Connect with us

ACTUALITATE

Președintele Joe Biden: Statele Unite vor contribui la evitarea agravării crizei climatice şi vor reduce poluarea

Publicat

Arhivă foto

Statele Unite intenţionează să contribuie la evitarea înrăutăţirii crizei climatice, a declarat vineri preşedintele Joseph Biden, la Conferinţa părţilor pe tema schimbărilor climatice (COP27). De asemenea, președintele Biden a precizat că vrea reducerea considerabilă a emisiilor poluante.

„Nu ignorăm semnalele care deja există. Sunt atât de multe dezastre, criza climatică afectează cel mai dur ţările şi comunităţile care au cele mai puţine resurse pentru a reacţiona şi a-şi reveni”, a declarat Biden, potrivit cotidianului The Washington Post, la Conferinţa părţilor pe tema schimbărilor climatice (COP27), organizată de Naţiunile Unite în staţiunea egipteană Sharm el-Sheikh.

„Guvernul Statelor Unite alocă fonduri exact în sectoarele unde este nevoie”, a continuat Biden, subliniind că Legea privind Reducerea Inflaţiei are rolul de „schimbare a paradigmei”, inclusiv în sensul reducerii poluării.

Președintele Joe Biden: Statele Unite vor contribui la evitarea agravării crizei climatice şi vor reduce poluarea. „Demonstrăm că o politică bună în domeniul mediului”

„Demonstrăm că o politică bună în domeniul mediului este şi o politică economică bună. O bază puternică pentru creştere economică durabilă, integrantă, pentru creştere economică rezilientă stimulează progresele în sectorul privat şi în întreaga lume”, a subliniat Biden, potrivit cotidianului The Independent.

„Iar suma acţiunilor Administraţiei mele plasează Statele Unite pe direcţia îndeplinirii obiectivului Acordului de la Paris, adică reducerea emisiilor poluante cu 50-52% până în 2030, în raport cu nivelul din 2005″, a insistat Biden.

(sursa: Mediafax)

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Apeluri din străinătate la tarif local: Diaspora va suna în România fără costuri suplimentare

Publicat

apeluri din străinătate la tarif local: diaspora va suna în

Publicitate

Românii din diaspora vor putea suna acasă la același tarif ca apelurile locale din România, fără costuri suplimentare și fără limită de minute.

Anunțul a fost făcut de ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, care a precizat că măsura va avea un impact direct asupra milioanelor de români care trăiesc în statele Uniunii Europene.

„Pentru milioane de români care formează cea mai numeroasă diasporă din Uniunea Europeană, apelurile către…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Autoturism furat în Slovacia, depistat la PTF Racovăț: Șoferiță cu dublă cetățenie, cercetată pentru tăinuire și uz de fals

Publicat

autoturism furat în slovacia, depistat la ptf racovăț: Șoferiță cu

Publicitate

Polițiștii de frontieră de la Punctul de Trecere a Frontierei Racovăț au descoperit, în urma unui control de rutină, un autoturism fabricat în 2020 care figura în bazele de date ca fiind furat din Slovacia. Mașina, înmatriculată în Lituania, a fost reținută, iar cercetările continuă pentru clarificarea situației.

Incidentul a avut loc pe 14 noiembrie 2025, în jurul orei 22:55, când la punctul de frontieră s-a prezentat o femeie de 56 de ani, cu…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Cod galben de ceață în zeci de localități din Botoșani: Vizibilitate sub 200 de metri, șoferi avertizați să circule cu prudență

Publicat

1669268357 ceata.jpg

Publicitate

Meteorologii au emis pentru această dimineață, un Cod galben de ceață pentru o mare parte din județul Botoșani. Fenomenul afectează traficul în numeroase zone, cu vizibilitate scăzută sub 200 de metri, iar pe alocuri chiar sub 50 de metri, ceea ce crește semnificativ riscul de accidente.

Localitățile vizate sunt Dorohoi, Ungureni, Hudești, Ștefănești, Coțușca, Suharău, Havârna, Vorniceni, Rădăuți-Prut, Ibănești, Șendriceni, Călărași,…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

FOTO: Accident în municipiul Botoșani! Intervenție contracronometru pentru a scoate o femeie de sub mașina care a lovit-o

Publicat

foto: accident în municipiul botoșani! intervenție contracronometru pentru a scoate

Publicitate

O femeie a fost rănită, în urmă cu puțin timp, după ce a fost lovită de un autoturism pe Calea Națională din municipiul Botoșani și a ajuns sub vehicul. La caz au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere, una de descarcerare, ambulanța de terapie intensivă mobilă SMURD și una aparținând Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani.

 

Salvatorii au folosit accesoriile specifice pentru a ridica și…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe