Connect with us

ACTUALITATE

Presiune mare pe terapia intensivă, în Belgia

Publicat

Cadre medicale epuizate, dificultăţi de primire pentru marii arşi sau victime ale accidentelor rutiere: Ministerul Sănătăţii belgian a avertizat vineri cu privire la supraaglomerarea unităţilor de terapie intensivă din spitale, pe fondul presiunii de a relaxa în continuare restricţiile anti-Covid, relatează AFP.

Avertismentul, dublat de un apel către populaţie să respecte restricţiile privind adunările, survine într-un moment în care sectorul cultural devine nerăbdător să primească din nou publicul, respectând distanţarea fizică.

În spitale, personalul de terapie intensivă este ”epuizat, cu mult dincolo de limite’, a declarat Marcel Van der Auwera, un oficial al ministerului, în cursul unei conferinţe săptămânale a autorităţilor privind criza provocată de COVID-19.

El a vorbit despre îngrijitorii mobilizaţi la ”130%” de o lună şi poate încă pentru ”două sau chiar trei săptămâni”, în timp ce al treilea val al pandemiei pare să se întindă în timp mai mult decât primele două. ”Continuă să menţină sistemul în funcţiune, dar au nevoie de toată lumea pentru a reuşi”, a spus el.

Belgia are aproximativ 2.000 de paturi la terapie intensivă şi aproximativ 900 dintre acestea sunt ocupate în prezent de pacienţi cu Covid (o cifră neschimbată de două săptămâni), ceea ce reduce semnificativ capacitatea de primire a altor pacienţi care au nevoie de îngrijire permanentă. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Ministerul Mediului: Cetățenii vor putea fi informați în timp real despre calitatea aerului. Datele, publicate cu medii orare

Publicat

ministerul mediului: cetățenii vor putea fi informați în timp real

Publicitate

Cetățenii vor putea fi informați în timp real despre calitatea aerului din România, implementarea unui nou sistem de codificare fiind în consultare publică pe site-ul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP). Datele urmează să fie publicate cu medii orare, nu cu media ultimelor 24 de ore cum este în prezent. 

Potrivit unui comunicat de presă al ministerului, citat de Agerpres, este vorba despre proiectul de Ordin pentru modificarea și…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Liceele pot participa la un program pilot de descentralizare a ofertei educaționale și dezvoltare a competențelor elevilor

Publicat

elevii se întorc luni la cursuri

Publicitate

Ministerul Educației a a anunțat că a lansat Programul Național pentru pilotarea sistemică de planuri-cadru în învățământul liceal. Unitățile de învățământ au posibilitatea să-și extindă oferta educațională.

Au acces la program toate liceele de stat, particulare sau confesionale. Condiția este ca acestea să funcționeze la forma de învățământ cu frecvență zi, transmite ministerul.

Sunt incluse unitățile care oferă predare în…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Patriarhul României a anunțat organizarea ITO 2026, la București

Publicat

patriarhul româniei a anunțat organizarea ito 2026, la bucurești

Publicitate

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a anunțat, joi, în cadrul ceremoniei de acordare a Ordinului „Credință și Comuniune” celor implicați în sfințirea Catedralei Naționale, că anul viitor, Bucureștiul va fi gazda Întâlnirii Tinerilor Ortodocși din întreaga lume.

„Următorul eveniment internațional va fi în luna septembrie, anul viitor, începutul lui septembrie, când, pentru vreo 3-4 zile, se va organiza la…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Jandarmii din Darabani au sărit în ajutorul unui bătrân căzut pe trotuar

Publicat

jandarmii din darabani au sărit în ajutorul unui bătrân căzut

Publicitate

În această după-amiază, în jurul orei 14.00, un echipaj de Jandarmerie a observat un bătrânel căzut pe trotuarul străzii 1 Decembrie din orașul Darabani.

Jandarmii au solicitat sprijinul unei ambulanțe prin apel 112 și, până la venirea acesteia, au discutat cu bărbatul în vârstă de peste 70 de ani, de la care au aflat că locuiește singur și are probleme medicale, dar și o situație financiară precară.

După ce echipajul medical sosit în…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe