Connect with us

ACTUALITATE

Preşedintele polonez Andrzej Duda: Migranţii care fug de teama conflictelor ar trebui să rămână cât mai aproape posibil de ţările de origine

Publicat

Migranţii care fug de teama conflictelor ar trebui să rămână cât mai aproape posibil de ţările de origine, a susţinut preşedintele polonez Andrzej Duda, care a criticat noul pact privind migraţia şi azilul, prezentat recent de Comisia Europeană, transmite Reuters.

''Spre binele acelor ţări din care aceşti oameni fug astăzi de război, ei trebuie să fie cât mai aproape de frontierele lor pentru a avea cel mai mare posibil entuziasm şi motivare de a reveni acolo şi de a le construi'', a declarat Andrzej Duda pentru postul public de televiziune polonez TVP.

El a denunţat propunerea recentă a executivului comunitar, afirmând că Polonia se opune obligării sale să primească migranţi.

''Niciun dictat al Uniunii Europene, cred eu, nu trebuie să ne oblige. Nu trebuie să fim niciodată de acord cu acest lucru'', a spus şeful statului polonez.

Comisia Europeană a propus miercuri o reformă a sistemului de azil al Uniunii Europene pentru migranţi, care nu prevede cote obligatorii de refugiaţi, dar introduce în schimb un mecanism de 'solidaritate obligatorie' între statele membre ale UE care va fi activat atunci când una dintre acestea se află sub ''presiune'' sau într-o situaţie de ''urgenţă''.

La cinci ani după valul migrator din 2015, noul 'Pact european privind migraţia şi azilul' prevede că statele membre ce nu doresc să preia solicitanţi de azil vor trebui să participe la repatrierea celor ale căror cereri de azi sunt respinse sau să-şi aducă alte contribuţii, cum ar fi de exemplu participarea la construcţia unor tabere de refugiaţi.

În esenţă, noul pact revizuieşte principiul din 'Regulamentele Dublin' conform căruia prima ţară din UE unde ajunge un migrant extracomunitar este responsabilă cu soluţionarea cererii sale de azil, schimbare cerută în special de ţările aflate în prima linie a sosirii migranţilor, precum Grecia sau Italia.

Conform noii propuneri a Comisiei Europene, ţara care va examina cererea de azil va fi aceea unde migrantul are o rudă sau unde a muncit ori a studiat. În celelalte cazuri, prima ţară de sosire va rămâne în continuare responsabilă cu soluţionarea acestei cereri, dar aceasta poate solicita Comisiei Europene în cazul unei presiuni migratorii activarea unui ''mecanism de solidaritate obligatorie''.

Odată ce Comisia aprobă activarea acestui mecanism, ea decide şi numărul migranţilor care ar trebui preluaţi de celelalte state membre din ţara aflată sub presiune şi toate ţările vor trebui să-şi aducă o contribuţie în funcţie de forţa lor economică şi de populaţie, iar pentru fiecare migrant adult primit statele membre vor primi din bugetul comunitar 10.000 de euro.

Mai departe, statele UE vor putea opta între primirea unor solicitanţi de azil, o contribuţie la construcţia de tabere de refugiaţi sau finanţarea repatrierii celor fără drept de azil, aceştia din urmă fiind în principal migranţii economici care şi-au părăsit ţara nu din cauza vreunui război, ci pentru o viaţă mai bună în UE, cum este de exemplu cazul marocanilor sau al tunisienilor.AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Educația, prima linie împotriva drogurilor: Elevi și părinți din Botoșani, la o conferință dedicată prevenirii consumului

Publicat

educația, prima linie împotriva drogurilor: elevi și părinți din botoșani,

Publicitate

Un număr de 400 de elevi din clasele a VII-a și a VIII-a din județul Botoșani, alături de 200 de părinți, au participat astăzi, 10 februarie 2026, la conferința „Educația – element esențial împotriva drogurilor”, un eveniment dedicat conștientizării riscurilor asociate consumului de substanțe interzise.

Activitatea s-a desfășurat în două sesiuni distincte, prima, între orele 12:30 și 14:30, fiind destinată elevilor, iar cea de-a doua,...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Nouă oferte pentru tronsonul din Autostrada A8 care unește Moldova de Transilvania și Uniunea Europeană

Publicat

nouă oferte pentru tronsonul din autostrada a8 care unește moldova

Publicitate

Proiectul Autostrăzii A8, considerată principala legătură rutieră dintre Moldova, Transilvania și spațiul european, face un nou pas înainte. Compania Națională de Investiții Rutiere a anunțat depunerea a nouă oferte pentru contractul de supervizare a lucrărilor pe tronsonul 2 Târgu Frumos – Lețcani.

Contractul are o valoare estimată la 57 de milioane de lei și o durată totală de 110 luni. Din această perioadă, 46 de luni sunt alocate...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Amenzi și controale în Piața Centrală din Botoșani: Zeci de sancțiuni aplicate de Poliția Locală în doar o zi

Publicat

amenzi și controale în piața centrală din botoșani: zeci de

Publicitate

Polițiștii locali din Botoșani au desfășurat, pe 5 februarie 2026, o amplă acțiune de verificare în Piața Centrală și în zonele din apropiere, pentru menținerea ordinii publice, respectarea regulilor de comerț și fluidizarea circulației. În urma controalelor, au fost legitimate 61 de persoane și aplicate 47 de sancțiuni contravenționale.

Dintre sancțiuni, 25 au fost amenzi, în valoare totală de 4.035 lei, iar 22 au fost avertismente, vizând...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Incendiu puternic la Tudora: Acoperișul unei case a ars iar 22 de vaci au fost salvate de un vecin

Publicat

incendiu puternic la tudora: acoperișul unei case a ars iar

Publicitate

Un incendiu violent a izbucnit, în această seară, într-o gospodărie din localitatea Tudora, unde acoperișul unei locuințe a fost cuprins rapid de flăcări. Alarma a fost dată de un vecin care a observat focul și a intervenit imediat, reușind să evacueze din grajdul lipit de casă nu mai puțin de 22 de vaci.

La fața locului au ajuns, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, alături de Serviciul Voluntar pentru Situații...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe