasă în abdomen, unde urologii au putut să o agațe și să o îndepărteze complet. MEDIAFAX

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

CALENDAR ORTODOX 2026: Sfinții Cuvioși Auxentie, Maron şi Avraam

Publicat

calendar ortodox 2025: sfinții cuvioși auxentie, maron şi avraam

Publicitate

Pe vremea împăratului Teodosie cel Tânăr (408-450) trăia în Constantinopol un bărbat cinstit în rânduiala ostăşească, fiind vestit în palatele împărăteşti, cu numele Auxentie, fiul lui Ada persul. Şi era acesta pe cât de înţelept şi viteaz în viaţa cea din afară, pe atât de credincios şi de râvnitor în faptele credinţei, menționează Ziarul LUMINA.

Acesta, cunoscând pe Cuviosul Marcian, iconomul Bisericii celei mari, pe Ioan monahul...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

COD GALBEN de ninsori viscolite și strat de zăpadă pentru județul Botoșani

Publicat

cod galben de ninsori viscolite și strat de zăpadă pentru

Publicitate

Meteorologii au emis o atenționare tip cod galben de ninsori viscolite și strat de zăpadă pentru județul Botoșani.

 

Avertizarea este valabilă începând de mâine, de la ora 14:00, până pe luni, la ora 08:00.

Temporar va ninge viscolit, se va depune strat de zăpadă în medie de 5…15 cm și vizibilitatea va fi redusă. Vântul va avea viteze la rafală de
50…60 km/h și izolat de 70…80 km/h.

Dacă sunteți nevoiți să porniți la drum,...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Atenție la condițiile de trafic! Meteorologii au instituit un nou COD GALBEN de ceață pentru judeţul Botoșani

Publicat

ceata 1.jpg

Publicitate

Atenție la condițiile de trafic! Meteorologii au instituit un nou Cod galben de ceață pentru judeţul Botoșani, valabil până la ora 08:00.

Din această cauză, pe drumurile din județ se va reduce vizibilitatea sub 200 de metri, izolat sub 50 de metri.

Pentru evitarea producerii unor evenimente nedorite, conduceți prudent, reduceți viteza, folosiți sistemul de iluminare, măriți distanța dintre autovehicule și evitați orice manevră...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

14 februarie – Ziua Sfântului Valentin sau Ziua îndrăgostiților

Publicat

14 februarie: ziua Îndrăgostiților. mesaje romantice, frumoase și haioase pe

Publicitate

Ziua Sfântului Valentin sau Ziua îndrăgostiților este sărbătorită, în fiecare an, la 14 februarie, în țări din întreaga lume, fiind o zi dedicată dragostei și afecțiunii, fie că este vorba de dragoste romantică, prietenie sau legături familiale.

Tradiția conform căreia Sf. Valentin ar fi patronul îndrăgostiților își găsește originea într-un text antic, în limba engleză, al poetului medieval Geoffrey Chaucer (cca. 1343-1400). Versurile...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe