Connect with us

ACTUALITATE

Președintele Iohannis, despre pensiile speciale: Eu mă exprim atunci când ajunge legea pe masa mea

Publicat

iohannis
Arhivă foto

Președintele Klaus Iohannis spune despre pensiile speciale că nu comentează „legi care sunt pe parcurs parlamentar”: „Eu mă exprim atunci când ajunge legea pe masa mea”.

„Nu comentez legi care sunt în parcursul parlamentar, acolo lucrurile sunt discutate, sunt analizate.

Eu mă exprim atunci când ajunge legea pe masa mea, dar pot să vă confirm ce am spus şi ultima dată când am avut o întrebare pe această temă, la Bruxelles. Pensiile sunt o temă foarte foarte serioasă şi nu numai pentru pensionari ci şi pentru politicieni”, spune Klaus Iohannis.

El afirmă că politicienii trebuie să reformeze sistemul de pensii în aşa fel încât să fie echitabil şi să fie sustenabil.

„Adică pensionarii să primească real ce li se cuvine după o viaţă de muncă dar trebuie să ne asigurăm că sistemul este foarte solid şi că aceste pensii pot fi plătite şi peste 10, 20, peste 30 de ani.

Despre asta vorbim. Restul sunt discuţii pe detalii de care se ocupă Parlamentul şi când ajunge legea la mine o să spun dacă o consider suficientă sau dacă trebuie să mai lucreze o dată”, încheie şeful statului.

Comisiile juridică, de apărare şi muncă din Senat au adoptat, marţi, un raport de admitere cu amendamente admise şi respinse la proiectul de lege privind pensiile speciale.

Printre modificările aduse proiectului de lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu se numără faptul că nicio pensie specială nu va fi mai mare decât veniturile din timpul activităţii persoanei, impozitarea părţii de necontributivitate din pensia specială şi interzicerea cumulului mai multor pensii speciale.

Sursa: MediaFax

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Un copil din Avrămeni a dus numele echipei sale pe marile stadioane ale lumii: Povestea care umple de mândrie toată comuna

Publicat

un copil din avrămeni a dus numele echipei sale pe

Publicitate

O poveste simplă, dar plină de emoție, reușește să aducă lumină și speranță într-o comunitate din județul Botoșani. Ianis Corduneanu, mijlocaș crescut la Viitorul Avrămeni, a purtat cu el tricoul echipei pe două dintre cele mai cunoscute stadioane ale fotbalului mondial – San Siro din Milano și, recent, Camp Nou din Barcelona.

Pentru mulți, sunt doar locuri legendare ale sportului. Pentru un copil care a început să viseze pe un teren din...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Lutul care prinde viață în mâinile copiilor: Atelier plin de emoție pentru elevii Școlii Gimnaziale Nr. 2 Tudor Vladimirescu-Albești, prin proiectul PNRAS

Publicat

lutul care prinde viață în mâinile copiilor: atelier plin de

Publicitate

Creativitatea, răbdarea și bucuria descoperirii s-au împletit într-o experiență specială trăită de elevii Școlii Gimnaziale Nr. 2 Tudor Vladimirescu-Albești, care au participat la un atelier de modelaj din lut organizat în cadrul Proiectului PNRAS. Activitatea a oferit copiilor șansa de a-și exprima liber imaginația și de a transforma un material simplu într-o poveste modelată cu propriile mâini.

Sub îndrumarea atentă a coordonatorilor, elevii...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Percheziții într-un dosar de înșelăciune prin metoda „Accidentul”. Țepe trase cu telefoane date și din Penitenciarul Botoșani

Publicat

bărbat din dobârceni trimis în judecată pentru tentativă de omor.

Publicitate

Polițiștii au desfășurat o amplă acțiune într-un dosar penal care vizează înșelăciuni comise prin binecunoscuta metodă „Accidentul”, iar una dintre locațiile unde au avut loc percheziții este Penitenciarul Botoșani, relatează agerpres.ro.

Intervenția a avut loc la data de 11 februarie 2026, când polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea, sub coordonarea procurorului de caz de la...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

În sfârșit, s-au apucat de lucru: Lucrările la Secția de Oncologie de la Spitalul Mavromati din Botoșani au fost reluate

Publicat

În sfârșit, s au apucat de lucru: lucrările la secția de

Publicitate

Lucrările de modernizare și extindere a Secției de Oncologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani au fost reluate, marcând un moment așteptat de pacienți, medici și familiile celor care depind de serviciile medicale oferite aici.

Proiectul, finanțat de Compania Națională de Investiții, vizează reabilitarea completă a spațiilor existente, dar și reconfigurarea acestora astfel încât actul medical să se...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe