EVENIMENT
Premierul Ciucă: Hotărârea privind plafonarea prețurilor la RCA, retrasă de ASF. Proiectul urmează totuși să fie aprobat
Proiectul de Hotărâre de Guvern care vizează plafonarea prețurilor la RCA a fost retras de pe masa Guvernului de Autoritatea de Supraveghere Financiară, a anunțat vineri, la începutul ședinței Executivului, premierul Nicolae Ciucă.
„Hotărârea de Guvern privind plafonarea preţurilor la RCA, document care a fost retras de către ASF până la armonizarea tuturor opiniilor şi argumentelor care au fost depuse odată cu punerea în transparenţă a proiectului de hotărâre de Guvern”, a spus premierul.
Potrivit lui Nicolae Ciucă, proiectul urmează să fie aprobat săptămâna viitoare, după ce ASF îl va readuce la nivelul Guvernului.
Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR), Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR) și Patronatul Industriei Asigurătorilor din România (PIAR) au transmis joi că luat notă de proiectul de Hotărâre de Guvern care instituie o plafonare pe termen de 6 luni a tarifelor de primă la asigurările RCA, precizând că nu pot fi de acord cu proiectul „care încalcă în mod evident legislația europeană, este lipsit de fundament economic și ambiguu pe anumite aspecte, riscând să destabilizeze și mai mult piața de asigurări RCA”.
(sursa: Mediafax)
EVENIMENT
30 ianuarie: Ziua Internațională pentru Nonviolență în Școli. Bullying-ul, o problemă la nivel mondial
Ziua Internațională pentru Nonviolență în Școli este marcată la data de 30 ianuarie, în şcolile din întreaga lume, cu scopul de a conștientiza problema legată de violența din școală.
Astfel, pe lângă conștientizarea problemei violenței din unitățile de învățământ, inițiativa urmărește și identificarea modalităților prin care conflictele pot fi rezolvate prin comunicare.
Ziua Internațională pentru Nonviolență în Școli a fost inițiată în 1964 de poetul și...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Februarie 2026 vine cu o energie astrală puternică, iar o singură zodie iese clar în evidență, dominând toate capitolele importante ale vieții: bani, carieră și relații.
Astrologii sunt aproape unanimi, această zodie va fi marea favorită a lunii.
Leul, marele învingător al lunii februarie 2026
Leul este zodia care se va impune fără drept de apel în februarie 2026. Sub influența armonioasă a Soarelui...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
SURSE: Dan Motreanu, noul favorit pentru șefia SRI. Variantă de compromis acceptată de Nicușor Dan și coaliția de guvernare
Președintele României, Nicușor Dan, va începe săptămâna viitoare negocierile cu liderii coaliției de guvernare pentru numirea noilor șefi ai serviciilor secrete.
Potrivit surselor politice citate de Cotidianul.ro, pe lista favoriților pentru conducerea Serviciului Român de Informații a apărut un nume nou: Dan Motreanu, secretarul general al PNL.
Dan Motreanu este descris de surse din coaliție drept „o...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, 29 ianuarie, o avertizare Cod galben de ceață densă pentru mai multe zone din județul Cluj.
Avertizarea este valabilă pentru ziua de joi, până la ora 15:00.
Potrivit meteorologilor, se va semnala ceață ce determină vizibilitate redusă, sub 200 m și izolat sub 50 m.
Zonele vizate de Codul galben sunt Turda, Câmpia Turzii, Viișoara, Mihai...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
