Preşedintele Klaus Iohannis a trimis vineri o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum şi a Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, a anunţat Administraţia Prezidenţială.

Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum şi a Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie a fost transmisă de către Parlament preşedintelui României în vederea promulgării la data de 2 mai 2019.

Această lege a fost supusă controlului anterior de constituţionalitate, prin Decizia nr. 650/2018 Curtea Constituţională constatând neconstituţionalitatea unora dintre dispoziţiile sale.

„Însă, în procedura reexaminării legii – deschisă potrivit art. 147 alin. (2) din Constituţie – Parlamentul a adoptat legea criticată cu depăşirea limitelor fixate prin Decizia nr. 650/2018. Astfel, cu ocazia punerii în acord a unora dintre dispoziţiile legii, declarate neconstituţionale, cu Decizia nr. 650/2018, Parlamentul, pe de o parte şi-a ignorat obligaţia constituţională de a pune în acord textele din legea criticată cu decizii anterioare ale Curţii Constituţionale, aspect ce contravine dispoziţiilor art. 147 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 147 alin. (1) şi alin. (4) din Constituţie, iar pe de altă parte, în procedura punerii de acord nu a realizat corelările necesare, adoptând reglementări ce contravin principiului legalităţii, fiind astfel încălcate prevederile art. 147 alin. (2) prin raportare la art. 1 alin. (5) din Constituţie. (…) În procedura reexaminării, Parlamentul a eliminat în integralitate modificarea art. 35 alin. (1) din Codul penal, deşi neconstituţionalitatea viza doar fraza a doua a acestui articol. Pe de altă parte, eliminarea intervenţiei legislative asupra textului art. 35 alin. (1) din Codul penal echivalează cu încălcarea obligaţiei Parlamentului de a pune în acord acest text cu Decizia nr. 368/2017. Or, punerea în acord a legislaţiei penale cu deciziile instanţei constituţionale a reprezentat un aspect asumat public, atât pe plan intern, cât şi european, şi a constituit, aşa cum am arătat anterior, una dintre raţiunile iniţiativei legislative”, se arată în sesizarea preşedintelui.

Documentul consideră, între altele, că Parlamentul avea deschisă calea reexaminării doar în ceea ce priveşte dispoziţiile cuprinse în fraza a doua a art. 35 alin. (1), acesta neputând efectua modificări în privinţa primei fraze a alin. (1) al art. 35, care corespundea celor statuate prin Decizia nr. 368/2017, întrucât nu conţinea condiţia unicităţii subiectului pasiv pentru reţinerea infracţiunii continuate.

Pe de altă parte, în procedura de punere în acord a legii cu Decizia nr. 650/2018, „legiuitorul nu trebuia să elimine şi modificarea adusă art. 39 alin. (1) lit. e), ci să o păstreze cu trimiterea realizată la lit. c), astfel: „e) când s-au stabilit mai multe pedepse cu închisoare şi mai multe pedepse cu amenda, se aplică pedeapsa închisorii potrivit dispoziţiei de la lit. b), la care se adaugă pedeapsa amenzii potrivit dispoziţiei de la lit. c)”.”. „Eliminând din textul legii această literă, legiuitorul a depăşit limitele reexaminării, încălcând art. 147 alin. (2) din Constituţie, prin revenirea la textul aflat în vigoare şi anume: „e) când s-au stabilit mai multe pedepse cu închisoare şi mai multe pedepse cu amendă se aplică pedeapsa închisorii conform lit. b), la care se adaugă în întregime pedeapsa amenzii conform lit. c)”. Astfel, în cazul prevăzut de litera e), în aplicarea cumulului juridic, se revine la obligaţia aplicării în întregime a pedepsei amenzii conform literei c), depăşindu-se limitele reexaminării şi reglementându-se o normă neclară: pe o parte, obligaţia de aplicare „în întregime” a pedepsei amenzii, conform lit. c), dar pe de altă parte reglementarea unui spor facultativ de o treime din pedeapsa cea mai grea. În aceste condiţii, revenirea la norma aflată în vigoare, prin depăşirea limitelor reexaminării face ca norma să fie inaplicabilă, făcându-se trimitere la aplicarea „în întregime” a unei pedepse, în condiţiile în care sporul adăugat pedepsei celei mai grele este unul facultativ”, se arată în documentul trimis de şeful statului CCR.

În sesizare se arată că aceleaşi critici sunt aplicabile şi în ceea ce priveşte modul în care s-au pus de acord cu Decizia nr. 650/2018 dispoziţiile art. I pct. 28 din forma anterioară a legii supuse controlului de constituţionalitate. Acest articol stabilea introducerea, după art. 159 al Codului penal, a unui nou articol, art. 1591, potrivit căruia acordul de mediere produce efecte numai cu privire la persoanele între care a intervenit şi dacă are loc până la pronunţarea unei hotărâri definitive.

Preşedintele mai apreciază că în cadrul procedurii de punere în acord a legii cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 650/2018 Parlamentul a eliminat cu totul intervenţia legislativă asupra art. 297 Cod penal, deşi prin Decizia nr. 405/2016 instanţa constituţională a statuat că dispoziţiile art. 297 Cod penal sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma „îndeplineşte în mod defectuos” din cuprinsul acestora se înţelege „îndeplineşte prin încălcarea legii”. „La art. I pct. 50 se prevedea că ” La articolul 297, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: „Art. 297. – (1) Fapta funcţionarului public, aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu reglementate expres prin legi, ordonanţe de guvern sau ordonanţe de urgenţă, care refuză să îndeplinească un act sau îl îndeplineşte prin încălcarea atribuţiilor astfel reglementate, a unor dispoziţii exprese dintr-o lege, ordonanţă de guvern sau ordonanţă de urgenţă, în scopul de a obţine pentru sine, soţ, rudă sau afin până la gradul II inclusiv, un folos material necuvenit şi prin aceasta cauzează o pagubă certă şi efectivă mai mare decât echivalentul unui salariu minim brut pe economie sau o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 5 ani sau amendă.””, motivează documentul.

În ceea ce priveşte art. 147 alin. (2) din Constituţie, în jurisprudenţa sa Curtea Constituţională a reţinut că: „Acest text (n.r. art. 147 alin. (2)) limitează reluarea procesului legislativ de reexaminare numai cu privire la dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale de către Curtea Constituţională.” (Decizia nr. 551/2004). Totodată, prin Decizia nr. 75/2019 (par. 48) Curtea Constituţională a statuat: „Ca efect al prezentei decizii, Parlamentul este obligat să reexamineze dispoziţiile legii în limitele deciziei Curţii Constituţionale, ceea ce presupune ca dezbaterea parlamentară să fie reluată în limitele cererii de reexaminare, însă numai cu privire la dispoziţiile care au făcut obiectul sesizării şi controlului de constituţionalitate în prezenta cauză”.

De asemenea, potrivit par. 187 al Deciziei nr. 33 din 23 ianuarie 2018, în cadrul procedurii de reexaminare, Parlamentul poate modifica şi alte prevederi legale decât cele constatate ca fiind neconstituţionale numai dacă acestea se găsesc într-o legătură indisolubilă cu dispoziţiile declarate ca fiind neconstituţionale, pentru a asigura caracterul unitar al reglementării, şi, în măsura în care se impune, va recorela celelalte dispoziţii ale legii ca operaţiune de tehnică legislativă, fără a putea aduce alte modificări de substanţă legii în cauză.

„Aşadar, în conformitate cu art. 147 alin. (2) din Constituţie, Parlamentul este ţinut în procedura de punere de acord a legii cu decizia Curţii Constituţionale de limitele trasate de aceasta, respectiv de modificarea, completarea ori eliminarea/abrogarea acelor norme declarate de Curtea Constituţională în mod expres ca fiind neconstituţionale în tot sau în parte. Punerea de acord a legii cu decizia Curţii Constituţionale nu poate face abstracţie de rolul şi competenţele Parlamentului care poate adopta oricare dintre aceste soluţii cu privire la textele declarate neconstituţionale, fără a depăşi cele statuate expres prin dispozitivul şi considerentele deciziei Curţii Constituţionale. (…) Astfel, dacă în cazul unei reexaminări cerute de Preşedintele României, marja de discreţionaritate a Parlamentului cu privire la conţinutul normativ al dispoziţiei a cărei reanalizare s-a solicitat este deplină, sub aspectul conţinutului, singura limitare fiind cea legată de imposibilitatea de a interveni asupra altor texte decât cele care au făcut obiectul reexaminării, în cazul reexaminării în condiţiile art. 147 alin. (2), Parlamentul este obligat să reanalizeze normele strict prin raportare la decizia Curţii Constituţionale, iar soluţiile de modificare, completare sau eliminare/abrogare trebuie să fie în strictă legătură cu considerentele deciziei. Această perspectivă se impune cu atât mai mult cu cât norma în cauză a făcut obiectul controlului de constituţionalitate în ansamblul ei ori din multiple perspective, iar Curtea Constituţională, subliniind necesitatea reglementării, a reţinut neconstituţionalitatea doar a unei/unor sintagme sau teze din conţinutul normelor în cauză. Cu alte cuvinte, după revizuirea Legii fundamentale, ca expresie a obligaţiei Parlamentului de a se conforma deciziei Curţii Constituţionale (dispozitiv şi considerente), Parlamentului deşi îi este deschisă posibilitatea de a interveni asupra unei dispoziţii declarate parţial ca fiind neconstituţională, conformarea acestuia cu obligaţia prevăzută de art. 147 alin. (2) din Constituţie implică o intervenţie permanent limitată la considerentele deciziei Curţii Constituţionale. Prin urmare, punerea de acord a legii cu decizia Curţii Constituţionale nu poate şi nu trebuie să se rezume la un proces mimetic, formal, de simplă extragere din conţinutul legii în integralitate a textelor cu privire la care Curtea a constatat neconstituţionalitatea doar a unei sintagme, întrucât depăşeşte limitele reexaminării”, mai motivează sesizarea şefului statului.

Documentul mai apreciază, printre altele, că termenul prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză, ce trebuie comunicat suspectului sau inculpatului, fără a mai fi necesară referirea la persoană, termenele de prescripţie fiind reglementate la art. 154 din Codul penal, în funcţie de natura şi gravitatea pedepselor prevăzute de lege pentru infracţiunile în cazul cărora se aplică. Potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale, considerentele deciziilor instanţei de contencios constituţional au aceeaşi forţă obligatorie ca şi dispozitivul. Or, Parlamentul în procedura deschisă potrivit art. 147 alin. (2) din Constituţie a operat modificări în conţinutul normativ al art. 155 Cod penal cu ignorarea considerentelor Deciziei nr. 650/2018 par. 419 şi 421.

Totodată, fiind eliminată enumerarea infracţiunilor de la alin. (1) – sintagma „activităţi infracţionale de natura celor prevăzute la alin. (1)” din conţinutul lit. b) alin. (2) devine implicit golită de conţinut. „În plus, cerinţa de la lit. b), reprezentând o condiţie cumulativă pentru dispunerea confiscării extinse, face, ca în realitate această măsură să nu mai poată fi dispusă, judecătorul neavând posibilitatea aprecierii cu privire la natura activităţilor infracţionale. În consecinţă, lipsa de claritate a normei de la art. I pct. 16 şi impredictibilitatea acesteia încalcă art. 1 alin. (5) şi art. 147 alin. (2) din Constituţie”, adaugă sesizarea. AGERPRES