EVENIMENT
Preţul gazelor pentru consumatorii casnici ar putea creşte cu circa 10% de la 1 aprilie 2020
Preţul reglementat al gazelor ar putea creşte cu circa 9-10% de la 1 aprilie 2020, dacă va intra în vigoare calendarul de liberalizare pe care îl pregătesc autorităţile române, potrivit unor surse din sectorul energetic.
Noul calendar de liberalizare agreat de autorităţile române şi Comisia Europeană prevede că piaţa de gaze va fi complet liberalizată la 1 aprilie 2021, însă, între 1 aprilie 2020 şi 31 martie 2021, va exista o perioadă de tranziţie.
În acest interval tranzitoriu, 50% din necesarul consumatorilor casnici şi al termocentralelor va fi asigurat în regim reglementat, la preţul plafonat de 68 de lei pe MWh, iar 50% din gaze vor fi achiziţionate de pe piaţa liberă.
"Dacă se va aplica acest 'gas release', de la 1 aprilie 2020 va fi o scumpire de 9-10%, la preţurile care sunt acum pe bursă", spun surse din sectorul energetic.
România are termen 26 decembrie pentru a prelua în legislaţie noul calendar de liberalizare a pieţei gazelor. Aceasta după ce, în cadrul unei proceduri de infringement, ca urmare a OUG 114/2018, ţara noastră a primit de la Bruxelles o amânare de trei luni pentru a nu fi trimisă în faţa Curţii Europene de Justiţie.
Piaţa de gaze naturale va fi complet liberalizată la 1 aprilie 2021, iar cea de energie electrică la 1 iulie 2021, inclusiv la consumatorii casnici, spunea Zoltan Nagy-Bege, vicepreşedintele ANRE, în urmă cu două săptămâni.
"Va fi o liberalizare completă la 1 aprilie 2021 la gaze şi la 1 iulie 2021 la energie electrică, atât pe piaţa angro, cât şi pe cea de retail, adică şi la consumatorii finali", a afirmat oficialul ANRE, într-o conferinţă de specialitate.
Potrivit acestuia, măsura a fost agreată de toţi participanţii la piaţă, precum şi de Comisia Europeană.
"Nu mai are niciun rost să păstrezi piaţa reglementată pe segmentul de retail, dacă piaţa angro este liberalizată. Am discutat cu toţi actorii din piaţă şi cu Comisia Europeană şi toată lumea a fost de acord că nu este o abordare sănătoasă să menţii preţurile reglementate la consumatorii finali casnici, dacă ai o piaţă liberă pe angro. Tot timpul vei avea de-a face cu diferenţe în plus şi minus, care trebuie reglate şi care influenţează concurenţa. Scopul este să avem concurenţă, iar furnizorii mari şi cei mici să se concureze în piaţă, ceea ce se poate realiza doar în condiţiile unei pieţe liberalizate complet", a explicat Bege.
ANRE va continua să avizeze doar tarifele de furnizare în regim de ultimă instanţă, pentru o perioadă limitată, în caz de urgenţe, precum falimentul sau incapacitatea furnizorului de a livra energie sau gaze.
Responsabilii din energie merg pe două planuri pentru a fi siguri că acest lucru se va îndeplini: acest calendar va fi legiferat fie prin Lege, în Parlament, fie prin Ordonanţă de Urgenţă, în cazul în care lucrurile sunt blocate în forul legislativ.
"Am primit o amânare de trei luni de la Comisia Europeană, astfel că trebuie să rezolvăm problema până la 26 decembrie. În cazul în care lucrurile se blochează în Parlament, avem pregătit un proiect de ordonanţă de urgenţă, identic cu ce se discută în Parlament. Sper ca tulburările la nivel politic să nu pericliteze acest plan, pentru că nu cred că Comisia Europeană va fi dispusă să ne dea alte termene", a arătat reprezentantul ANRE.
Dacă România nu rezolvă aceste probleme în termenul acordat de Comisia Europeană, dosarul de infringement va ajunge la Curtea Europeană de Justiţie. AGERPRES
Boboteaza 2026. Pe 6 ianuarie, ziua în care credincioșii celebrează una dintre cele mai importante sărbători creștine, de purificare și reînnoire sufletească, preoţii sfinţesc apele, iar cei care se stropesc sau se îmbăiază în apa sfinţită sunt protejaţi de rele şi boli.
Există numeroase tradiții și superstiții pentru această zi, printre acestea se numără și recomandarea să nu te speli pe cap sau să speli haine, pentru că „se spurcă apele”.
În ziua de...
Citește mai mult pe Alba24.ro
CFR Cluj a postat un mesaj de mulţumire fostului său atacant, Louis Munteanu, după ce acesta a plecat la un club din SUA.
28 de goluri marcate de Louis Munteanu
„Cluburile CFR 1907 Cluj și D.C. United au ajuns la un acord pentru transferul definitiv al atacantului Louis Munteanu la formația din Statele Unite ale Americii. Ajuns în Gruia în vara anului 2024, Louis și-a confirmat rapid valoarea în...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Aproape 9.200 de locuințe din Alba nu au curent electric. Situația s-a agravat de la ultima raportare a autorităților
Autoritățile din Alba au anunțat că aproape 9.200 de locuințe din județ nu au curent electric din cauza viscolului. În ciuda unui număr foarte mare de echipe ale DEER Alba, aflate în teren, situația s-a înrăutățit față de ora 15:00.
Dacă la ora 15:00, numărul locuințelor rămase fără energie electrică era de 8.791, la ora 18:00, era deja vorba despre 9.196, cu toată intervenția zecilor de echipe aflate pe teren.
Șeful DSU, Raed Arafat, a anunțat că echipele de...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Sediul noii direcții regionale a Romsilva ar putea ajunge la Alba Iulia, la insistențele lui Florin Roman. Conflict între liberali
Sediul noii direcții regionale a Romsilva ar putea ajunge la Alba Iulia. Subiectul a încins atmosfera între liberalii din cele trei județe, potrivit surselor Alba24.
Inițial, în proiectul de reorganizare, sediul regiunii era la Hunedoara, însă deputatul liberal de Alba, Florin Roman, a insistat ca sediul să fie la Alba Iulia și ar fi reușit să schimbe decizia la Ministerul Mediului.
Astfel, în proiectul de reorganizare aflat în circuit de avizare, sediul noii regiuni silvice...
Citește mai mult pe Alba24.ro
