Connect with us

ACTUALITATE

Preşedinta Parlamentului European promite să sprijine Ucraina la fiecare pas al drumului către integrarea în UE

Publicat

steag ucraina sursa foto pixabay

Preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a promis joi să furnizeze sprijin Ucrainei ”la fiecare pas” al drumului acestei ţări către integrarea în Uniunea Europeană, informează DPA.

”Vom sta alături de Ucraina în vremuri de tragedie la fel ca în perioade de prosperitate”, a declarat Metsola adresându-se prin legătură video membrilor Radei (parlamentul ucrainean) cu ocazia Zilei Statalităţii Ucrainei.

Eurodeputata malteză şi-a reafirmat sprijinul pentru aderarea Ucrainei la UE. Ţara est-europeană a primit statutul de candidată la începutul acestei luni.

”În această zi importantă pentru Ucraina suverană şi independentă, vreau să vă asigur că Ucraina îşi are locul alături de noi. Poate nu va fi un drum uşor, dar Parlamentul European, cel mai puternic avocat al dumneavoastră, este aici pentru voi, pentru a vă ajuta la fiecare pas al acestui drum”, a spus preşedinta PE.

În luna aprilie, Roberta Metsola a devenit primul lider al unei instituţii UE care vizitează Ucraina de la începerea invaziei ruse.

La 24 februarie, Rusia a lansat o agresiune militară neprovocată şi nejustificată contra Ucrainei. Moscova susţine că este vorba despre o ”operaţiune militară specială de denazificare” a ţării vecine şi de protejare a comunităţii rusofone din estul Ucrainei.

Agerpres

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Tragedie la Hlipiceni! Un bărbat a fost găsit mort în beciul unei case de pompierii chemați să stingă incendiul

Publicat

tragedie la hlipiceni! un bărbat a fost găsit mort în

Publicitate

Un incendiu s-a produs, în această dimineață, într-o gospodărie din localitatea Victoria, comuna Hlipiceni.

 

La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Trușești și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Hlipiceni, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, un echipaj aparținând Serviciului Județean de Ambulanță, dar și echipaje de poliție. Primii care au ajuns la fața locului au fost pompierii…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Tânăr de 31 de ani, din Vorona, reținut după ce a condus fără permis și și-a incendiat mașina

Publicat

tânăr de 31 de ani, din vorona, reținut după ce

Publicitate

Luni, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 31 ani, din comuna Vorona, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și distrugere.

 

În urma probatoriului administrat, s-a stabilit faptul că acesta la data de 28 septembrie 2025, în timp ce conducea autovehiculul, pe drumul public din localitatea…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

ITM Botoșani: În atenția angajatorilor! Obligativitatea înscrierii în platforma digitală REGES-ONLINE până la data de 31 decembrie

Publicat

itminspectia muncii.webp.webp

Publicitate

În contextul înlocuirii aplicației REVISAL cu platforma digitală REGES-ONLINE și ținând cont de faptul că termenul de înscriere în Reges-Online s-a prelungit până la data de 31 decembrie 2025 la propunerea Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, tocmai pentru ca niciun angajator să nu fie pus în situația de a primi sancțiuni, reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă Botoșani îndeamnă toți angajatorii…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Primul val de frig al toamnei lovește Europa Centrală la început de octombrie. temperaturi de 0 grade și zăpezi la munte. Cât ține și când vine din nou căldura

Publicat

primul val de frig al toamnei lovește europa centrală la

Publicitate

Val neobișnuit de frig peste Europa Centrală: Octombrie 2025 debutează cu primul val de frig al acestui sezon, în Europa Centrală. Modelul meteorologic general din Europa a stabilit un anticiclon de blocare în nord, permițând maselor de aer să călătorească de la est spre vest și sud, scrie alba24.ro.

Odată cu începutul lunii octombrie, fluxul vestic mai cald se va închide, conducând la o schimbare dramatică a temperaturii: în această…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe