Connect with us

ACTUALITATE

Preţul electricităţii în România, la jumătate faţă de săptămâna trecută, ca urmare a producţiei mari de energie eoliană în Europa

Publicat

eoliana

Preţul energiei în România, pe piaţa spot, a scăzut luni la jumătate faţă de cel înregistrat săptămâna trecută, având o medie de 123 de lei pe MWh, ca urmare a producţiei mari de energie eoliană din Europa, în special din Germania, şi a consumului mic, datorat Paştelui catolic.

Preţul din ţara noastră este influenţat de ceea ce se întâmplă pe pieţele din Vest, întrucât piaţa spot din România este cuplată cu cele din Ungaria, Cehia şi Slovacia, iar aceste două ţări din urmă au schimburi masive fizice cu Germania, unde se găsesc foarte multe capacităţi eoliene.

În euro, preţul energiei ajunge la 25,88 de euro pe MWh în România şi Ungaria, iar în Cehia şi Slovacia este foarte mic, 3,98 euro ca medie zilnică, şi chiar negativ, respectiv -6,20 de euro pe MWh, în vârf de consum, arată datele OPCOM, operatorul pieţei de energie din România.

"Preţurile sunt foarte mici în Cehia şi Slovacia întrucât acestea sunt cuplate fizic cu Germania, unde a fost vânt foarte puternic şi s-a înregistrat o producţie foarte mare de energie eoliană. La acestea se adaugă o perioadă de consum foarte redus, ca urmare a zilelor libere de Paştele catolic", a explicat, luni, pentru AGERPRES, Ion Lungu, preşedintele Asociaţiei Furnizorilor de Energie Electrică din România (AFERR).

Potrivit acestuia, influenţa să resimte şi asupra pieţei din România, unde preţurile sunt trase în jos.

Totodată, preţul negativ din Cehia şi Slovacia înseamnă că producătorii de energie plătesc pentru a rămâne în funcţiune, adică preferă să plătească şi să producă decât să închidă capacităţile, a continuat Lungu.

"Avantajul pentru ei ar fi că, deşi pierd la preţul energiei, câştigă prin faptul că primesc certificate verzi. În statele unde există feed-in tariff, acesta este mai mare decât suma pe care o plătesc ca să rămână în funcţiune", a mai spus preşedintele AFEER.

Tot ca urmare a consumului scăzut din ţările vecine catolice, ţara noastră este importator de energie. Astfel, potrivit datelor Transelectrica, la ora 11:05, consumul naţional era de 7.469 MW, iar producţia de 6.970 MW, diferenţa fiind importată. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

VIDEO: Sărbătoarea Botezului Domnului, cinstită cu evlavie de sute de credincioși la Biserica „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” din Cătămărăști Deal

Publicat

video: sărbătoarea botezului domnului, cinstită cu evlavie de sute de

Publicitate

Românii creștin-ortodocși prăznuiesc în fiecare an, la 6 ianuarie, Botezul Domnului sau Boboteaza, sărbătoare care amintește de botezul Mântuitorului Iisus Hristos în apele Iordanului, săvârșit de Sfântul Ioan Botezătorul. Cu acest prilej, în ziua praznicului, în toate bisericile ortodoxe are loc sfințirea apelor.

La Biserica „Sfântul Ștefan cel Mare” din Cătămărăști Deal, Botoșani, sute de credincioși au participat la slujbele...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Sărbătoarea Botezului Domnului, trăită cu evlavie în Parohia „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon” Bașeu-Hudești

Publicat

sărbătoarea botezului domnului, trăită cu evlavie în parohia „sfântul mare

Publicitate

În zilele premergătoare marelui praznic al Botezului Domnului, comunitatea Parohiei „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon” din Bașeu-Hudești a fost implicată într-o serie de activități religioase, marcate de participarea activă a credincioșilor și de respectarea tradițiilor bisericești.

Potrivit părintelui paroh  Ioan Pușcașu, enoriașii au primit cu deschidere vizita pastorală pentru sfințirea caselor și a gospodăriilor cu Agheasma Mare,...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Botoșani: Mașinile înmatriculate în alte țări, luate la ochi de polițiști. Amplă acțiune în județ

Publicat

botoșani: mașinile înmatriculate în alte țări, luate la ochi de

Publicitate

În perioada 15 octombrie – 31 decembrie 2025, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier împreună cu alte subunități de profil au organizat o acțiune pentru creșterea gradului de disciplină rutieră în rândul conducătorilor de autovehicule înmatriculate în alte state, pe raza județului Botoșani.

 

În cadrul activităților desfășurate, au fost verificate aproximativ 400 de autoturisme înmatriculate în alte state.

 

În urma neregulilor...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Botoșani, printre județele cu cele mai mari alocații medii plătite pentru copii: Peste 342 lei plătiți lunar beneficiarilor

Publicat

botoșani, printre județele cu cele mai mari alocații medii plătite

Publicitate

Județul Botoșani se numără printre zonele din țară unde valoarea medie a alocației de stat pentru copii este una dintre cele mai ridicate din România, potrivit datelor centralizate de Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială.

În luna noiembrie 2025, suma medie plătită pentru fiecare copil beneficiar din județul Botoșani a fost de 342,15 lei, valoare care plasează județul pe locul al doilea la nivel național, după Caraș-Severin,...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe