ACTUALITATE
Preţul apartamentelor în Cluj a crescut cu 8% în 2018 faţă de 2017 şi cu încă 3,6% în 2019
Preţul mediu al apartamentelor în Cluj-Napoca a crescut în anul 2018 cu 8% faţă de anul 2017, iar în primele cinci luni ale acestui an, creşterea a fost cu 3,6% faţă de sfârşitul lui 2018, arată o analiză realizată de o companie în parteneriat cu Primăria Cluj-Napoca.
"În 2018 consemnăm o creştere faţă de anul 2017 la nivelul municipiului Cluj-Napoca. A crescut volumul tranzacţiilor, preţul mediu pe mp a crescut şi el, a ajuns la circa 1.287 de euro, cu un vârf de 1.417 în Zorilor şi un minim mediu de 1.090 de euro în cartierul Bulgaria. Majoritatea tranzacţiilor sunt făcute din surse proprii, creditele bancare fiind în jur de 33% din volumul tranzacţiilor. 60 şi ceva % dintre cumpărători sunt din judeţul Cluj, şi 30 şi ceva % din judeţele limitrofe, deşi sunt cumpărători din toate judeţele ţării. Avem chiar 2% tranzacţii din afara României. În 2019, deşi s-a tot vorbit de criză la începutul anului, am constatat o creştere în continuare a preţului mediu cu circa 3,6% pe primele cinci luni, raportat la moneda euro", a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, Adrian Vascu, senior partner Veridio.
În primele cinci luni din 2019, preţul a ajuns la 1.333 de euro/mp.
Potrivit datelor din anii anteriori, preţul a crescut continuu în Cluj-Napoca, de la 821 de euro/mp în 2013 la 1.333 de euro/mp la sfârşitul lunii mai.
În 2018, valoarea totală a tranzacţiilor imobiliare în Cluj-Napoca a fost de 642 milioane de euro, mai mult decât dublă faţă de 2014.
Cea mai valoroasă tranzacţie din 2018 a fost o clădire comercială, vândută cu 8,7 milioane de euro, iar cea mai scumpă casă a fost vândută cu 650.000 de euro. AGERPRES
ACTUALITATE
Zilele de concediu neefectuate din 2024 pot fi luate și în 2026. Termenul limită pe care trebuie să-l știe angajații
Zilele de concediu neefectuate din 2024 pot fi utilizate și în 2026. Angajații care nu au reușit să își ia integral concediul de odihnă aferent anului 2024 pot beneficia în continuare de aceste zile libere, conform prevederilor legale în vigoare, relatrează alba24.ro. Conform prevederilor Codului muncii, termenul limită pentru utilizarea zilelor de concediu rămase din anul 2024 este 30 iunie 2026.
Potrivit Legii 53/2003 – Codul muncii, salariații...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
LOTERIA ROMÂNĂ a continuat, duminică, 15 februarie 2026, seria extragerilor Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc.
Numerele extrase, 15 februarie 2026:
Loto 6/49: 1, 23, 33, 48, 2, 35
Loto 5/40: 3, 9, 14, 15, 24, 33
Joker: 26, 43, 5, 18, 7 +18
Noroc: 5, 3, 8, 6, 5, 3, 5
Noroc Plus: 5, 0, 5, 5, 8, 3
Super Noroc: 8, 0, 2, 6,...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
ACTUALITATE
Duhovnicul de la Botoșani care a slujit șapte decenii la Mănăstirea Curtea de Argeș a trecut la Domnul la 102 ani
Arhimandritul Climent Haralamb, unul dintre cei mai longevivi și respectați slujitori ai Bisericii, a trecut la Domnul duminică, puțin după miezul nopții, la vârsta de 102 ani, după o viață dedicată credinței și slujirii aproapelui.
Trupul neînsuflețit a fost depus în Paraclisul Arhiepiscopal de la Mănăstirea Curtea de Argeș, locul unde părintele a slujit neîntrerupt timp de șapte decenii și unde a devenit un reper duhovnicesc pentru mii de...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist:
DIN CAIETUL MEU DE ÎNSEMNĂRI
Daniel Cristea-Enache, în „Luceafărul de dimineaţă” nr. 2 din 2021, scrie despre geneza volumelor „La Lilieci” ale lui Marin Sorescu. Scrie la un moment dat: „Mai aproape de adevăr pare a fi versiunea oferită de George Sorescu, şi anume aceea că poetul s-a documentat pentru scrierea ciclului „La Lilieci” vorbind cu mama lui, aşa cum...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
