EVENIMENT
Prețul aurului, 202,1739 lei pentru un gram, cea mai mare valoare din toate timpurile
Gramul de aur s-a scumpit miercuri cu 3,54 de lei (1,78%), până la valoarea de 202,1739 lei, de la 198,6284 lei, cât anunţase marţi Banca Naţională a României (BNR), aceasta fiind o valoare record.
Metalul preţios a mai trecut pragul de 202 de lei în data de 5 octombrie 2012, când a fost cotat la 202,0812 lei.
Leul s-a apreciat uşor faţă de euro, Banca Naţională a României (BNR) afişând miercuri un curs de 4,7309 lei/euro, cu 0,02 bani mai puţin faţă de cotaţia anterioară, când moneda unică europeană valora 4,7311 lei.
Moneda naţională s-a depreciat însă faţă de dolarul american, până la o cotaţie de 4,2308 lei, mai mare cu 0,58 bani (+0,14%) comparativ cu valoarea din ziua precedentă, respectiv 4,2250 lei pentru un dolar.
Leul s-a apreciat miercuri faţă de francul elveţian, care a fost cotat la valoarea de 4,3214 lei, cu 1,41 bani (-0,32%) mai puţin decât valoarea de 4,3355 lei stabilită în şedinţa precedentă. AGERPRES
EVENIMENT
Cetățenii statelor non-UE vor fi amprentați la intrarea în România. Sistemul EES de verificare la granițe, operaționalizat treptat

Cetățenii statelor non-UE vor fi amprentați la intrarea în România: Sistemul de Intrare/Ieșire (EES), un instrument electronic modern de control la frontierele externe ale Uniunii Europene, va fi operaționalizat duminică, 12 octombrie 2025.
În România, sistemul va fi operaționalizat etapizat, începând cu punctele de trecere a frontierei Midia (jud. Constanța), Stânca (jud. Botoșani), Naidaș (jud. Caraș-Severin), Sighet (jud. Maramureș) și Aeroport Sibiu, urmând să fie…
Citește mai mult pe Alba24.ro

Karpaten Turism anunță lansarea ofertelor speciale pentru sărbătorile de iarnă, oferind clujenilor posibilitatea de a petrece Crăciunul și Revelionul în destinații de vis, cu plecări directe din Cluj-Napoca. Pachetele disponibile includ atât vacanțe charter către destinații exotice, cât și circuite culturale în țări precum China, Maroc și Finlanda.
Pachete complete pentru o vacanță fără griji
Toate…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Campanie gratuită de colectare a deșeurilor voluminoase și textile menajere la Alba Iulia și împrejurimi. Program pe cartiere

În perioada 14 – 28 octombrie 2025, în municipiul Alba Iulia se desfășoară o nouă campanie gratuită de colectare a deșeurilor voluminoase și textile menajere, organizată de operatorul de salubritate RER Vest.
Potrivit organizatorilor, colectarea se va realiza conform graficului afișat în oraș, iar cetățenii sunt încurajați să predea responsabil deșeurile care nu pot fi ridicate în mod obișnuit de serviciul de salubrizare.
Ce se poate preda:
- mobilier vechi (canapele,…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
CSM critică reforma pensiilor magistraților: Factorul politic a perseverat în atitudinea de sfidare a autorității judecătorești

CSM critică reforma pensiilor magistraților și transmite că factorul politic a perseverat în atitudinea de sfidare a autorității judecătorești.
Consiliul Superior al Magistraturii a criticat, miercuri, din nou, reforma pensiilor magistraților inițiată de Guvernul Bolojan, susținând că ”autoritatea judecătorească se…
Citește mai mult pe Alba24.ro