Connect with us

ACTUALITATE

Premieră mondială: Un bărbat din Londra va primi un ochi realizat cu o imprimantă 3D

Publicat

londonez proteza oculara

Un londonez urmează să devină joi primul pacient din lume care va primi o proteza oculară realizată la imprimantă 3D, a precizat spitalul din capitala britanică care va realiza intervenţia, potrivit AFP.

Steve Verze ''va fi prima persoană din lume care va primi un ochi realizat cu o imprimantă 3D şi creat integral digital'', a precizat Moorfields Biomedical Research Centre într-un comunicat.

Utilizarea unei imprimante 3D ar trebui să permită reducerea la jumătate a întârzierilor de fabricaţie a unui astfel de ochi artificial, cu circa şase săptămâni mai exact, realizând în acelaşi timp implanturi mai realiste, se mai precizează în comunicat.

''Am nevoie de o proteză de pe vremea când aveam 20 de ani şi m-am simţit mereu complexat la acest capitol'', a mărturisit Steve Verze, un inginer londonez care are în jur de 40 de ani.

''Când plec de acasă, mă privesc deseori de două ori în oglindă şi nu-mi place ceea ce văd'', a adăugat el. ''Acest ochi nou'', pe care a avut şansa să-l probeze mai în noiembrie, ''este fantastic şi (...) va fi din ce în ce mai bine''.

Implanturile acrilice folosite în prezent necesită în prealabil realizarea unui mulaj al orbitei oculare, o intervenţie dificilă şi invazivă în special pentru copii, care pot avea nevoie de anestezie generală. Protezele sunt apoi introduse şi pictate.

În cazul versiunii 3D, este suficientă o simplă scanare a ochiului. Un program de computer elaborează un model tridimensional, iar rezultatul este trimis către o imprimantă din Germania, care imprimă ochiul în două ore şi jumătate.

Mai rapid de fabricat, acest ochi artificial pare totodată mai natural întrucât lasă lumina să pătrundă pe toată adâncimea sa.

''Sperăm că acest test clinic ne va oferi probe solide în ceea ce priveşte valoarea adăugată a acestei noi tehnologii şi a diferenţei pe care o va face pentru pacienţi. E un lucru care ar putea reduce listele de aşteptare'', a comentat profesorul Mandeep Sagoo, oftalmolog în cadrul spitalului.

Potrivit Moorfields Eye Charity, peste 8 milioane de persoane din lume poartă o proteză oculară ca urmare a unei malformaţii, a unei maladii sau a unui traumatism. Organizaţia subliniază că tehnicile de fabricaţie nu au evoluat prea mult în ultimii 50 de ani. Agerpres

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

MOMENTUL DE CULTURĂ. CU GEORGICĂ MANOLE (428)

Publicat

momentul de culturĂ. cu georgicĂ manole (428)

Publicitate

O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist:

AȘTEPTÂND CURGEREA NOPȚII

Citind poeme de Ana Blandiana am întâlnit și  pe cel intitulat „Omphalos” („O piatră e un zeu care/ Se mișcă atât de încet/ Încât ochiul meu repede muritor/ Nu-i în stare/ Să-i recunoască mișcarea/ Așa cum nu poți să-i ceri/ Unui val/ Unui nor/ Să înțeleagă ce-i marea,/ Când totul se năruie/ Și-apoi se dizolvă/ Într-un toxic...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Rezultatele tragerilor la LOTO de duminică, 8 februarie 2026

Publicat

rezultatele tragerilor la loto de duminică, 14 decembrie 2025

Publicitate

LOTERIA ROMÂNĂ a continuat, duminică, 8 februarie 2026, seria extragerilor Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc.

Numerele extrase, 8 februarie 2026:

Loto 6/49: 22, 16, 11, 44, 28, 20

Loto 5/40: 32, 11, 20, 29, 22, 34

Joker: 1, 2, 36, 23, 31 + 6

Noroc: 2 7 3 3 8 9 6

Publicitate

Noroc Plus: 9 9 8 7 6 0

Super Noroc: 0 7 7 5 5 3

...
Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Două zile de ninsoare, polei și ger: Vremea se răcește până la -15 grade și ninge în toată țara până marți seara

Publicat

două zile de ninsoare, polei și ger: vremea se răcește

Publicitate

Administrația Națională de Meteorologie a emis, duminică, o informare meteo care anunță două zile de ninsoare, răcire accentuată a vremii și intensificări ale vântului în mare parte din țară.

Intervalul vizat este 8 februarie, ora 10:00 – 10 februarie, ora 20:00, perioadă în care sunt așteptate precipitații predominant sub formă de ninsoare, depuneri de strat de zăpadă și, izolat, polei.

Potrivit meteorologilor, ninsorile vor fi prezente...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

FC Botoșani învinge clar Metaloglobus, scor 3-0, și urcă pe locul 5 în Superligă după un meci dominat total pe Municipal

Publicat

fc botoșani învinge clar metaloglobus, scor 3 0, și urcă pe

Publicitate

FC Botoșani a obținut o victorie convingătoare pe teren propriu, scor 3-0 cu Metaloglobus București, în etapa a 26-a din Superligă, rezultat care readuce formația pregătită de Leo Grozavu în zona play-off-ului. Pe Stadionul „Municipal”, botoșănenii au controlat jocul de la un capăt la altul și au confirmat diferența de valoare dintre cele două echipe, aflate la poli opuși ai clasamentului.

Gazdele au început ofensiv și au ratat prima ocazie...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe